miercuri, 3 noiembrie 2004

Rasputin – staretul de la Curtea ultimului tar

CORNEL MICU

Grigori Rasputin este unul dintre personajele istorice care au patruns in cotidianul actual: exista chiar o marca de votca ce ii poarta numele. In ciuda acestei faime, Rasputin ramane un personaj misterios. Considerat de unii un sfant, de altii un sarlatan, taranul din Siberia a cucerit familia imperiala a Rusiei.

Prin faima de „sfant“, si „tamaduitor“ dobandita, Rasputin nu este unic. Era doar unul dintre miile de pelerini care strabateau Rusia la inceputul secolului trecut, in cautarea lui Dumnezeu. Henri Troyat, un istoric francez de origine rusa, ii descrie in cartea sa „Viata de zi cu zi din Rusia ultimului tar“ pe acesti pelerini: „Plecati din indepartatele lor sate cu cateva kopeici in buzunar, mergeau pe jos saptamani intregi, luni intregi, cersind, culcandu-se sub cerul liber sau intr-o sura aflata la poarta vreunei manastiri. Nici o distanta nu-i infricosa. Unii din ei traversau tot imperiul (...). Cei mai curajosi coborau spre Odessa si se imbarcau in cala vreunui vaporas cu destinatia Pamantul Sfant.“
Rasputin facea parte dintre acestia. Primul sau pelerinaj facut, dupa cum credea tatal sau, pentru a scapa de muncile de vara, l-a schimbat total. Unul din vecinii sai, Podivolov, si-l aminteste astfel: „Se inapoia in sat cu capul descoperit, cu parul fluturandu-i pe umeri. Umbland, canta si gesticula“.
„STARETUL“. Asemenea lui Petru Lupu, ciobanul vizionar de la Maglavit, sau Ioanei d’Arc, fecioara care vorbea cu sfintii si care a salvat Franta, Rasputin a aparut intr-un moment potrivit al istoriei: cand oamenii pareau ca isi pierdusera speranta.
In vreme ce taranii asteptau infricosati sosirea antihristului, nobilii intelegeau ca lumea lor disparea. Atentatele cu bomba ale anarhistilor, revolutia din 1905, toate aceste evenimente erau greu de explicat si provocau teama. Religia era deci un loc de refugiu, iar profetii „de ocazie“ promiteau mai mult decat Biserica.
In cazul familiei imperiale, drama era amplificata de boala tanarului Alexei, care suferea de hemofilie. Tanarului print, orice sangerare ii putea fi fatala, iar medicii se declarau neputinciosi. Inaintea lui Rasputin, imparateasa apelase la alte personaje de aceeasi factura: Mitka Iurodiv, un nebun „sarac cu duhul in numele lui Hristos“, sau vrajitoarea Daria Osipova. „Staretul“, cum se autointitula Rasputin, a fost insa singurul care a castigat definitiv inima imparatesei si a tarului. El a ramas alaturi de acestia pana cand a fost asasinat, in decembrie 1916. In ultima parte a domniei, in plin razboi mondial, increderea de care se bucura Rasputin la Curte ajunsese la punctul culminant: tarul ii numea pe ministrii numai dupa ce „staretul“ ii verifica privindu-i in ochi.
„MIRACOLE“. Este dificil de spus in ce masura toate „minunile“ care ii sunt atribuite lui Rasputin sunt adevarate. Contemporanii vorbesc despre puterea sa de dominatie asupra oamenilor, in special asupra femeilor, si despre revelatiile sale. Sunt lucruri in parte explicabile fie prin climatul epocii in care traia, fie prin exagerarile martorilor.
Multe din problemele pe care le rezolva erau de natura psihologica, si probabil ca un rol important in aceste cazuri il avea si credinta celor care ii cereau sfatul. Pe de alta parte, sursele epocii vorbesc despre capacitatea sa de vindecator. In 1915 a salvat viata unei prietene a tarinei, Ana Virubova, grav ranita intr-un accident feroviar.
Medicii nu ii dadeau Virubovei nici o sansa. Ajunsese deja in coma. Conform martorilor, Rasputin s-a asezat deasupra patului si, foarte concentrat asupra muribundei, a soptit: „Anuska, trezeste-te si uita-te la mine!“. Atunci, ea a deschis ochii.
Nu este stabilit nici modul in care, uneori prin telefon, Rasputin oprea hemoragiile tanarului Alexei. In timpul razboiului, Nicolae si-a luat fiul pe front. Copilul a racit, si-a suflat nasul, ceea ce a provocat o ruptura a vaselor de sange. In trenul spre Petrograd, sangele s-a oprit de la sine. Ajunsi la destinatie, tarul si anturajul sau au aflat cu uimire ca sangerarea incetase chiar in momentul in care Rasputin trimisese o telegrama: „Dumnezeu te va ajuta, fii sanatos!“.
Varianta miraculoasa trebuie insa privita cu circumspectie: medicina vremii nu era inca foarte avansata, asa ca rapoartele medicilor pot fi puse sub semnul intrebarii. De asemenea, exista si tendinta martorilor de a amplifica legenda.
Insasi moartea lui Rasputin a fost considerata de unii o dovada a puterilor sale miraculoase. Invitat in casa printului Felix Yusupov, a fost servit cu vin otravit, care insa nu si-a facut efectul. A fost impuscat de trei ori si nu a murit, astfel ca in final a fost sugrumat. Impachetat intr-un cearsaf, a fost aruncat in raul Neva. Spre surprinderea ucigasilor, mai traia inca atunci cand a ajuns in apa. In cele din urma s-a inecat.
S-a descoperit insa mai tarziu, in cadrul anchetei, ca persoana care furnizase otrava se speriase si o inlocuise cu un praf inofensiv. Inca un fapt explicat fara apel la supranatural!

RASPUTIN
S-a nascut in satul Pokrovskoe din Siberia Occidentala, in jurul anului 1860. Copilaria i-a fost marcata de moartea mamei, a unei surori si a unui frate. S-a casatorit la varsta de 19 ani cu Praskovia Teodorovna Dubrovina, o femeie cu patru ani mai in varsta. La varsta de 28 de ani pleaca in pelerinaj la Manastirea Verhoturie, de langa Ekaterinburg. S-a intors total schimbat. Va rataci ca pelerin inca zece ani, la Ierusalim si Muntele Athos. In anul 1903 devine celebru. O ajuta sa treaca peste o serie de necazuri pe o negustoreasa miliardara din Tobluk, Basmakova. In urma acestor intamplari a fost invitat la Petersburg de parintele Teofan, rectorul Academiei Teologice. A devenit rapid un apropiat al familiei imperiale: alina boala tanarului Alexei, mostenitorul tronului Rusiei. Deja o figura controversata datorita vietii sale personale, a fost acuzat, la declansarea primului razboi mondial, de influenta negativa la Curte. Este ucis de printul Felix Yusupov in noaptea de 29/30 decembrie 1916.