miercuri, 8 decembrie 2004

Marcel Pauker

CRISTINA DIAC

Victoria bolsevicilor in Rusia a aprins pasiuni in intreaga Europa. Tinerii idealisti, fara experienta politica, „hraniti“ cu literatura marxista, care traisera ororile primului razboi mondial, s-au trezit contemporani cu o mare revolutie. O lume se schimba sub ochii lor si ei se credeau chemati sa contribuie la schimbare.

Lenin a crezut ca numai intelectualii vor face posibila revolutia care urma sa darame cadrele vechii lumi burgheze. Neincrezator in „constiinta de clasa“ a muncitorilor, pe care ii credea incapabili de a se organiza din punct de vedere politic, Vladimir Ilici a mizat pe casta revolutionarilor de profesie.
COPILARIE CU NUANTE SOCIALISTE. „Domnisorul“, cum i s-a spus in epoca, s-a nascut la 6 decembrie 1896 la Bucuresti, intr-o familie de evrei, care de trei generatii „nu mai vorbea si nu mai intelegea idiomul evreiesc“, dupa cum marturisea insusi Marcel Pauker. Celor trei copii ai familiei nu li s-a spus decat foarte tarziu despre originea lor iudaica, pentru a-i scuti de „framantari interioare“. Au crescut, in schimb, intr-o atmosfera „destul de politizata“, de nuanta republican-democrata si socialista. Despre educatia primita in familie, Marcel va povesti ulterior in autobiografiile redactate la cererea Cominternului: „Educatia, mai ales a mea, a fost indrumata insistent de parinti in directia tehnicii, istoriei, stiintelor naturale, din pacate foarte putin in cea a beletristicii, pe care ei o considerau daunatoare“.
FIUL UNUI PROPRIETAR DE ZIAR. Tatal lui Marcel, Simion Pauker, credea ca democratia va veni in Romania din Rusia, „intrucat regimul romanesc este urmarea celui rusesc“. Simion Pauker era ziarist, editase diferite ziare alaturi de I.L. Caragiale si de George Cosbuc, iar in primul deceniu al secolului al XX-lea a fost secretar general de redactie la Adevarul si Dimineata, ziare cu orientare de stanga. In 1910 a fondat cotidianul economic Argus, al carui proprietar si chiar director i-a fost pana in 1923.
SOLDAT IN ARMATA ROMANA. Marcel, singurul baiat din familie, a urmat cursurile cu predare in limba germana ale Scolii Evanghelice din Bucuresti. Si-a luat bacalaureatul in 1914. Elevul eminent care a fost Marcel Pauker isi va arata inca din scoala pornirile rebele, intrand adeseori in conflict cu profesorii. Pana in toamna anului urmator, cand a plecat la Zürich pentru a studia ingineria, a frecventat cursurile Scolii de Poduri si Sosele din Bucuresti. In 1916 a plecat din Elvetia in Romania pentru a lupta in armata romana intrata in primul razboi mondial.
Isi va relua studiile in 1919. Sub influenta revolutiei ruse, Marcel va folosi sejurul elvetian atat pentru a-si definitiva studiile ingineresti, cat si pentru a citi „tot ce era tradus din literatura rusa de partid“. „Intreaga perioada elvetiana, pana in 1921, a fost pentru mine o perioada de studiu atat al fondatorilor marxismului, cat si al noutatilor traduse“, va sintetiza el aceasta perioada. Atunci s-a intalnit pentru prima data si cu scrierile lui Lenin. In iulie 1921 si-a obtinut diploma de inginer.
„M-AM ARUNCAT IN GOLUL EXISTENT“. In toamna lui 1918, autoritatile romane revin in Bucurestiul eliberat de sub ocupatia trupelor germane. Marcel Pauker a participat la intrunirile Partidului Socialist al carui membru devenise in primele zile ale lui decembrie.
La 13 decembrie 1918 are loc o greva a muncitorilor. In urma altercatiilor dintre demonstranti si fortele de ordine, intreaga conducere a Partidului Socialist si a sindicatelor a fost arestata. Lui Marcel Pauker i s-a incredintat, cu aceasta ocazie, „prima munca de partid“: sa duca mancare celor arestati si sa imprastie manifeste. „Am indeplinit toate acestea cu constiinciozitatea unui soldat care nu-si face decat datoria“, va nota mai tarziu revolutionarul.
A dus cu el idealurile revolutionare si la Zürich, in a doua perioada a studentiei. Acolo a participat la sedintele social-democratilor elvetieni, a luat parte la demonstratii, a tradus brosuri si a scris manifeste probolsevice. Intors in tara in vacanta de vara a anului 1920, s-a prezentat la organizatia centrala din Bucuresti a Partidului Socialist. Va fi insa dezamagit de pasivitatea aripii de stanga, favorabila afilierii partidului la Comintern. „M-am aruncat cu avant in golul existent.(...) Am mers la adunarile grevistilor si la sedintele sindicale si nu dupa multa vreme s-a intamplat sa fiu chemat zilnic in sase-sapte locuri“. In aceasta perioada, Marcel Pauker a vorbit prin mici localuri de la periferie din cartierele muncitoresti despre Rusia Sovietica si realizarile ei, despre Revolutia din Octombrie si Razboiul Civil. In paralel, a popularizat Uniunea Sovietica.
Hotararea de a-si finaliza studiile a facut ca Marcel Pauker sa nu se afle in tara in momentul cand Congresul din mai 1921 a decis afilierea la Comintern. Cu diploma de inginer in buzunar se va intoarce la Bucuresti pe fondul unui vid de putere, la nivelul Partidului Socialist-Comunist. Arestarea tuturor congresistilor, la 12 mai 1921, a lasat abia-nascutul Partid Comunist fara conducere. Toti liderii erau in inchisori. Mai multe factiuni isi disputau intaietatea. Marcel Pauker a incercat sa opreasca tendintele centrifuge si sa consolideze o autoritate centrala in partid. In decembrie va fi ales in Comitetul Provizoriu al Partidului Comunist din Romania.
In 1922 are loc al doilea Congres al Partidului Comunist. Participantilor le-au revenit ca sarcini alegerea conducerii si definitivarea programului politic. Marcel Pauker a fost ales membru in Comitetul Central si in Biroul Politic, organele de conducere ale Partidului Comunist.
In activitatea revolutionara a lui Marcel Pauker, vizita la Moscova era obligatorie. Va merge in tara Revolutiei in 1922, la al patrulea Congres al Cominternului. Un an mai tarziu, cand problemele din cadrul Partidului Comunist din Romania vor ajunge in fata Comitetului Executiv al Internationalei a III-a, va reveni la Mecca Rosie. La intoarcerea in tara va fi arestat din cauza activitatii desfasurate pe linie sindicala. Rebelul Marcel Pauker a contestat legalitatea arestarii, declarand greva foamei. Va fi eliberat dupa trei luni de detentie.
Din cauza divergentelor cu colegii sai, va fi exclus din conducerea partidului la Congresul de la Viena, din 1924.

