miercuri, 3 noiembrie 2004

Editorial: Soarta altui tezaur

LAVINIA BETEA

Vreme de aproape 50 de ani, din relatiile prezentate drept „fratesti“ intre poporul sovietic si cel roman, nu a facut parte tema tezaurului romanesc dus spre pastrare la Moscova, in 1916. Nici liderii comunisti romani nu stiau prea multe despre soarta tezaurului „pierdut“ in primul razboi mondial. Alexandru Barladeanu, care primise in 1965 de la Ceausescu sarcina de „ridicarea problemei“ in fata conducerii sovietice, dupa propriile-i marturisiri, nici nu stia atunci de existenta lui. Dupa 1944, chestiunea tezaurului romanesc fusese adanc ingropata in „fondul secret“ al arhivelor si bibliotecilor. Din 1990 incoace, la fiecare schimbare de guvern insa, printre punctele programului de guvernare nou anuntat, se afla recuperarea tezaurului romanesc de la rusi.
Mai crede, oare, careva dintre politicieni in cuvantul lui Lenin privind redarea lui? Mai spera romanii in recuperarea acestei bogatii estimate la o valoare mai mare decat aceea primita de tarul rus de la americani pentru Alaska? Soarta altui tezaur, depozitat in acelasi loc, ne poate lamuri mai amanuntit asupra parcursului tezaurului romanesc. Nu suntem singurii care am pierdut cu aceeasi miza.
In 1937, in timpul razboiului civil din Spania, republicanii au hotarat sa trimita cea mai mare parte a aurului tarii la Moscova. Necunoscand, probabil, consecintele aceleiasi decizii a romanilor din timpul primului razboi mondial, spaniolii au trimis rezervele de lingouri, in valoare de jumatate miliard de dolari, in capitala sovietelor. Intamplarea face ca unul dintre fostii generali ai serviciilor speciale sovietice care venise in contact cu problema tezaurului spaniol si-a scris memoriile. Astfel ca, printre alte „fapte de arme“, Pavel Sudoplatov relateaza si despre „combinatia“ sovieticilor de torpilare a tezaurului spaniol.
In vara anului 1938, seful rezidentei spionajului sovietic in Spania a trimis o telegrama la centru in care-si comunica banuielile ca nu toate valorile fusesera trimise la Moscova, invinuindu-i pe conducatorii comunisti spanioli ca impreuna cu Guvernul Spaniei subtilizasera o parte din ele. O astfel de informatie a ajuns la Stalin si Molotov, presedintele Consiliului Comisarilor Poporului in acea vreme. In consecinta, de la cel mai inalt nivel, Sudoplatov a fost desemnat sa cerceteze daca se pierduse ceva ori daca nu cumva Dolores Ibarruri, elogiata comunista spaniola, isi trasese pe sfoara conducatorii moscoviti.
Pentru a verifica informatiile despre tezaur, Sudoplatov a fost trimis sa cerceteze dosarele tranzactiei la Administratia Centrala pentru Pastrarea Tezaurului. Accesul la aceasta inalta institutie sovietica nu era posibil insa fara acordul lui Molotov si al lui Ejov, care conducea in acea vreme serviciile speciale sovietice. „Am lucrat timp de doua zile, am verificat dosarele si am constatat ca nu se comisese nici un furt“, marturiseste, in 1994, Sudoplatov. Documentele aflate la Moscova consemnau fara dubiu ca transferul aurului fusese semnat de Francisco Largo, prim-ministrul Republicii Spaniole, si Nikolai Krestinski, comisarul adjunct pentru Afaceri Externe, impuscat cu cateva luni inaintea investigatiei lui Sudoplatov intr-unul din procesele staliniste. Aurul fusese incarcat la Cartagena in cargouri sovietice si trimis la Odessa in 1937. Evaluat la 518 milioane de dolari, tezaurul a fost depozitat in subsolul bancii de stat. Un alt tezaur spaniol fusese trecut clandestin din Spania in Franta si ajunsese prin curier diplomatic in URSS, fiind destinat finantarii operatiunilor comunistilor spanioli. Propagandistic insa, ajutorul militar acordat de sovietici brigazilor rosii din Spania se facuse in numele solidaritatii internationale. Nimeni nu amintise de vreo plata in aur si obiecte de valoare.
Investigatia fiind incheiata, Sudoplatov si-a prezentat raportul. „Am tras concluzia – scrie el – ca aceste fonduri erau suficiente pentru a-i sprijini pe emigrantii si refugiatii spanioli care incepusera sa apara la Moscova.“
O concluzie nu suficient de bine documentata, va fi apreciat Stalin, operand niste corectii. In urma lor, la finele razboiului, Spania a sfarsit prin a datora Uniunii Sovietice inca 50 milioane de dolari. Dupa cum scrie Peter Weiden, calculele finale sunt inca invaluite in misterul negocierilor secrete.
Dupa socoteli facute de Stalin, cine stie ce datorii ar mai avea romanii, peste tezaur, pentru traiul si instruirea comunistilor la Moscova. Ori pentru „instaurarea dictaturii proletariatului“ la Bucuresti. Si inca alte „victorii“...!

