marți, 14 decembrie 2004

Noul „tar rosu“ al Rusiei Sovietice

CORNEL MICU

„Vreme de 27 de ani am fost martora neintreruptei decaderi sufletesti a tatei, observand aproape de la o zi la alta cum ultimele trasaturi omenesti i se stingeau si cum el se transforma, incetul cu incetul, intr-un monument sinistru pe care si-l inalta lui insusi“, scria despre Stalin fiica lui, Svetlana Alliluyeava.

La 21 decembrie 1879, in micul orasel Gori, din Georgia, se nastea Iosif Vissarionovici Djugasvili, cel care avea sa intre in istorie sub numele de Stalin. Era al patrulea copil al familiei si singurul care a supravietuit. Ceilalti au murit de mici. Mama sa si-a pus toate sperantele in micul Iosif si a muncit pentru a-l putea intretine la scoala. Tatal insa dispretuia aceste ambitii. Copilaria lui Stalin a fost marcata de dragostea mamei si violenta tatalui.
La dorinta mamei, micul Iosif a urmat o scoala religioasa in orasul natal si a obtinut apoi o bursa la seminarul teologic din Tblisi. A fost eliminat de aici in mai 1899. Era acuzat de insubordonare si lectura unor carti interzise. Stalin a pretins mai tarziu ca era vorba de literatura marxista.
Perioada petrecuta in seminar l-a marcat profund. Fiica sa, Svetlana Alliluyeava, relata despre aceasta: „Din experienta sa la seminar, a ajuns la concluzia ca oamenii erau intoleranti, grosolani, inselandu-i pe cei care credeau in ei pentru a-i mentine supusi; ca unelteau, minteau si, in general, aveau numeroase pacate si nici o virtute“. Stalin a avut probleme si cu aspectul fizic: la varsta de 7 ani s-a imbolnavit de pojar si a ramas cu semne pe fata. In copilarie a fost lovit de o caruta si, ca urmare, suferea de o infirmitate la bratul si umarul stang.
In aceste conditii nu este de mirare ca tanarul Iosif a inceput sa frecventeze grupurile marxiste din Georgia. Era un paria al unei societati pe care de altfel si el o dispretuia din toata inima. Marxismul era sansa lui de a o schimba si de a se razbuna.
VIATA DE ILEGALIST. Tanarul Iosif s-a inscris in Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia la varsta de 22 de ani. Renuntase deja de doi ani la studii si lucra la observatorul din Tbilisi.
Pana la 1917 a avut o viata tipica de ilegalist. A organizat greve ale muncitorilor, s-a raliat inca din 1903 bolsevicilor condusi de Lenin, a fost arestat si deportat de cateva ori. In 1905, cand in Rusia a avut loc o revolutie nereusita, a participat la jafuri, cu scopul de a obtine bani pentru partid. Se pare ca in urma acestor actiuni a inceput sa foloseasca porecla de Stalin (de la „stal“, otel in rusa). Dupa 1917 va adopta complet acest pseudonim.
In 1911 s-a mutat la Petrograd. Anul viitor a devenit redactor la Pravda, un important ziar comunist. In 1913 a fost arestat si deportat. Apucase insa sa termine prima sa lucrare, intitulata „Marxismul si problema nationala“.
„STALIN“. Revolutia din primavara lui 1917 a fost urmata de eliberarea detinutilor politici, printre care si Stalin. A revenit la Petrograd si a continuat sa lucreze ca redactor la Pravda. Dupa cucerirea puterii de catre bolsevici (noiembrie 1917) a preluat functia de Comisar al Poporului pentru Nationalitati (un fel de ministru al nationalitatilor).
In perioada razboiului civil s-a remarcat ca un bun organizator, fiind apreciat de Lenin. Ca urmare, in aprilie 1922 Stalin a fost ales membru in forurile de conducere ale partidului bolsevic, Biroul Politic si Biroul Organizatoric. Cu aceasta ocazie a ocupat functia nou creata de secretar general al Comitetului Central. Din aceasta pozitie, Stalin controla admiterea de noi membri in aparatul de partid. Acest lucru care ii permitea sa aduca in pozitiile-cheie propriii lui oameni.
La sfarsitul anului 1922, in urma unei dispute cu Lenin, Stalin si-a revarsat nervii pe sotia acestuia, Nadejda Krupskaia. In acest context, Lenin avea sa scrie: „Propun tovarasilor sa se gandeasca la o modalitate de a-l indeparta pe Stalin din functia de secretar general si de a numi pe altcineva care se deosebeste de el intr-un aspect important: sa fie mai tolerant, mai loial, mai politicos, mai atent cu tovarasii sai“.
PUTEREA SUPREMA. Lenin nu a desemnat nici un succesor in timpul vietii. La moartea sa, in februarie 1924, apropiatii lui s-au impartit in grupuri, sustinand fiecare un candidat pentru conducerea partidului. Stalin a profitat de situatie pentru a-si elimina principalii oponenti, aliindu-se succesiv cu diversele tabere aflate in conflict. Pe la 1926 era deja invingator, desi a continuat sistematic, pana la moarte, sa distruga orice opozitie. Adversarii erau condamnati la moarte in cadrul unor procese publice.
Din 1928 s-a demarat in forta industrializarea Uniunii Sovietice, si in acelasi an a inceput colectivizarea agriculturii. Prin intermediul proceselor publice erau desemnati „tapi ispasitori“ pentru esecuri, iar societatea era mentinuta, prin teroare, mereu in stare de alerta.
Aceasta tactica a functionat. In perioada celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945), Uniunea Sovietica a facut fata cu succes atacului declansat de Germania asupra ei in iunie 1941. Numarul victimelor a fost insa inspaimantator: 20 de milioane, reprezentand cam 10% din populatie. O parte dintre acestea se datorau represiunii interne (executarea locuitorilor din zonele ocupate pentru pactizare cu inamicul, executarea celor care se retrageau) sau greselilor strategice si tactice. Dar la sfarsitul razboiului, URSS era o putere mondiala, ce impartea lumea cu SUA. Comunismul se extinsese in Europa de Est si China.
La sfarsitul lui februarie 1953, Stalin a suferit un atac care i-a fost fatal. A murit la 5 martie. Trei ani mai tarziu, succesorul sau, Nikita Hrusciov, recunostea partial erorile de guvernare si crimele comise in URSS in perioada 1926-1953. Incerca astfel sa isi consolideze propria sa imagine si sa elimine opozantii din cadrul partidului, acuzati de colaborare cu Stalin.

