marți, 7 decembrie 2004

Revolutia mondiala

PAULA MIHAILOV
In Rusia inceputului de secol XX, instabilitatea vietii politice si economice determina aparitia unui nou tip de indivizi – „revolutionarii de profesie“. Nemultumiti de realitatea inconjuratoare, ei vor incerca sa o schimbe, „in numele poporului“. Primul partid al „revolutionarilor profesionisti“ a fost cel bolsevic.

Se spune ca vremurile noi dau nastere la oameni noi. In cazul Rusiei secolului XIX, vremurile „invechite“ insemnau domnia autocratica a dinastiei Romanovilor, saracie si analfabetism in randurile majoritatii populatiei.
Aceste caracteristici ieseau cu atat mai mult in evidenta, cu cat putinii reprezentanti ai micii si marii boierimi, intelectuali sau functionari de stat, calatorind prin Europa, vedeau schimbarile ce se petreceau in jurul lor.
OPOZANTII TARULUI. Diferentele dintre Rusia si restul Europei i-au determinat pe unii intelectuali sa adopte pozitii diferite de cele oficiale, drept care erau deseori condamnati de Politia tarista. In opinia lor, vinovata pentru inapoierea rusilor si toate relele sociale era oligarhia politica si financiara, in frunte cu tarul.
Ca atare, asemeni Frantei sfarsitului de secol XVIII, se naste un curent de opozitie la politica autoritara. Acest curent de idei a fost incurajat de aparitia in Europa a miscarii socialiste, care promitea o viata mai buna si egalitate intre semeni. Intr-o Rusie marcata de inegalitati sociale, se infiinteaza Partidului Social Democrat Rus, care avea ca scop eliberarea poporului rus de asuprirea monarhista.
PARINTELE REVOLUTIEI. La primul congres al social-democratilor rusi (1898) printre delegati s-a remarcat Vladimir Ilici Lenin. El era recunoscut ca fiind capabil sa sacrifice totul pentru cauza revolutiei. Iata cum il descrie Piotr Struve, cel care a redactat primul statut al partidului: „Doctrina luptei de clasa, dusa pana la distrugerea si exterminarea adversarului, s-a dovedit a fi in acord cu atitudinea emotionala a lui Lenin fata de realitatea inconjuratoare. (...) Aceasta ura avea in ea ceva teribil si respingator – desi alimentata de emotii si aversiuni concrete, as putea spune animalice, nu inceta sa fie, in acelasi timp, rece si abstracta, precum intreaga fiinta a lui Lenin“.
MODELUL TERORIST. Sursa de inspiratie a liderului bolsevic a fost organizatia terorista Narodnaia Volea, infiintata de un grup de studenti rusi, care intentionau sa-l asasineze pe tarul Alexandru al II-lea. Organizarea lor, un nucleu de lupta secret cu celule locale subordonate, i-a convenit lui Lenin. El va prelua ideea si va organiza partidul bolsevic dupa acest tipar, adoptand si respectand cu strictete regulile clandestinitatii si conspirativitatii.
Dar pentru a reusi sa preia puterea, bolsevicii aveau nevoie de multi adepti pregatiti pentru lupta de pe frontul revolutionar. Lenin incepe campania sa de atragere a simpatiei muncitorilor prin distribuirea de brosuri propagandistice in fabrici. Ca si Marx, considera muncitorimea aliatul principal al revolutiei. Dar se insela. Convingandu-se de ignoranta muncitorului rus, el se va orienta catre un nou tip de personaj, potrivit scopurilor revolutiei – „revolutionarul de profesie“.
In „Ce-i de facut?“, Lenin scria: „Niciodata in istorie o clasa nu a invins atata vreme cat nu a dat nastere unor lideri politici (...) capabili sa organizeze miscarea si sa o dirijeze. Trebuie sa pregatim oameni care sa-si dedice revolutiei nu doar verile lor libere, ci intreaga viata“. Acesti oameni, dedicati trup si suflet cauzei revolutiei, erau „revolutionarii de profesie“.
IN NUMELE POPORULUI. Idealisti dornici de putere, ei clamau ca sunt singurii care reprezinta interesele muncitorilor si de aceea declarau ca intreaga lor activitate este facuta „in numele poporului“.
Istoricul englez Richard Pipes, autorul celei mai complete istorii a revolutiei ruse, identifica revolutionarii de profesie cu intelectualii neadaptati social, care isi facusera un tel din nevoia „eliberarii naturii umane“ de sub apasarea proprietatii private. Erau un soi de amalgam intre anarhisti si comunisti radicali, pentru care progresul omenirii putea fi posibil doar prin distrugerea totala a sistemului de valori si relatii interumane.
Aplecandu-se asupra studierii revoltelor din trecut, fini observatori ai realitatii contemporane, ei incercau sa gaseasca modalitatea prin care revoltele populare puteau sa se transforme in revolutii. In viziunea lor, aceste fenomene aveau ca scop nu doar modificarea ordinii traditionale social-politice, ci schimbarea radicala a naturii omului.
METODE SI TEHNICI DE LUPTA. Revolutionarii de profesie apartineau clasei de mijloc sau micii burghezii si erau indivizi fara un loc bine definit in angrenajul social din care faceau parte. Studenti exmatriculati sau intelectuali ratati, ei isi vor inventa propria lume, in care functionau legi si ritualuri proprii. Pentru apararea acestei lumi de amenintarea politiei recurgeau la tot felul de subterfugii pentru a supravietui: infiintau organizatii clandestine in strainatate, editau ziare si brosuri propagandistice, tineau discursuri, organizau mitinguri si manifestatii antiguvernamentale.
In apararea securitatii lor personale, revolutionarii erau nevoiti sa traiasca sub identitati false, foloseau pseudonime si se deghizau. Este unul dintre motivele pentru care scriitorul Feodor Dostoievski ii numea „mari vagabonzi ai intinderilor rusesti“.
Dupa ce reusesc sa preia conducerea statului prin forta loviturii de stat (octombrie 1917), liderii ei si acolitii lor sunt pusi in situatia de a construi din radacini un nou sistem social. Teroarea revolutionara pe care o folosisera pentru a-si indeparta adversarii politici caracterizeaza noul regim instituit de ei – dictatura proletariatului.
IMPASUL UTOPIEI. Desi declarau ca lupta pentru drepturile proletariatului, bolsevicii vor ajunge sa subjuge intreaga societate utopicelor lor idei. Asemenea lui Marx, Lenin nu s-a gandit ce va face cu puterea dupa ce o cucereste. Caci revolutionarii pe care ii avea in jurul sau se vor contamina repede cu virusul traiului bun mic-burghez. Din revolutionari, unii se transforma in birocrati la fel de inutili ca si cei ai regimului tarist.
Mentinerea grupului de revolutionari la conducerea societatii, deprinsi a lupta cu forta si violenta specifice revolutiei, s-a facut tot prin intermediul fortei. „Mana de fier“ a regimului lui Lenin a fost Comisia Extraordinara pentru Combaterea Contrarevolutiei, Sabotajului si Speculei – CEKA. O alta forma de aparare a puterii obtinute cu forta a fost si falsificarea biografiilor celor care se aflau in fruntea statului. Membrilor de partid, presei, propagandistilor le era interzis sa dezvaluie adevaruri neconforme cu morala proletara si care ar compromite imaginea revolutionarului de profesie, drept, curajos si plin de intelepciune.
Propaganda de partid era atat de bine organizata, incat partidul trebuia sa aiba intotdeauna dreptate: „Nici unul dintre noi nu vrea si nu poate sa aiba dreptate impotriva partidului; in ultima instanta, partidul nostru are intotdeauna dreptate“, afirma Trotki in 1924. Conform acestui dicton, un „revolutionar de profesie“ se conforma regulilor unui regim politic excesiv centralizat si care nu permitea disidenta in interiorul sau.

