miercuri, 27 octombrie 2004

Editorial: „Rusia Rosie“

LAVINIA BETEA

In istoria comunista, printre alte metafore care vor desemna evenimentele din 1917, va fi utilizata si “Rusia Rosie“ – titlul cartii ziaristului american John Reed, care in 1919 a descris entuziasmat realitatile sovietice.

Ceea ce se intamplase insa in toamna lui 1917, la Petrograd, a fost o lovitura de stat, orchestrata de Trotki. Pregatirile in vederea ei au fost mascate prin convocarea ilegala a unui al doilea Congres al Sovietelor. Intre timp, trupele de soc, special constituite, au primit din partea lui Trotki sarcina de a ocupa centrele statale de comanda si informare.
In noaptea de 24 spre 25 octombrie (respectiv 6 spre 7 noiembrie), grupele de soc bolsevice au ocupat punctele cheie ale Petrogradului – gari, oficii postale, centrale telefonice si telegrafice, banci si poduri – plasand in fiecare loc pichete. Garzilor de iuncheri stationate acolo li s-a cerut sa se retraga dupa ce fusesera dezarmate. Nu s-a tras nici un foc de arma.
A doua zi, viata din oras si-a urmat cursul obisnuit. In afara principalilor responsabili ai actiunii, nimeni nu stia ce s-a intamplat. Incredibil de usor a decurs transferul de putere si la sediul guvernului. Cu propaganda facuta printre soldati in evenimentele din primavara, bolsevicii reusisera sa-si asigure sprijinul garnizoanei marinarilor din Kronstadt. La ora noua seara, crucisatorul Aurora a deschis focul asupra Palatului de Iarna, sediul guvernului condus de Kerenski. S-a tras o singura salva de tun, dupa care tunurile din Fortareata “Petru si Pavel“ au lansat circa 30-35 de proiectile. Doar doua dintre ele au atins cladirea provocand stricaciuni neinsemnate. Palatul a fost invadat prin ferestrele deschise spre Ermitaj si prin portile de pe malul Nevei. Dorind sa evite varsarea de sange, ministrii guvernului Kerenski au ordonat iuncherilor sa se predea. Putin dupa miezul noptii, ministrii erau arestati.
Intre timp, in sala de festivitati a Palatului Smolnii fusese deschis Congresul Sovietelor. Erau prezenti 650 de delegati dintre care 338 bolsevici si 98 socialist-revolutionari de stanga. Cele doua grupuri aliate reprezentau circa doua treimi din adunare, adica de doua ori mai mult decat i-ar fi indreptatit rezultatul alegerilor pentru Adunarea Constituanta tinuta trei saptamani mai tarziu. In asteptarea vestilor de la Palatul de Iarna, bolsevicii i-au lasat pe opozantii lor socialisti sa tina discursuri. La aflarea lor, Kamenev, numit presedinte al prezidiului, a anuntat arestarea guvernului. Apoi Trotki i-a numit pe reprezentantii mensevicilor si social-democratilor, aflati in sala, “falimentari“, buni de azvarlit la “lada de gunoi a istoriei“.
Lenin nici nu era de fata. Lucra, in apartamentul unui prieten, la redactarea decretelor care urmau a fi ratificate de congres. La sase dimineata, participantii la congres au fost anuntati ca lucrarile sale sunt suspendate pana spre seara.
In aplauzele furtunoase ale sustinatorilor sai, Lenin a citit seara faimosul “Decret asupra pacii“, prin care se adresa puterilor beligerante pentru incheierea imediata a pacii, fara anexiuni teritoriale si despagubiri, garantand fiecarui popor dreptul la autodeterminare. A urmat “Decretul asupra pamantului“ (preluat din programul social-democratilor) care prevedea “socializarea“ terenurilor agricole intr-un regim de asociere. Initial, Lenin scrisese in textul declaratiilor sale “Traiasca socialismul!“. Gandindu-se ca ar putea crea panica, s-a razgandit si a taiat aceste cuvinte.
Boris Kricevski, corespondentul din Rusia al ziarului francez de stanga L’Humanite, scria, la cinci zile dupa cele petrecute, un reportaj cu titlul “O banda de talhari pune mana pe Rusia“. In corespondenta trimisa spre publicare afirma ca “marea revolutie socialista“ a fost “un complot militar, executat de pretorienii bolsevici, formati din oameni trandavi, desfranati, toti stricatii din Petrograd, ajutati de cativa militari si de cateva mici unitati ale flotei din Baltica, devotati bolsevicilor“.
La ceea ce mai tarziu va fi numit “revolutia din octombrie“, locuitorii Petrogradului au reactionat atunci cu indiferenta. Despre “participarea maselor“, insusi Trotki recunoscuse in ziarul Izvestiia ca “locuitorii orasului dormeau linistiti, habar neavand ca in acel moment o noua putere lua locul celei de pana acum“.