MOTIVATII
Marcel Pauker va explica el insusi motivele pentru care s-a simtit atras de ideile de stanga. „Inca din copilarie simtisem vag ceea ce avea sa creasca puternic in constiinta mea: responsabilitatea sociala pe care fiecare dintre noi o poarta pentru tot ce se intampla in jurul nostru; raspunderea solidara pentru toate relele pe langa care trecem; imposibilitatea oricarei neutralitati; necesitatea participarii la lupta pentru eliberarea omenirii. Aceasta trebuia, impreuna cu toate celelalte circumstante istorice, sa-mi netezeasca drumul spre marxism. Nu este defel intamplator ca am ajuns curand acolo.“

IDEALISM
Intrarea Romaniei in primul razboi mondial l-a gasit la studii, in Elvetia. Revolutia Franceza si ideile democratice promovate de aceasta au reprezentat un ideal in familia Pauker. De aceea, studentul sarguincios a ales sa se intoarca in tara pentru a se inrola in armata romana, desi ar fi putut sa se sustraga acestei obligatii. „Am considerat ca este incompatibil cu constiinta mea sa doresc infrangerea Puterilor Centrale si totodata sa ma sustrag de pe front.“ A absolvit Scoala de Ofiteri de Artilerie cu gradul de sublocotenent, gradul maxim la care putea ajunge ca evreu, conform legislatiei de atunci.

„TABLOUL ACELA, CAND MI-A MURIT FETITA...“
In iulie 1921, Marcel Pauker s-a casatorit la Zürich cu Ana Rabinshon, devenita prin casatorie Ana Pauker. In decembrie s-a nascut primul lor copil, o fetita care va primi numele Tanio. Din cauza activitatii sale de lider comunist, Marcel va fi concediat in primavara anului urmator din postul de inginer pe care il ocupa. Pentru sotii Pauker a inceput o perioada grea din punct de vedere financiar. Tanio a contractat o forma grava de dizenterie si a murit la numai cateva luni. Indurerat, Marcel le va scrie parintilor sai: „Nu stiu daca sapte luni de contact cu o fiinta care pare ca nu-i decat un lucru, o papusa de carne, daca sapte luni sunt suficiente pentru a lega simtamintele parintesti cu atatea coarde incat ruperea lor sa te destrame cu totul, ca pe o panza careia i-ai scos urzeala. Dar in momentele acelea de agitare (...), bucata aceea de carne dureroasa a fost mai mult decat incapea in cupa. Imi va fi desigur totdeauna in minte tabloul acela cand mi-a murit fetita.“