marți, 30 noiembrie 2004

Editorial: Felix de Fier

LAVINIA BETEA

In vremea cand se infiinta Partidul Comunist din Romania, unul dintre oamenii cei mai puternici ai lumii si totodata un model incontestabil pentru prototipul revolutionarului de profesie – la care urmau sa aspire cominternistii din lumea intreaga – era Felix Dzerjinski.
In decembrie 1917 fusese creata CEKA, politia secreta a noului regim sovietic. Cunoscuta ulterior prin abrevierile GPU (1922-1934), NKVD (1934-1946), MGB (1946-1954), KGB (1954-1989), rolul ei programatic a fost mentinut in incadrarea larga de „organ de lupta contra revolutionarilor, speculantilor si sabotajului“.
Primul ei conducator, Felix Dzerjinski, supranumit „Felix de Fier“, poate fi considerat un simbol al regimului comunist. Hagiografia sa – „Cavalerul revolutiei“ – s-a vandut intr-un numar de 40 de milioane de exemplare, „primul cekist“ fiind prezentat in ea, in principal, in ipostaza de „prieten al copiilor“.
Ca multi revolutionari de profesie, Dzerjinski s-a nascut intr-o familie respectabila, unde a primit o buna educatie crestineasca. In adolescenta a trait el insusi exaltari religioase, transferate curand spre politica. Pana la victoria revolutiei bolsevice, timp de 20 de ani, viata sa a fost plina de actiuni si domicilii clandestine, arestari si deportari. In timpul revolutiei din 1917 s-a afirmat ca specialist indiscutabil al chestiunilor de securitate, fiind comandant al garzilor de la Smolnii si responsabil cu controlul asupra postei si telegrafului.
„Viata insasi dicteaza CEKA, vointa sa“, afirma Dzerjinski la infiintarea temutei institutii pe care a creat-o cu sprijinul lui Lenin. Formidabila masina represiva, situata deasupra legilor si deseori deasupra partidului, ce dispunea de resedinte proprii, trupe speciale, sistem de lagare si servicii de spionaj, a avut ca baza de pornire o suta de oameni. Acestia fusesera recrutati direct de Dzerjinski dintre fostii sai camarazi polonezi, baltici si evrei. „O inima calda, un cap rece si maini curate“ le cerea Dzerjinski, in mod public, cekistilor sai, impunand propagandistic reprezentarea unui neinfricat, inteligent si pur luptator.
Pentru a face fata sarcinilor tot mai numeroase care decurgeau din programele politice, efectivele CEKA sporesc mereu. Daca in 1913, in politia tarista – Ohrana – erau incadrate 15.000 de persoane, in 1921, lucratorii cekisti erau in numar de 283.000. „Un bun comunist este egalul unui bun cekist“, spunea Lenin. Criteriile de angajare si apreciere pentru cekisti urmau, de altfel, consecvent modificarile din grilele de promovare ale activistilor de partid.
In epoca stalinista, puterea si metodele temutei institutii vor fi deseori asociate cu practicile tarului Ivan cel Groaznic. S-au facut multe referiri la numitul tar ca la modelul imitat de Stalin, cunoscuta fiind admiratia „tarului rosu“ pentru mai vechiul sau predecesor din Kremlin. In 1564, Ivan divizase in doua parti tara: „opricinina“ – imensul sau domeniu privat, unde va face tot ce va voi, si „zemscina“ – pamanturile celorlalti feudali. Impartirea se facuse prin stramutarea a 12.000 de familii aristocrate in teritoriile indepartate ale Rusiei, pamanturile lor intrand in proprietatea tarului. Degraba, boierii exilati au fost inlocuiti cu o nobilime noua, alcatuita din salariati. Astfel s-a creat casta „opricinicilor“, reprezentati, intr-o prima etapa, de garda tarului formata din 1.000 de oameni.
Curand, garda se mareste la sase mii de osteni, care depun un infricosator juramant de credinta tarului si imperiului sau. Rand pe rand, jura fiecare pe cruce sa dezvaluie tot ce stie sau poate afla despre orice urzeala indreptata impotriva tarului. Supusi doar lui, jura ca-si vor renega neamul si-si vor uita parintii. Opricinicii dobandesc o imensa putere. In temutele lor cavalcade prin teritoriul civil al „zemscinei“ sunt imbracati in negru si poarta la sa un cap de caine si o matura – simboluri ale misiunii de a musca si inlatura pe potrivnicii tarului. A spune ceva rau despre ei echivaleaza cu crima de lezmajestate si se pedepseste cu moartea. Impreuna cu trei sute dintre opricinicii sai pe care-i numeste „frati“, Ivan pare sa fi creat intr-un palat un fel de nou ordin monahal. Studiul, rugaciunea si tortura sunt preocuparile lor. Functie de acestea, vesmintele monahale sunt schimbate cu arme si straie de osteni. Ivan insusi doarme intr-o chilie si intre torturile care seamana cu caznele iadului, aplicate potrivnicilor sai, bate matanii.
Dzerjinski, care detinea dreptul de viata si moarte asupra „dusmanilor poporului“, a trait ca un pustnic, departe de familia sa. Ziua si noaptea a locuit in chilia biroului sau. Credincios revolutiei si conducatorilor ei, in numele lor a schilodit si ucis fara mila. „Omul de Fier“ a murit in 1926, in plina sedinta a CC al PCUS, in urma unui infarct.
Acesta a fost unul dintre eroii legendelor revolutiei proletare.

URMASII CEKISTILOR
„Ceea ce noi faceam nu a folosit nimanui. Ce sens a avut sa scriem, sa recrutam, sa obtinem informatii? La Centru nimeni nu citea nimic. Oare noi nu prevenisem despre ceea ce putea sa se intample, nu recomandasem cum sa se actioneze? Nici o reactie. Cine isi doreste sa lucreze pentru cosul cu gunoi, in gol? Sa pierzi ani din viata. Pentru ce? Pur si simplu ca sa iei un salariu? Uite, de exemplu, prietenii mei care lucrau pe linia spionajului tehnic obtinusera pentru cateva milioane de dolari informatii despre o descoperire stiintifica dintre cele mai importante. O activitate de cercetare independenta la un asemenea proiect ar fi costat tara noastra miliarde de dolari. Prietenii mei au obtinut datele si le-au trimis la Centru. Acolo au examinat si au spus: «Excelent. Informatie dintre cele mai importante. Multumim. Va imbratisam pe toti. Va propunem la decorare». Dar a utiliza informatiile in mod concret nici nu au incercat. Nivelul tehnic al industriei nu permitea“.
Vladimir Putin (2000), actualul presedinte al Federatiei Ruse

TEROARE ROSIE
„Noi nu luptam impotriva unor indivizi. Noi exterminam clasa sociala a burgheziei. In timpul anchetei nu cereti probe daca acuzatul a actionat in vorba sau in fapta impotriva puterii sovietice. Prima intrebare pe care trebuie s-o puneti este: Din ce clasa sociala face parte? Care-i este originea? Ce educatie si ce meserie are? Aceste intrebari decid soarta acuzatului. Aceasta este semnificatia si esenta terorii rosii“
M.J. Latsis, revista Teroarea rosie (1920)