miercuri, 10 noiembrie 2004

Urmarile loviturii de stat bolsevice

CORNEL MICU
La sfarsitul anului 1917, bolsevicii au cucerit puterea in Rusia. Conform promisiunilor lui Lenin, la 3 martie 1918 au incheiat pace cu Germania. Parea ca nimic nu mai statea in calea comunismului si ca, in cativa ani, statul visat de Marx va deveni realitate. Nu a fost asa. In vara lui 1918 a izbucnit razboiul civil.

Dupa cucerirea puterii, Lenin a insistat pentru incheierea razboiului cu Germania, acceptandu-se conditiile acesteia. La 3 martie 1918 s-a semnat pacea de la Brest – Litovsk. In urma acesteia, Rusia pierdea cam o treime din suprafata sa arabila, pe care se concentra cam trei sferturi din industria sa. Unul din efectele pacii a fost foametea, ca urmare a pierderii zonelor agricole. Erau afectati mai ales muncitorii din marile centre industriale, baza de sprijin a bolsevicilor.
Cu acest pret, bolsevicii au obtinut o perioada de ragaz, pentru a-si consolida puterea. Razboiul trebuia dus impotriva inamicilor interni. Leon Trotki va exprima succint aceasta idee: „Puterea sovietelor inseamna razboi civil organizat“.
RAZBOIUL CIVIL. A durat patru ani (1918 – 1921). A fost un razboi de uzura, castigat in final de bolsevici. Pretul victoriei a fost foarte mare: Rusia era in ruina.
Executiile in masa au fost practicate de toate taberele care s-au infruntat. Victimele erau fie prizonierii, fie populatia civila din zonele ocupate, acuzata de a fi pactizat cu inamicul.
TABERELE CONFLICTULUI: „ROSII“. Era numele sub care erau cunoscuti bolsevicii. Victoria lor se datoreaza in parte lui Leon Trotki, care indeplinea functia echivalenta cu cea de ministru de razboi. Prin recrutari obligatorii, prin teroare si prin intermediul propagandei, Trotki a reusit sa creeze o armata redutabila – Armata Rosie.
Avantajul decisiv al „rosiilor“ se datora pozitiei lor centrale in Rusia. Teritoriul controlat de ei era unitar si cuprindea centrele industriale importante (Moscova si Petrograd), cu depozitele de material militar.
Cu ajutorul cailor ferate, Armata Rosie se putea deplasa rapid spre zonele de lupta. In urma introducerii recrutarii obligatorii (iulie 1918) isi depasea adversarii din punct de vedere numeric. LEGIUNEA CEHOSLOVACA. Era o armata formata din 40.000 de prizonieri cehi si slovaci, inarmati in Siberia, pentru a lupta impotriva Austro-Ungariei.
O data cu revolutia si incheierea pacii, au plecat, pentru a continua lupta pe frontul de vest. Pe drum, la ordinele lui Trotki, sovietele locale au incercat sa-i dezarmeze. Aceste actiuni au constituit preludiul razboiului civil.
SOCIALIST – REVOLUTIONARII (ESERII). Formau partidul politic dominant in Rusia. In 1918 au intrat in conflict cu bolsevicii. Motivul: dorinta lui Lenin de a comuniza satele prin forta.
Centrul de comanda al eserilor a fost orasul Samara, pe cursul mijlociu al Volgai. Aici au creat un guvern, cu ajutorul militarilor din Legiunea Cehoslovaca. Dupa proclamarea independentei Cehoslovaciei (18 octombrie 1918), militarii cehi au plecat. Noul guvern a ramas fara protectie; puterea a fost preluata de un fost ofiter tarist, amiralul Alexandr Kolceak.
„ALBII“. Sub acest nume au fost cunoscute trupele fostilor ofiteri taristi. Nemultumiti de conditiile pacii de la Brest – Litovsk, pe care le considerau umilitoare, acestia au creat armate de voluntari, pentru a lupta contra bolsevicilor. Cele mai importante au fost armata din Caucaz, condusa de generalul Denikin, cea din Siberia, sub conducerea maresalului Kolceak, si armata din Estonia, aflata sub comanda generalului Iudenici.
„VERZII“. Era numele dat grupurilor taranesti rasculate. Motivul revoltelor erau rechizitiile fortate de cereale, practicate de toate taberele conflictului.
Prin numarul lor, „verzii“ influentau decisiv soarta luptelor. Desi luptau atat impotriva „albilor“ cat si a „rosiilor“, au avut tendinta sa ii sprijine pe acestia din urma: bolsevicii le garantau ca isi vor pastra pamanturile impartite in urma revolutiei din februarie 1917.
„NATIONALITATILE“. O data cu declaratia lui Lenin referitoare la dreptul de autodeterminare al popoarelor din imperiu, numeroase nationalitati si-au declarat independenta. A fost cazul ucrainenilor, condusi de anarhistul Mahnov, sau al cazacilor de pe Don care au creat guverne locale, antibolsevice.
In speranta ca va ocupa vestul Rusiei, Polonia a atacat in primavara anului 1920. Dupa o avansare impetuoasa, trupele poloneze au fost invinse. Pacea care a pus capat conflictului, semnata la Riga (martie 1921), a fost insa avantajoasa pentru Polonia: bolsevicii luptau inca in razboiul civil.

COMUNISMUL DE RAZBOI
Pentru a face fata razboiului civil, comunistii au aplicat o serie de masuri extraordinare, cunoscute sub numele de „comunism de razboi“. Acestea cuprindeau, printre altele, nationalizari pe scara larga, lichidarea comertului privat si introducerea muncii obligatorii. Efectele acestei politici asupra populatiei au fost devastatoare: la orase, oamenii erau obligati sa munceasca fara a fi platiti, iar la sate se confiscau de la tarani pana si cerealele de samanta. In 1921, bolsevicii vor renunta la aceasta tactica. Se dovedise ineficienta si, in plus, in fata valului de revolte taranesti pe care le provoca, erau amenintati cu pierderea puterii. Taranii (verzii), au fost singura tabara din razboi careia „rosii“ i-au facut concesii. Pentru scurt timp insa. In 1928 va incepe procesul de colectivizare al agriculturii.

INTERVENTIA STRAINA
In perioada razboiului civil, fostii aliati ai Rusiei din primul razboi mondial (SUA, Anglia, Franta, Italia si Japonia) au trimis trupe pentru a ocupa anumite zone. Initial, scopul acestor trupe a fost de a apara depozitele de material de razboi furnizat Rusiei in perioada 1914 – 1917. Dupa 1917, aceste depozite erau in pericol de a fi capturate de armata germana. Aliatii au ocupat anumite regiuni, in general porturile unde erau situate depozitele. In martie 1918, Anglia, Franta si SUA au ocupat porturile Murmansk (la Marea Adriatica) si Arhangelsk (la Marea Alba). Francezii au ocupat cateva luni mai tarziu si zona Odessei, iar japonezii si americanii Vladivostok si parti din Siberia. Trupele aliate nu au participat efectiv la lupte, desi au permis accesul „albilor“ la aceste depozite. Prezenta acestora a folosit mai degraba lui Lenin. Astfel s-a nascut ideea ca statele capitaliste lupta efectiv contra revolutiei.