marți, 26 aprilie 2005

Editorial: De ce a intrat Dej in partid

LAVINIA BETEA

Printre temele de meditatie ce fascineaza iubitorii de istorie ramane si aceea a ascensiunii lui Gheorghiu-Dej. Cu etichete ca "bizantinism", "abila diplomatie", "cruzime" ori "viclenie" se construieste imaginea unui talentat si exersat jucator la tabla de sah a puterii.
Dar dintre factorii ce l-au favorizat, prevaleaza cei care tin de contextul european al schimbarii reprezentate de cel de-al doilea razboi mondial. Indiferent ce calitati native ar fi avut, in situatia Romaniei traditionale, n-ar fi putut depasi cu mult conditia parintilor sai.
Cel mai important moment din biografia lui Gheorghiu-Dej este, fara indoiala, intrarea in partid. In biografia oficiala momentul este plasat in 1930. Generat de intamplarea de-a fi gasit un manifest in scopul comemorarii victimelor de la Lupeni. Entuziasmat de stilul transant al manifestului, a incercat sa-i caute pe autorii lui. Dar partidul clandestin nu avea sediu. Convins ca-l vor identifica pe el comunistii ca simpatizant al lor, a vorbit la o intrunire respectandu-le particularitatile discursive. Si n-a gresit. Emisarul a fost un anume Mitica Teodosiu – nume necunoscut in panteonul comunist.
Nici un document din epoca nu atesta "inscrierea" tanarului Gheorghiu la comunisti. Falsificarea istoriei si tipicul "democraticelor" sedinte de partid din anii puterii comuniste i-au facut pe oameni sa creada ca ilegalistii fusesera condusi de "alesii" lor. Ca in casele conspirative (prezentate in sute de fotografii prin toate muzeele tarii) revolutionarii comunisti petreceau zile si nopti in furtunoase dezbateri. In realitate, asa cum i s-a adus tanarului electrician la cunostinta ca va face parte dintr-o celula de partid (unde cunostea doi-trei oameni "de legatura"), in inchisoare a fost incunostintat (prin aceleasi mijloace conspirative) ca face parte din CC al PCdR.
Nici un indiciu in acea vreme n-ar fi putut avea electricianul ca partidul clandestin in care intrase reprezinta o cale catre vreo putere. Mai mult chiar, din cauza adeziunii sale la comunisti, muncitorul a fost mutat disciplinar la sute de kilometri departare de familia sa. Furioasa de-a fi "nevasta de puscarias", sotia sa divorteaza. Ii va refuza pe tot parcursul anilor de inchisoare pana si rugamintea de a-i fi trimisa fotografia fiicelor sale. La randu-le, din cauza conditiei de detinut comunist a tatalui , fetele au fost eliminate din scoala…
Ce anume il va fi determinat pe Gheorghe Gheorghiu sa porneasca pe un drum atat de putin batatorit, cu destinatie saraca-n sperante? Orice ipoteza am avansa drept raspuns, ea trebuie circumscrisa in contextul istoric al anilor 30 cand doctrinele totalitare se impun in Europa prin ideologii si partide de masa. In fata ascensiunii nazismului, intelectualii au reactii de categoria celei exprimate astfel de scriitorul Thomas Mann: "Antibolsevismul este neghiobia fundamentala a epocii noastre". Pe Gheorghe Gheorghiu nu-l ameninta insa pericolul legilor rasiale impuse de nazisti si nici in tagma intelectualilor liber-cugetatori nu se afla. Dar resorturile implicarii in decizii si actiuni menite sa schimbe randuieli statornicite ii anima pe oamenii cu o anume alcatuire interioara, indiferent de doctrinele si programele carora li se subordoneaza sau pe care ei insisi le creeaza. "Toate miscarile revolutionare au avut drept instigatori oameni dezinteresati, animati de compasiune sau de un gust patimas pentru dreptate iar Marx si Lenin nu fac exceptie", explica Hanah Arendt mecanismele interioare ale comportamentelor ce transforma in conducatori de multime indivizi care prin locul si timpul nasterii pareau destinati lumii de rand.
Nici la sfarsitul vietii, Gheorghiu-Dej nu s-a dezis de explicatia de a fi devenit militant comunist altfel decat din idealismul amintit. Demiterea lui Hrusciov din varful conducerii sovietice, ii ofera prilejul rememorarii intrarii sale in partid. In toamna lui 1964, cand I. K. Jegalin, ambasadorul sovietic in Romania ii explica motivele pentru care Hrusciov fusese inlocuit, liderul roman evoca in mod critic "scaparile" lui. La un pahar de vodca – mai des si mai ales. Intr-o asemenea tovaraseasca petrecere, Hrusciov reflectase cu voce tare ca in partidul comunist se intra "pentru o bucata de paine in plus, un salariu mai mare". El insusi, Hrusciov, pentru aceasta intrase. Ce "denaturare"! – exclama indignat Dej. Daca acesta fusese interesul lui Hrusciov, nu era si cazul lui. Caci, zice Dej: "Daca asa ar sta lucrurile, atunci eu ce mama dracului am cautat in partid, ce rost are? Aveam tot ce imi trebuie. Eram printre muncitorii cei mai buni calificati, aveam conditii foarte bune fata de ceilalti. Ce caut eu? Caut inchisoare?"
O retorica la finele unei uluitoare cariere politice inceputa in spiritul a ceea ce fusese deseori si fara ironie numit "romantism revolutionar".

