marți, 14 decembrie 2004

Mumia lui I.V. Lenin, simbol al comunismului

PAULA MIHAILOV
La 21 ianuarie 1924 se anunta ca „marele Ilici“ a murit. Timp de trei zile, milioane de cetateni sovietici au trecut prin fata cosciugului sau ca pe langa un altar pentru a-si lua ramas bun. Mausoleul lui Lenin va ramane un punct de referinta, chiar si o jumatate de secol dupa caderea comunismului.

Disparitia lui Lenin a fost marcata de o lunga serie de elogii aduse acestuia cu ocazia fiecarei sarbatoriri a zilei sale de nastere (22 aprilie 1870) sau la comemorarea datei mortii (24 ianuarie 1924). Ironia sortii insa face ca in timpul vietii sale, Lenin sa fi respins cu vehementa acest gen de manifestari, pe care le considera „burgheze“.
PRIMELE SIMPTOME. Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a mostenit de la tatal sau o scleroza a vaselor de sange din creier. Simptomele bolii apar in timpul anului 1922, cand crizele se manifesta din ce in ce mai puternic si mai des, paralizandu-i corpul, afectandu-i vorbirea si uzul ratiunii. Specialisti adusi din Germania au incercat sa-l trateze, fara prea mare succes insa. Cei mai apropiati stiau ca Lenin suporta dureri de cap atroce, stari de furie si halucinatii. Accesele de manie treceau numai dupa ce era plimbat prin camera in scaunul cu rotile.
Constienti de gravitatea bolii, medicii i-au recomandat lui Lenin sa paraseasca scena politica si sa se odihneasca. In 20 noiembrie 1922, el apare pentru ultima data in public.
LIDERUL MURIBUND AL URSS. Desi este dus in afara Moscovei pentru odihna si ingrijiri medicale, Lenin s-a intors la biroul sau din Kremlin in decembrie 1922. Incapatanarea lui de a continua munca il costa doua crize. Este momentul in care membrii Comitetului Executiv al Partidului – singurii care cunosteau starea lui Lenin – il insarcineaza pe Stalin sa supravegheze indeplinirea de catre liderul lor a indicatiilor doctorilor. Cu alte cuvinte, il izoleaza de pe scena politica.
Asadar, cetatenii Uniunii Sovietice erau, fara stirea lor, condusi de un bolnav pironit intr-un scaun cu rotile, care decidea prin intermediul unor biletele dictate, munca pe care avea voie sa o faca o singura ora pe zi.
TESTAMENTUL POLITIC. Cert este ca si Lenin era constient de gravitatea starii lui, motiv pentru care, intre 24 si 25 decembrie 1922, va dicta Nadejdei Krupskaia o serie de memorandumuri referitoare la diferite chestiuni politice. Aceste documente vor ramane in istorie sub denumirea de „Testamentul lui Lenin“, in care el face cateva observatii privind soarta partidului si totodata schiteaza portrete de potentiali succesori.
Sigilat in niste plicuri, „Testamentul“ trebuia citit, dupa indicatiile lui Lenin, la Congresul partidului, care ar fi urmat dupa moartea sa. Krupskaia a inmanat lui Kamenev plicurile cu mentiunea momentului cand acestea trebuiau a fi deschise.
MOMENTUL ADEVARULUI. La 24 mai 1924, in sedinta Comitetului Executiv de dinaintea celui de al XIII-lea Congres al PCUS, „Testamentul“ a fost citit. In acest mod au putut afla toti cei 27 de membri ai CC-ului parerea lui Lenin despre Stalin: un tip nepoliticos, lipsit de respect, viclean, care a concentrat in mainile lui o mare putere, pe care ar putea-o folosi fara prea mare precautie.
Conform celor scrise de Trotki in memoriile sale, Stalin, pe atunci secretar al partidului, s-a infuriat pe Lenin ca si-a permis sa-l declare nepotrivit pentru postul pe care il detinea. De aceea, a propus interzicerea publicarii documentelor, pe motiv ca au fost scrise de „un om bolnav, aflat sub influenta muierilor“. Ceilalti tovarasi – caracterizati la randul lor prin defecte – au cazut de acord ca ideile lui Lenin privindu-i pe potentialii sai succesori pot fi ingropate.
