marți, 15 februarie 2005

Spovedania unui invins

CRISTINA DIAC
Panait Istrati a fost cunoscut in epoca sa mai degraba datorita ideilor politice decat ca scriitor. Reperele unei biografii de exceptie pot explica atat fervoarea cu care el a crezut in utopia comunista, cat si dimensiunile uriase de „drama intima“ ale dezamagirii pe care i-a provocat-o contactul cu realitatile sovietice.

A fost un sincer si devotat admirator al stangii inceputului de secol. A apartinut generatiei romantice, care a aderat la socialism manata de credinta intr-o lume mai buna si mai dreapta. A salutat cu entuziasm victoria bolsevicilor din octombrie 1917, in care a vazut zorii lumii noi la care visase si pentru care luptase. Cladit din aluatul visatorilor, pentru care dezamagirile sunt la fel de puternice ca si sperantele, Istrati a fost si printre primii pentru care visul comunist a devenit un cosmar.
Intre 1927 si 1929 Istrati a facut o lunga calatorie in „patria sovietelor“. S-a intors dezamagit, zguduit, cu unul din cele mai puternice crezuri spulberat. Pribeagul pe meridianele lumii, vesnicul hoinar, haiducul balcanic care a fost Panait Istrati a avut o viata pentru care caracterizarea „fabuloasa“ nu ar fi deloc o exagerare. Pentru a intelege la adevaratele dimensiuni drama intima care i-a fost cauzata braileanului de contactul cu realitatile sovietice, este necesara o privire asupra vietii de roman pe care a avut-o. Fara a intra in suisurile si coborasurile ei, cateva repere sunt necesare pentru intelegerea evolutiilor ulterioare ale omului de stanga, ale revoltatului, ale omului care nu adera la nimic, asa cum singur s-a caracterizat Istrati.
PRIMII ANI. Panait Istrati s-a nascut in 1884, in orasul-port Braila, oras cosmopolit, unde isi dadeau intalnire o sumedenie de natii, de culturi, de traditii. Tatal sau, un negustor grec, a murit cand copilul Gherasim avea noua luni. A ramas astfel in grija mamei, spalatoreasa, care s-a straduit sa-i ofere suportul financiar necesar in anii de scoala. Numai ca Istrati s-a dovedit de mic un rebel. Nu s-a acomodat deloc cu rigorile scolii. A promovat cu greutate clasele ciclului primar, abandonand scoala dupa clasa a IV-a. „La varsta de 12 ani am scapat de scoala nesuferita. Nu mai voiam sa-i fiu mamei o povara si nici ea nu mai putea sa ma intretina“, scria mai tarziu Istrati. S-a angajat „baiat de alergatura la tot felul de pravalii“ si si-a petrecut copilaria si adolescenta „de la un stapan la altul, apoi dintr-un oras in altul, niciodata mai mult de sase luni in acelasi loc“. Singurele constante in viata sa au fost nevoia acuta de libertate si pasiunea pentru lectura. „La varsta de 18 ani, terminasem aproape tot ce literatura romana avea mai bun, in original si traduceri“, va relata Istrati in 1919.
BOTEZUL REVOLUTIONAR. In 1905, Istrati a participat la o manifestatie de solidaritate cu victimele facute de autoritatile tariste printre manifestantii care incercau sa declanseze o revolutie care sa aduca sfarsitul autocratiei. A intrat in miscarea socialista, unde a fost secretarul sindicatului muncitorilor portuari de la Braila, redactor la diverse gazete socialiste, administrator al unei edituri socialiste, secretarul unei gazete literare. Din cercetarile exegetilor operei istratiene, se pare ca debutul sau publicistic s-a produs in cursul anului 1906, in ziarul socialist Romania muncitoare. Va continua colaborarea in presa muncitoreasca pana in 1915, la gazete precum Lumea noua, Lupta zilnica, Gazeta transportatorilor, Calendarul muncii.
Solidaritatea cu cei invinsi de viata si nazuinta spre dezrobirea omului ingenuncheat de om vor fi constante ale vietii istratiene. Le va ramane fidel, chiar cu pretul dramei de constiinta pe care i-a cauzat-o vizita in URSS din 1927.
