marți, 11 ianuarie 2005

Editorial: Legenda comunismului national

LAVINIA BETEA

Regimurile totalitare au facut din controlul asupra informatiei o prioritate. Practica nu este nici noua, nici inventia nazismului ori comunismului. In secolul al XV-lea, imparatul aztec Itzcoatl ordonase sa se distruga toate scrierile si stelele funerare pentru a putea reface traditia in stil propriu. Un secol mai tarziu, conchistadorii spanioli au hotarat sa stearga urmele aztecilor. Pamanturile si oamenii se cuceresc stapanind informatia si comunicarea a fost si este o axioma a puterii depline.
Controlul asupra informatiei in regimul comunist a luat forma extrema prin practica rescrierii istoriei. Anumite personaje ale trecutului au fost aruncate „in groapa de gunoi a istoriei“ (dupa expresia lui Trokti), altora le-a fost schimbata biografia. In functie de cerintele ideologiei, cronica evenimentelor parcurse a primit diverse semnificatii. Uneori „au fost uitate amanunte“, alteori adaugate „detalii“. Cine-ar fi indraznit sa rosteasca adevarul cand, inca de la inceputul instaurarii regimului comunist, scopul cautarii adevarului in orice stiinta era stigmatizat ca „obiectivism burghez“? Pentru intelectualul acuzat de schisma „obiectivismului“, pedeapsa cea mai blanda insemna a fi garat, pentru o neprecizata vreme, pe vreuna dintre liniile moarte ale specialitatii sale.
Nici macar liderii comunisti, din a doua generatie, nu cunosteau istoria reala a partidului lor. Primul tratat despre revolutia bolsevica si razboiul civil, redactat de somitati ale academiei sovietice, aparuse in trei volume, in 1930. La atat de scurta vreme dupa razboiul civil, castigat de Armata Rosie, numele lui Trotki, conducatorul ei, nu mai era pomenit. In relatarea acestui eveniment crucial in instaurarea regimului comunist, victoria i se atribuie lui Lenin si „ajutorului“ sau, Stalin.
In 1938 a aparut „Cursul scurt de istorie a PC(b) al URSS“. Scrierea aceasta propaga in lume o istorie fictiva a partidului comunist in Rusia. Intre timp, toate personajele indezirabile lui Stalin fusesera ucise, iar numele lor, scos din circuitul discursului public. Operatia de rescriere a istoriei astfel initiata a functionat ca operatie de spalare a creierului multimilor care traiau in imensitatea statului sovietic.
In Romania, respectiva scriere circula, in anii ilegalitatii partidului comunist, copiata si raspandita, in casele conspirative si inchisori, pe foita de tigara. Cunoasterea informatiilor astfel difuzate a insemnat „pregatirea de baza“ pentru comunistii romani ai epocii. Imediat dupa 23 august 1944, o prima transa a „Cursului scurt“ a fost editata in 735.000 de exemplare, performanta fara precedent a tipariturilor romanesti. In concordanta cu teoriile si stilul acestei carti a fost falsificata istoria nationala in toate statele sovietizate. In Romania, un asemenea manual a aparut, in 1947, sub coordonarea proaspatului academician Roller.
Pana la Congresul XX al PCUS (1956), „Cursul scurt“ a ramas cartea de capatai a istoriei comunismului mondial in intregul lagar socialist. Dupa dezvaluirile facute de Hrusciov asupra predecesorului sau, au fost concepute si difuzate noi istorii ale partidului comunist din Rusia si din celelalte state intrate sub tutela sovietica. Incepuse pentru acestea din urma o epoca noua sub raportul ideologiei: comunismul este rupt de radacinile sale aflate in Cominternul creat la Moscova, prima generatie de comunisti din fiecare tara fiind prezentata ca actionand, exclusiv, in numele intereselor nationale ale muncitorilor si taranilor. Din cand in cand, liderii cazuti in dizgratie erau acuzati de „tradarea“ de-a se fi aflat „in slujba Moscovei“.
In felul acesta s-a creat si in Romania, in anii ’60, legenda comunismului national. Chemati in fata unor inalte comisii de partid, fostii ilegalisti au inventat atunci „amintiri“ eroice de opozitie la linia Moscovei. S-a aliniat noii orientari si Gheorghe Cristescu, primul conducator si intemeietor al partidului comunist din Romania. Desi revenise curand dupa ratacirea comunista in matca socialista, nu scapa neintervievat de cei insarcinati cu fabricarea „dovezilor“ de opozitie a romanilor la internationalismul proletar apatrid. Cat a vorbit Cristescu, cat vor fi inventat „istoricii“? Povestea lui Cristescu din 1969 – despre cum i se opusese el in 1920 tocmai lui Lenin! – nu seamana deloc cu ce aflam din ziarele vremii si tin documentele de arhiva. Cu ajutorul unor falsuri ca acesta, a rezultat, intr-o prima etapa, o istorie a PCR scrisa in termenii „luptei pentru putere“ intre „nationalistii“ reprezentati de Gheorghiu-Dej si „moscovitii“ condusi de Ana Pauker si Vasile Luca.
Istoria rescrisa in vremea lui Ceausescu reprezinta insa apogeul nationalismului comunist. Comunismului romanesc i se altoiesc radacini in „lupta pentru independenta nationala si dreptate sociala“ din vechimile lui Burebista si Decebal. Pentru a sterge orice urme ale trecutului, nici macar colectia ziarului Scanteia din anii 1944-1965 nu putea fi consultata altfel decat, in cateva rare institutii, cu aprobari speciale.
Istoria aceasta falsificata, propagata in toate ciclurile de invatamant si prin toate mijloacele de comunicare, ilustrata prin filme si opere literare, ramane inca o paguboasa si greu de lichidat mostenire a anului 1989. Privind in urma, s-ar zice c-am implinit, fara voie, profetia lui Hitler: „Nu Germania va deveni bolsevica, ci bolsevismul se va transforma intr-un national-socialism“.

