miercuri, 13 octombrie 2004

Experimentul comunist, de la teorie la practica

CORNEL MICU

Vreme de cativa ani dupa preluarea puterii, revolutia a fost principala marfa de export a bolsevicilor. „Victoria noastra va fi solida numai atunci cand cauza noastra va fi triumfat in intreaga lume, caci noi am trecut la fapte bizuindu-ne numai pe revolutia mondiala“, spunea Lenin dupa revolutia bolsevica din octombrie.

Instaurarea puterii sovietice nu a fost deloc usoara. Revolutia bolsevica a fost urmata de razboi civil, foamete, haos. Si totusi, chiar in aceste conditii, noii lideri sovietici planuiesc extinderea revolutiei la scara intregii Europe. Lenin, Trotki si Buharin erau partizanii cei mai infocati ai proiectului. Terenul parea prielnic. La finele primului razboi mondial, atat invinsii cat si invingatorii suportau consecintele conflagratiei.
Initial, exportul de revolutie era sarcina Comisariatului Afacerilor Externe (noua denumire a ministerului de profil). Inca din decembrie 1917, printr-un decret se punea la dispozitia reprezentantilor ministerului in strainatate suma de doua milioane de ruble „pentru nevoile miscarii revolutionare“. In timp insa, aceasta sarcina va reveni unui nou organism, creat chiar cu acest scop in martie 1919 – A Treia Internationala (Kominternul). Acesta a colaborat direct cu serviciile speciale sovietice, temuta CEKA, in organizarea unor tentative de a impune la putere partidele comuniste in anumite zone ale Europei.
UNGARIA. In urma infiintarii Kominternului, in martie 1919 se declanseaza cateva tentative insurectionale, precum cele din Bavaria, Slovacia sau Viena. Acestea au fost rapid inabusite de autoritati. Sperantele de izbanda par a veni din Ungaria, unde comunistul Bela Kun, intors din prizonierat din Rusia, preia puterea in martie si creeaza o republica dupa model sovietic.
Bolsevicii maghiari planuiau ca, ajutati de Rusia, sa ocupe Romania si Polonia realizand unirea intre Ungaria si Rusia. De aici mai departe, revolutia trebuia extinsa in tot sud-estul Europei.
Pentru aceasta, Bela Kun a ordonat atacarea Romaniei, in vreme ce, in acelasi scop, forte bolsevice erau masate la Odessa. Declansarea razboiului civil in Rusia si interventia trupelor romane in Ungaria, in august 1919, au pus capat acestor planuri. Bolsevicii au pierdut puterea in Ungaria, iar Bela Kun a fost nevoit sa fuga la Moscova.
GERMANIA. Tinta principala a bolsevicilor a fost insa Germania. „Germania sovietica, unita cu Rusia sovietica, va fi dintr-o data mai puternica decat toate statele capitaliste la un loc“, se declara in manifestul celui de-al II-lea Congres al Kominternului. Declansarea revolutiei in Germania a fost, pana la moartea lui Lenin, un obiectiv constant al bolsevicilor.
Prima tentativa a avut loc in martie 1921. Liderii comunisti germani s-au opus acestui plan, argumentand ca majoritatea muncitorilor nu sunt dispusi sa se revolte. Bela Kun, in calitate de expert in provocarea revolutiei, a fost trimis de Komintern in Germania pentru a pregati revolutia.
Sub conducerea lui se va declansa o serie de greve si insurectii. In trei zile actiunea va atinge punctul culminant. La 1 aprilie insa va fi invinsa cu pretul a 154 de morti, numerosi raniti si in jur de 3.500 de arestati. A fost prima actiune planuita si condusa efectiv de Komintern, soldata insa cu un esec de proportii.
O ultima incercare s-a facut in toamna lui 1923. Actiunea, planuita pentru data de 23 octombrie 1923, s-a dorit a fi un cadou pentru Lenin, grav bolnav in acel moment. Conducatorul ei a fost desemnat chiar secretarul Comitetului Executiv al Kominternului, Karl Radek, trimis in Germania pentru aceasta. Tot ce s-a reusit insa a fost declansarea unei rebeliuni la Hamburg, rapid inabusita. Valul revolutionar trecuse peste Europa, fara a da nastere altor state bolsevice care sa se alature Rusiei Sovietice.
UNELTELE MOSCOVEI. Internationala a III-a (Kominternul) s-a dorit a fi incununarea visului internationalist marxist. Daca primele doua Internationale erau niste foruri de discutie pentru diversele grupari socialiste, Kominternul era gandit ca o armata a revolutionarilor de profesie.
Impulsul crearii sale a fost dat de fondarea Partidului Comunist German, la 30 decembrie 1918. Bolsevicii au vazut in aceasta o sansa de a-si extinde regimul in „inima capitalismului“, Germania fiind printre cele mai industrializate state din Europa. La 2-6 martie 1919 s-a decis crearea Kominternului. Data a intrat in istorie ca marcand „primul congres al Internationalei a III-a“. Zece zile mai tarziu, Grigori Zinoviev, figura marcanta a revolutiei, este numit de Lenin presedinte al organizatiei.
ORGANIZAREA. Al doilea congres (iulie-august 1920) a adoptat statutul de functionare. Surpriza a fost mare pentru comunistii din Europa. Conditiile de afiliere stabilite erau foarte drastice: partidele comuniste erau simple filiale ale Kominternului. Denumirea lor era schimbata, fiind obligate sa adauge la nume particula „sectie a Internationalei a III-a“. Erau obligate sa elimine din cadrul lor elementele nesigure din punct de vedere ideologic, si sa pastreze o „disciplina de fier“. Directivele Kominternului erau obligatorii, la fel si acordarea de ajutor „oricarei republici sovietice amenintate de contrarevolutie“.
In ciuda opozitiei unor partide occidentale, aceste conditii au ramas in vigoare pana la desfiintarea organizatiei (mai 1943). Lenin insusi argumenta in 1920 necesitatea lor: „Ce s-ar intampla cu Internationala daca fiecare mica fractiune ar veni si ar spune: unii dintre noi sunt pentru, altii sunt contra, lasati-ne sa hotaram noi insine? Ce nevoie ar mai fi de o internationala, de un Congres si de toate aceste discutii?“
Partidele comuniste erau grupate in functie de zonele geografice din care proveneau. Partidul Comunist din Romania facea parte din Federatia Comunista Balcanica, infiintata la Sofia, in 1920, care cuprindea si partidele comuniste din Iugoslavia, Bulgaria si Grecia. Pentru vestul Europei exista un Birou Occidental, cu sediul la Amsterdam, si un Secretariat al Europei de Vest.
Rolul dominant in cadrul Kominternului l-a avut Partidul Comunist Rus (bolsevic). Toate congresele s-au desfasurat pe teritoriul URSS. Desi deciziile se adoptau prin vot, in randurile partidelor comuniste nu domnea egalitatea: Federatia Comunista Balcanica, de exemplu, avea trei voturi pentru patru partide.