BREJNEV DESPRE TEZAURUL ROMANESC
„Inainte de toate, am vrea sa va spunem ca punerea problemei cu tezaurul romanesc, prezentata de tov. Barladeanu, ne-a provocat nedumeriri. De ce? Aceasta problema are o vechime de 50 de ani si ea se refera la socotelile dintre Rusia Tarista si Romania regala. Acum insa discutiile au loc intre doua state socialiste, care intre timp au incheiat diferite acorduri, au stabilit relatii fratesti, prietenesti, au trecut impreuna perioada neplacuta a celui de-al doilea razboi mondial, au gasit foarte necesar ca aceste neplaceri sa fie stinse si cu toate pierderile poporului sovietic in acest razboi si nenorocirile poporului roman, partidele noastre au educat popoarele in spiritul respectului reciproc, respect fata de prietenia noastra. (...) Cum arata chestiunea la noi? Din materialele care exista reiese ca, intr-adevar, in decembrie 1916, un reprezentant necunoscut, figura nu prea reprezentativa..., in numele Curtii regale a transmis Comandamentului frontului de sud-vest – comandant era Miloradovici – aceste casete cu tezaur. (...) Ce s-a intamplat mai tarziu? Tarismul a fost inlaturat si toate aceste casete au cazut in mainile guvernului provizoriu. Aici se sfarsesc informatiile. Nu mai gasim nici un fel de date din partea vreunei comisii pentru ca a inceput razboiul si o parte din aur a fost trimis la Perm, Omsk, Saratov, Kazan, pentru a se pastra. (...) Daca este vorba asa, la arhiva exista si alte documente. Exista un document din care reiese ca Romania regala are datorii in suma de 300 milioane de dolari, ceea ce ar corespunde cu 274 tone de aur. Daca este sa ridicam aceasta problema, trebuie sa o ridicam si pe cealalta. (...) In conditiile desfasurarii de catre partid, in spiritul prieteniei, in conditiile in care s-a reusit sa fie inlaturata amaraciunea provocata de cel de-al doilea razboi mondial –, iar dvs. stiti ca aceasta amaraciune a fost grea pentru noi –, comisiile de imputerniciti care au stabilit pierderile pricinuite de razboi la Odessa si Crimeea, precum si din documentele referitoare la actiunile trupelor romane, pierderile depasesc de o suta de ori ceea ce discutam noi astazi. De aceea consideram aceasta problema nu pur si simplu o problema financiara, aici este o problema politica... Intregul partid, intregul popor stie ca reparatiile de razboi de 300 milioane de dolari platite de Romania au fost doar simbolice. Oare pentru refacerea Crimeei si a Odessei au ajuns numai 300 milioane de dolari?...
(Text comunicat si tradus de Alexandru Barladeanu in 1997 )

MOSCOVA 1965
„Scopul vizitei noastre a fost exprimat in doua directii. Prima: sa afirmam cu claritate dorinta noastra de buna vecinatate si de colaborare cu URSS-ul. (...) A doua directie a fost sa marcam faptul ca sunt niste probleme pe care ni le-a lasat istoria nerezolvate. (...)
Tezaurul de la Moscova. Am aratat ca acesta trebuie restituit Romaniei. A fost o discutie foarte indelungata“

Paul Niculescu-Mizil - membru in delegatia romana care a vizitat Moscova in 1965