TARANUL RUS NU CONTA
Mentalitatea taranului rus, desi esentiala pentru intelegerea istoriei moderne a Rusiei, nu a fost studiata in mod serios: intelectualii par sa-i fi privit pe tarani ca pe niste creaturi primitive, tinute cu buna stiinta in ignoranta de catre stapanii lor si, de aceea, nedemne de o atentie deosebita. Ceea ce intelectualitatea urbana lua drept ignoranta era, in realitate, inteligenta adaptarii la conditiile in care taranii erau obligati sa traiasca: o clima aspra si o administratie care ii trata exclusiv ca pe o sursa de exploatat. Taranul rus nu conta pe nimeni in afara de el insusi, nici macar pe cei asemenea lui.
Sentimentele religioase si xenofobia innascuta a taranului rus au facut posibila ridicarea lui impotriva inamicilor de afara. Ele nu erau insa suficiente pentru a ii cere sacrificii in numele natiunii. In timpul Revolutiei si al razboiului civil, generalii rusi au avut doar motive de dezamagire atunci cand au incercat sa ralieze taranimea impotriva comunistilor, folosind sloganuri patriotice; comunistii au avut mult mai mult succes facand apel la sentimentele de clasa si la lacomie. Pana in secolul al XVIII-lea, taranul occidental nu se deosebea prea mult de cel rus de la inceputul secolului al XX-lea. Insa o serie de inovatii introduse in Occident in secolul al XIX-lea i-au transformat pe supusii pasivi din mediul rural in cetateni activi: ne referim la generalizarea invatamantului, aparitia pietelor nationale si a partidelor politice. Nimic din toate acestea nu exista insa in Rusia anului 1900. Taranul rus nu juca prin urmare nici un rol social sau politic. El ramanea pentru moment un outsider.
Richard Pipes, Scurta istorie a revolutiei ruse

INDIFERENTA
“Nu am observat niciodata la oamenii din popor vreo urma de sentimente patriotice, dimpotriva, am observat adesea la cei mai seriosi si mai respectabili dintre ei cuvinte care exprima o indiferenta desavarsita fata si chiar dispret fata de orice forma de patriotism“
Lev Tolstoi despre patriotismul taranului rus

“URMELE DOMNIEI BOLSEVICE“
“Intr-o zi, cu un cunoscut al meu, am vizitat Palatul de Iarna. Inca din timpul lui Kerensky salile erau murdare din cauza soldatilor si a altor domni, care acum se ocupau cu politica si nu se mai gandeau la arta cu care era cladit acest palat. Dar ceea ce am vazut atunci nu pot descrie. Mobila stricata, portierele de stofa rupte, tablourile pictorilor Scolii olandeze taiate cu sabia, parchetul din lemnarie felurita stricat, geamuri sparte si, pretutindeni, murdarie. Toate salile si odaile purtau urmele domniei bolsevice. (...) Acelasi lucru se petrecea si cu alte palate pradate de bolsevici. Pe toate strazile se vindeau obiecte de arta si istorie, si nimeni din noul guvern nu se ocupa de pastrarea lor: “Noua nu ne trebuie lucrurile vechiului regim“
Leon Donici - Revolutia rusa