ORGANIZAREA INTERNATIONALEI A III-A
Structura Kominternului era in mare parte secreta. Conducerea o avea Comitetul Executiv, prezidat de Zinoviev. De tentativele de revolutie se ocupa sectiunea operatiilor internationale comuniste (Operotintern). Aceasta pregatea planurile de actiune, care erau transmise forului de conducere.
Principiul de baza al functionarii era imbinarea activitatii legale cu cea ilegala. Fiecare partid comunist trebuia sa creeze atat structuri legale, cat si ilegale, imbinand cele doua forme de actiune.
Structurile ilegale aveau o importanta capitala, iar functionarea acestora a dus uneori la interzicerea partidelor comuniste. In special, in statele vecine cu Rusia Sovietica, comunistii erau perceputi, intr-un fel pe buna dreptate, ca agenti ai Moscovei. Acest lucru a insemnat practic sacrificarea activitatii legale a partidului in favoarea celei ilegale.
Prin intermediul unor organizatii care actionau in anumite domenii, Kominternul desfasura si activitate legala. Astfel, Comitetul International Sindical cuprindea sindicatele neinglobate in partide comuniste. Functiona, de asemenea, o Internationala a tinerilor, a femeilor, a sportului si o Internationala taraneasca, Krestintern. Un rol important l-a avut, in timpul razboiului civil din Spania, „Ajutorul Rosu“, care, ii oficial, ajuta pe muncitorii cu probleme sociale din diverse state.
Incepand din a doua jumatate a anilor ’20, obiectivul initial al Kominternului a fost schimbat. Venit la putere in 1924, Stalin a renuntat la ideea revolutiei mondiale, axandu-se pe „constructia socialismului intr-o singura tara“: Rusia. In aceste conditii, rolul Kominternului s-a modificat, devenind o simpla agentie de spionaj si agitatie in favoarea acesteia.

„CHEMAREA REVOLUTIEI“
La 23 martie 1919, doua zile dupa preluarea puterii, bolsevicii unguri incepeau deja exportul de revolutie. Ei cheama muncitorii din statele vecine la lupta: „Facem o calduroasa chemare, mai cu seama muncitorilor Romaniei, Serbiei, Bulgariei si tuturor tarisoarelor mici, care gem sub robia ciocoilor, boierilor si marilor proprietari si dinastiilor oligarhice, pentru a scapa de acea neagra robie, sa inceapa lupta in contra acelor hiene burgheze, caci sovietul maghiar, daca trebuie, le va da toate ajutoarele.“

In vara anului 1920, in timpul celui de-al doilea Congres al Kominternului, Armata Rosie inainta in Polonia. Zinoviev aranjase ca in fata delegatilor prezenti sa fie expusa o harta cu stegulete rosii, care marcau zilnic pozitia frontului. Lenin ameninta astfel imperialismul mondial:
„Noi nu cautam sa ajungem la o intelegere cu burghezia, noi pornim la batalia finala si decisiva impotriva ei“.
„...este mai placut si mai folositor sa creezi experienta revolutiei decat sa scrii despre ea“, scria Lenin in postfata uneia dintre lucrarile sale, publicata ulterior in peste 7 milioane de exemplare, in 47 de limbi: „Statul si Revolutia“.