INDEZIRABILUL. Un alt motiv pentru care Iosif Vissarionovici nu ar fi vrut ca ultimele cuvinte ale lui Lenin sa ajunga publice era faptul ca acesta paruse a-l indica pe Trotki ca succesor. In plus, Trotki era singurul caruia Stalin i-a marturisit o discutie periculoasa avuta cu Lenin. Bolnavul il rugase pe Stalin sa nu-l lase prada chinurilor si sa-l omoare cu cianura de potasiu. Stalin si-a dat acordul in fata lui Lenin, dar nu s-a tinut de cuvant. Lenin moare din cauza unei puternice hemoragii cerebrale in dimineata zilei de 24 ianuarie 1924.
Dupa ce afla de moartea liderului bolsevic, Trotki, aflat in drum spre Caucaz, trimite o telegrama la Kremlin pentru a afla ziua inmormantarii. Stalin ii raspunde, dar ii indica o alta data decat cea reala a inhumarii lui Lenin, urmarind, desigur, indepartarea lui.
LA CAPATAIUL „TARULUI ROSU“. Autopsiile care s-au facut din ordinul lui Stalin au scos la iveala adevarata cauza a mortii lui Lenin: scleroza vaselor sangvine din creier. Somitatile medicale care au efectuat autopsia s-au declarat surprinse cum de a putut Lenin supravietui avand emisfera sudica a creierului aproape integral atrofiata.
Ignorand insistentele Mariei Ulianova (sora lui Lenin) si ale Krupskai, care au cerut ca Lenin sa fie ingropat langa mama sa, Stalin si camarazii sai au adus trupul neinsufletit la Moscova. L-au plasat in Piata Rosie, unde a stat patru zile, timp in care peste un milion de oameni au venit sa-si ia ramas bun.
Socul pe care l-au suportat oamenii afland despre brusca moarte a conducatorului tarii a fost cu atat mai mare cu cat ei nu au stiut niciodata ca Lenin a fost bolnav. Invatati sa-l iubeasca neconditionat, rusii din intreaga tara au venit sa-l petreaca pe ultimul drum. Nici macar iarna ruseasca nu i-a alungat: pentru a rezista frigului, aprindeau focuri in Piata Rosie.
UN LIDER PENTRU VECIE. Cosciugul sau a fost pus in Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor de la Moscova. Concomitent, Guvernul a cerut construirea unui mausoleu in care sa se pastreze pentru vecie trupul lui Lenin. Desi prin traditie, dupa ce mureau, liderii de partid si membrii marcanti erau incinerati, Stalin a insistat ca Lenin sa fie imbalsamat. Initial, s-a propus pentru conservarea trupului sau metoda inghetarii, comandandu-se chiar un aparat frigorific special din Germania. Dar constructia lui ar fi durat luni in sir, iar trupul lui Lenin incepuse sa se dezintegreze.
De aceea, se accepta ca echipa profesorului ucrainean Vladimir Vorobiov sa se ocupe de imbalsamare. Metoda propusa de el a fost una noua, inca netestata, dar care a functionat si este folosita si astazi. Corpul este tratat cu glicerina si acetat de potasiu la fiecare 18 luni.
Metoda de imbalsamare a starnit rumoare in cercurile stiintifice, care nu credeau in posibilitatea conservarii atat de perfecte a unui corp uman. De aceea, la sfarsitul anilor ’30, specialistii rusi au organizat pentru omologii lor straini o demonstratie: au deschis capacul sarcofagului de sticla si au miscat capul mumiei de la stanga la dreapta. Rezistase!

LANGA LENIN
Dupa moartea lui Lenin, noul lider al URSS, Iosif Vissarionovici Stalin, a supravegheat intreaga operatiune de zeificare a fostului conducator. Avea nevoie sa ofere oamenilor o imagine nemuritoare, de a carei notorietate se folosea. Si totusi, printr-o decizie secreta a Biroului Politic al PCUS (august 1938), Stalin interzice publicarea cartilor lui Lenin si distrugerea manuscriselor pregatite pentru tipar. Cu distrugerea cultului leninist, Stalin merge pana intr-acolo incat planuise sa imparta cu predecesorul sau si mausoleul. El cere mostenitorilor sai sa fie imbalsamat ca si Lenin si culcat langa acesta, astfel incat mausoleul sa nu mai fie exclusiv al lui Lenin.

OMAGIU
„Si iata-i mort.../ Un plans ne scurma./ Ca-i Lenin mort,/ Sa nu le-o spui./ Nu-i intristeaza aceasta moarte./(...)/ Ei tot mai darji duc mai departe/ Si-nfaptuiesc gandirea lui“
Serghei Esenin, „Guleai Pole“