EXPATRIEREA. In 1916, practic Panait Istrati a parasit definitiv Romania. Va reveni de cateva ori in tara, dar sederile sale vor fi scurte. Socialistii se opuneau razboiului, indiferent care i-ar fi fost cauzele si cat de nobile i-ar fi fost motivatiile. Visatorul Istrati a fost dezamagit de decizia clasei politice de la Bucuresti, care a hotarat intrarea Romaniei in primul razboi mondial. Cu toate ca era scutit militar, a decis sa plece in linistita si neutra Elvetie. In Tara Cantoanelor a invatat singur franceza, limba care il va consacra ca scriitor. La sosire, o stia doar cat sa ceara paine si sa starneasca hohote de ras, dupa cum avea sa povesteasca mai tarziu. S-a slujit doar de dictionar si a citit pe clasicii literaturii franceze. La fel ca in tara natala, pentru a-si duce traiul, Istrati va practica dintre cele mai felurite meserii: a fost zugrav, muncitor la terasamente si intr-o fabrica de munitii, a curatat zapada de pe patinoarul Sanatoriului Mont-Blanc, a fost angajat pe o leafa de mizerie la garajele „Peugeot“ din Geneva.
Lovitura de stat bolsevica de la Petrograd i-a starnit un viu entuziasm. „Crescut la marginea somnoroasei miscari social-democrate, care avea sa arunce proletariatul in chip atat de odios in primul razboi mondial, m-am complacut totdeauna intr-un sindicalism bataios. Am fost partizanul cuceririi puterii prin orice mijloace. Nu era o convingere formata din carti, ci o chestiune cu totul de temperament. Asa ca aparitia bolsevismului m-a subjugat prin forta“, va explica mai tarziu Istrati adeziunea sa la cauza lui Lenin si a bolsevicilor rusi.
IN FRANTA. Din Elvetia, Istrati a plecat in Franta, o tara in care mai fusese pentru patru luni cu cativa ani inainte si pentru care avea, ca majoritatea romanilor din acele timpuri, o atractie deosebita. Dupa o sedere in orasul-lumina, isi va indrepta pasii spre Coasta de Azur. Intr-un parc din Nisa, pe 1 ianuarie 1921, a cazut prada unei depresii si a incercat sa-si puna capat zilelor. A fost salvat miraculos si ceea ce putea fi sfarsitul unei vieti zbuciumate si anonime s-a transformat intr-un nou inceput. In bagajele sinucigasului au fost gasite doua scrisori catre scriitorul francez Romain Rolland, pe atunci in mare voga. Una dintre ele, in fapt o autobiografie, data din 1919, prima data cand incercase sa-l contacteze, fascinat fiind de opera scriitorului francez pe care il citise printre rotile masinilor din garajul Peugeot din Geneva. Prin intermediul unui ziarist, cele doua epistole au ajuns la celebrul destinatar. Intre cei doi a inceput un sistematic schimb de scrisori si in timp se va naste chiar o trainica prietenie. Istrati debutase deja in presa franceza cu cateva articole despre inceputurile miscarii socialiste din orasul sau natal, Braila. Romain Rolland a fost cel care l-a indemnat si l-a sprijinit sa se descopere si ca scriitor, nu numai ca aprig polemist in coloanele gazetelor de stanga. Rolland l-a numit „Un Gorki balcanic“, caracterizare ce a ramas celebra. Pentru micul baiat de pravalie din fosta raia a Brailei incepuse drumul spre glorie.

UN SOT VIOLENT
Istrati a avut si o viata amoroasa agitata, marcata de numeroase legaturi, dar despre multe nu se stie mai nimic. A avut o casnicie dezastruoasa cu Janeta Maltus, fosta sotie a socialistului Stefan Gheorghiu. Nici a doua casatorie nu a fost mai reusita. Cu alsaciena Anna Munsch, „rea de prapadeste pamantul“, dupa cum o caracteriza el, s-a ghidat dupa aceeasi „filosofie de viata“ ca si cu Janeta: „Cu femeia rea te intelegi numai cand taci si cand ii dai bataie“.