miercuri, 12 ianuarie 2005

Lupta pentru putere in Partidul Comunist

CRISTINA DIAC

In anii ’20, Partidul Comunist din Romania nu a avut o conducere unitara. Ca filiala a Cominternului si membru al Federatiei Comuniste Balcanice, era automat subordonat acestor doua organisme. Situatia de partid ilegal si rivalitatile dintre membrii sai au cauzat o multiplicare a centrelor de putere.

Insasi nasterea unui partid comunist in Romania a stat sub semnul afilierii la „Partidul Comunist mondial“ care a fost Internationala a III-a comunista. Una dintre conditiile puse de Comintern spunea ca „orice partid care vrea sa faca parte din Internationala Comunista trebuie sa poarte numele de Partidul Comunist al cutarei sau al cutarei tari (Sectiune a Internationalei a III-a Comuniste)“. Pana in 1922, denumirea oficiala a partidului a fost cea de Partid Socialist Comunist. Dupa aceasta data si pana in 1944, in actele oficiale, structura politica aparuta in mai 1921 se va numi Partidul Comunist din Romania, Sectie a Internationalei a III-a.
SECTIE A COMINTERNULUI. Chiar denumirea de Partid Comunist din Romania, si nu Partid Comunist Roman, sugereaza ca centrul de comanda si decizie nu era la Bucuresti, ci la Moscova.
Reprezentanti ai Partidului Comunist din Romania au participat in mod constant la viata politica interna a Internationalei a III-a. Aceasta participare presupunea si prezenta la congresele si plenarele largite ale Cominternului, precum si sa raspunda oricarei convocari venite de la Moscova. Unii dintre delegati au fost chiar alesi in Comitetul Executiv al Internationalei, organul de conducere.
La Congresul al IV-lea al acestui for de decizie, care a avut loc la finele lui noiembrie si inceputul lui decembrie 1922, Partidul Comunist din Romania a fost reprezentat de Lucretiu Patrascanu, Marcel Pauker, Elek Koblos, Ana Pauker si Iosif Krebs. La congresul urmator, din anul 1925, Gheorghe Cristescu a fost ales in Comitetul Executiv al Internationalei. La acea ora, el nu mai era secretarul Partidului Comunist din Romania. Mai mult, nici macar nu participase la lucrarile congresului. Cum se luase decizia avansarii sale in structurile Cominternului, inca nu se cunoaste.
„OAMENII MOSCOVEI“. In afara de congresul Cominternului din 1922, la care au participat reprezentanti a PCdR veniti si din tara, la toate celelalte intruniri ale forului tutelar moscovit, comunismul din Romania a fost prezent prin intermediul unor persoane care activau, din diferite motive, pe teritoriu sovietic.
Unii dintre ei, fascinati de puciul bolsevic din octombrie 1917, alesesera sa se alature la constructia primului stat comunist din istorie. A fost cazul proeminentului lider cominternist Cristian Racovski, al lui Mihail Bujor si Alexandru Nicolau, animatorii Comitetului de Actiune Roman de la Odessa care a luptat pentru triumful cauzei bolsevice in sudul Rusiei.
Altii au emigrat din Romania, in diferite perioade, dupa ce ispasisera condamnari pentru desfasurare de activitate comunista. Saul Ozias si Leon Lichtblau, coautori ai atentatului de la Senat, si-au gasit protectia in Rusia Sovietica.
Chiar lideri comunisti care initial au activat in tara se vor stabili in deceniile al treilea si al patrulea in URSS. Alexandru Dobrogeanu-Gherea, unul dintre fondatorii Partidului Comunist din Romania, a emigrat in patria sovietelor in 1925. Un alt fondator, David Finkelstein Fabian, s-a aflat la Moscova in deceniul patru si pana la moartea sa survenita in anii „Marii terori staliniste“.
O alta grupare era reprezentata de emigratii din Basarabia, nemultumiti ca teritoriul dintre Prut si Nistru se unise in 1918 cu Romania.