ADEVAR SI MIT
"Viata de partid era altfel de cum a fost imaginata de urmasi, in urma literaturii propagandistice. In perioada interbelica nu erau inscrieri, carnete de partid, cotizatii sau sedinte. De obicei erau cativa oameni care constituiau o celula si care atrageau pe altii cam in acest fel: "nu vrei sa vii in celula sa discutam cutare si cutare lucru?". Uneori acceptai, desi stiai ca intri pe o panta periculoasa din punct de vedere al intereselor personale"
Al. Barladeanu, fost membru PCR (1956-1969)

ROMANIA INTERBELICA
"Sansele Romaniei au crescut dupa primul razboi mondial, cand Franta si Anglia victorioase si statele neutre au recompensat-o, atribuindu-i trei teritorii: Basarabia, luata de la Rusia, Bucovina de la Austria si Transilvania, de la Ungaria. Incerc acum sa-mi amintesc cum imi aparea Romania pe-atunci. In exterior: prinsa intre tari neprietenoase, care-i cedasera teritorii la sud si la vest, ce traia intre frontierele desemnate de Aliati, pentru a putea face parte din zidul de aparare impotriva Revolutiei bolsevice la est. Toate amenintarile veneau dintr-acolo, aceasta era convingerea cea mai raspandita. Era astfel desemnat cu claritate pericolul care pandea existenta Romaniei iar comunismul, dusmanul natiunii, era denuntat cu supra de masura. Asa se spunea la scoala, asa scriau ziarele, asa se predica in biserica. Acesta a fost, fara indoiala, nu numai motivul care a determinat nasterea fascismului romanesc dar el explica si de ce a fost cea mai mare miscare fascista din Europa de Est. Toate miturile sale s-au intemeiat pe lupta anticomunista ca o lupa care concentreaza razele si aprinde focul ce trosnea in Romania anilor 30. In interior: o societate sectionata in doua despre care se spunea ca este administrata de o constitutie democratica. Or, doar o fractiune din fiecare strat social se bucura de dreptul de vot si de o oarecare libertate (…). Desigur, tara era bogata, teribil de imbelsugata si se voia o copie a Occidentului. Toata lumea stia insa ca era dezorganizata si administrata dupa obiceiuri corupte si arbitrare mostenite de la Imperiul Otoman, a carui colonie fusese candva. Orice se putea cumpara si vinde, pana pe treptele tronului. Mai bine de o jumatate de secol dupa proclamatia de independenta, Romania continua sa fie o tara ramasa in urma, paralizata de traditii din alte vremuri. Apasarea unui cler atotputernic ii limita orizonturilor intelectuale si sociale, o birocratie incompetenta punea piedici in calea economiei, iar viata politica se sufoca sub greutatea unei monarhii afaceriste, sustinuta de marile familii. Din Bucuresti, capitala rafinata, vesela, cultivata, toate acestea nu se puteau nici vedea, nici banui. Mai ales taranii erau la cheremul marilor proprietari si al calamitatilor naturale, al mizeriei si al bolilor – ceea ce, intr-o tara agricola, lovea in multa lume. Daca n-ar fi domnit o anumita nepasare, o bucurie de a trai, favorizata de generozitatea incredibila a naturii, aceste nedreptati, fara ratiune si fara speranta ar fi fost intolerabile".
S. Moscovici, "Cronica anilor risipiti. Povestire autobiografica", 1978