PORTRET
Milovan Djilas, un apropiat al lui Tito, l-a intalnit pe Stalin in 1944. El il descrie astfel: „Era scund de statura si avea un corp urat. Corpul lui era scurt si ingust, iar picioarele si mainile prea lungi; mana stanga si umarul ii erau intepenite. Avea o burta destul de proeminenta, iar parul i se rarise, desi nu era total chel nici in crestet. Fata ii era alba, cu pometii rumeni (...) Dintii ii erau negri si neregulati, indoiti spre inauntru, si nici chiar mustatile nu-i erau stufoase si puternice“.

MULTIMEA
Intre Rusia Tarista si Rusia Sovietica exista anumite elemente de continuitate. Dupa cucerirea puterii de catre comunisti, prerogativele tarului au fost preluate de secretarul general al partidului. In unele cazuri asemanarea este de-a dreptul frapanta. La fel ca la incoronarea ultimului tar (1896), la inmormantarea lui Stalin mii de oameni au murit striviti de multimea enorma care a participat. Edvard Radzinskz, autorul unor celebre carti despre istoria Rusiei, relateaza cu privire la evenimente: „In ziua aceea mii de oameni au murit. N-a putut pleca fara sange. Cei striviti s-au alaturat milioanelor de oameni zdrobiti de el“.

„Datorita regimului cumplit si metodelor iezuite care predominau in seminar, am devenit un revolutionar, un adept al marxismului ca o adevarata doctrina revolutionara“
I. V. Stalin, 1931

„Tovarasul Stalin, devenind secretar general, a concentrat in mainile sale o putere imensa; eu insa nu sunt convins ca se va putea folosi totdeauna de aceasta putere cu destula prudenta“
I.V. Lenin