MODELUL
Originea conceptului de „revolutionar de profesie“ se afla in „Catehismul lui Neceaev“. Rod al colaborarii dintre nihilistul Bakunin si tanarul Neceaev, catehismul era un program social, care propunea distrugerea lumii burgheze printr-o revolutie spontana, dirijata de o dictatura colectiva.
In 1879, programul a inspirat un grup de studenti rusi, care au pus bazele unei organizatii teroriste clandestine – „Vointa poporului“ – alcatuita dintr-o „organizatie de baza“ care lua deciziile si „celulele locale“, care puneau in aplicare respectivele decizii.
Lenin a folosit acest gen de organizare in crearea partidului bosevic si teoretizarea conceptului de „revolutionar de profesie“.
Modelul de organizare al partidului si-a demonstrat eficienta in toamna lui 1917. Atunci, fara a avea suportul maselor, bolsevicii au reusit sa preia puterea folosindu-se de haosul creat de revolutia de la inceputul aceluiasi an.

PSEUDONIME
Una dintre regulile conspirativitatii in randurile revolutionarilor de profesie era folosirea pseudonimelor. Astfel ca fiecare militant al organizatiei de baza a revolutionarilor, diferita de cea a partidului, era obligat sa aiba un pseudonim sau o porecla de partid. Pseudonimul trebuia sa fie unul neutru din punct de vedere politic si sa aminteasca de un prenume sau de un nume de familie comun. Cei mai importanti militanti aveau mai multe pseudonime: unul pentru organizatia locala, unul pentru relatiile cu exteriorul, unul pentru legaturile cu organizatiile oficiale, unul pentru convorbirile telefonice etc.

„Precursorii nostri au stabilit pentru social-democratia rusa cele mai ambitioase sarcini istorice si, in particular, sarcina de a rasturna regimul tarist“
V.I. Lenin, 1901-1902