Intre grupul de la Moscova si comunistii din Romania au existat permanent dispute.
MEMBRU IN FEDERATIA COMUNISTA BALCANICA. Internationala a III-a si-a creat mai multe structuri la nivel regional.
Gestionarea problemelor din Europa de Sud-Est a revenit Federatiei Comuniste Balcanice. Primul sau centru a fost la Sofia, datorita pozitiei dominante a comunistilor bulgari in cadrul Federatiei si in Comintern in general. Ulterior, sediul ei se va muta la Viena.
Partidul Comunist din Romania a fost membru al acestei structuri. Liderii Federatiei aveau un cuvant greu de spus in problemele care vizau activitatea comunistilor romani. Printre obligatiile acestora din urma se afla si participarea la conferintele Federatiei si la sedintele Comitetului Executiv ale acestei structuri. Problemele discutate la astfel de intruniri nu erau deloc minore. Astfel, la a VI-a Conferinta a Federatiei Comuniste Balcanice s-a adoptat „Rezolutia asupra problemei nationale din Romania“. In acest document s-a lansat pentru prima data lozinca autodeterminarii pana la despartirea de stat a acelor provincii care, in opinia sovieticilor, fusesera anexate de Romania la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Ulterior, Congresul al V-lea al Cominternului din 1924 a adoptat cu privire la problema nationala in Balcani pozitia anterior expusa de Federatia Comunista Balcanica. Preluarea acestei teze de catre Partidul Comunist din Romania a fost principalul motiv care a condus la excluderea sa de pe scena politica a Romaniei interbelice.
GRUPURILE DIN INTERIOR. Divergentele nu s-au manifestat numai intre grupul de la Moscova si comunistii din tara, multi dintre ei fosti socialisti trecuti la comunism. Partidul Comunist din Romania era scindat la randul sau in mai multe factiuni. Marcel Pauker, revenit in 1922 in Romania, dupa finalizarea studiilor universitare, a facut un inventar al acestor grupari fragmentate pe regiuni, fara un centru de comanda. La Viena exista o factiune condusa de Gelbert Moscovici, reprezentantul Romaniei la Comintern care milita pentru metode teroriste. Organizatia de partid din Dobrogea se afiliase la Partidul Comunist Bulgar. Comunistii basarabeni se considerau parte a Partidului Comunist din Ucraina, la fel ca si comunistii din Bucovina.
Existenta grupurilor si grupusculelor a ramas o caracteristica a Partidului Comunist din Romania de-a lungul deceniului trei si in toata perioada interbelica. Dupa scoaterea partidului in afara legii, centrul de greutate se muta in Transilvania. La Bucuresti se declarase starea de asediu, desfasurarea oricarei activitati politice devenind practic imposibila. Sediile partidului au fost inchise, iar ziarele suspendate. Intre gruparea transilvanenilor lui Elek Koblos si grupul din jurul lui Marcel Pauker s-a nascut un nou conflict.

BIROUL POLITIC DIN STRAINATATE
In 1926 sunt arestati Boris Stefanov, Pavel Tcacenko si Wilhelm Roth, lideri marcanti ai partidului la acel moment, primii doi membri in Biroul Politic. Willi Roth a acceptat ca, in schimbul eliberarii, sa deconspire autoritatilor intreaga componenta a Comitetului Central si toate sediile conspirative ale partidului. Elek Köblös, secretarul partidului la acel moment, are initiativa crearii unei noi structuri de conducere, in afara granitelor tarii. Astfel, de la inceputul anului 1927, conducerea Partidul Comunist din Romania se „imbogateste“ cu o noua structura. La Viena apare un „Birou Politic din strainatate“. In tara, organismul de conducere ramane Comitetul Central al Partidului. In octombrie 1926, Elek Köblös pleaca din Romania. El va conduce partidul de la Viena. In 1928, Biroul Politic exterior isi va muta sediul la Harkov, in Ucraina Sovietica.