DATORIE
„Noi, comunistii, consideram ca este o datorie de onoare de a studia, cunoaste si cinsti cum se cuvine pe cei care au contribuit la faurirea natiunii noastre, pe cei care si-au dat viata pentru libertatea nationala si sociala a poporului roman. Noi, comunistii, suntem continuatori a tot ce are mai bun poporul roman. (…) Oare cum s-ar simti un popor care nu si-ar cunoaste trecutul, nu si-ar cunoaste istoria, nu ar pretui si cinsti acea istorie? Nu ar fi ca un copil care nu si-ar cunoaste parintii si se simte strain in lume? Fara indoiala ca asa ar fi, tovarasi!“
Nicolae Ceausescu, 1969

MARTURIE
„Pe cit posibil ma feresc de judecati de valoare; las ca acestea sa rezulte din insasi faptele povestite. Incerc, asadar, sa dau o marturie despre cele ce am vazut, am auzit si am facut, o marturie dreapta, ca la judecata. (…) Scriu, dupa vorba batranului Neculce, din ceea ce am vazut si am auzit eu insumi. Cand nu sunt sigur, o spun limpede; nu caut sa ascund sau sa infloresc“
Constantin C. Giurescu Prefata la „Amintiri“

ISTORIA ZILELOR NOASTRE
„Istoricul insusi, fiinta umana supusa greselii si pana la un anumit punct, determinata de circumstantele temporale si spatiale ale existentei sale, are o trasatura distinctiva: pe masura mijloacelor lui, el cauta sa stabileasca adevarul lui, cel din sufletul si din constiinta sa. Este vorba mai intai de un adevar de adecvare, dar, de asemeni, chiar daca demonstratia este mai dificil de efectuat, de un adevar al dezvaluirii. In acest plan, nici un „relativism“ nu este admisibil: ar fi de ajuns ca un istoric sa inventeze un fapt, sa falsifice o sursa pentru a fi exclus din comunitatea profesionala, acoperit de oprobiu. Ar fi asemeni unui biolog sau unui fizician care ar falsifica rezultatele experientelor sale: cel care apara valori care nu coincid cu ale noastre nu este mai putin savant, dar cel care le falsifica se situeaza – total si fara recurs – in afara cadrului stiintei. Istoricul ce se abate de la exigenta adevarului inceteaza sa apartina grupului de istorici, devenind un simplu propagandist.“
T. Todorov (director al Centrului National de Cercetare Stiintifica – Paris) 2000