joi, 6 ianuarie 2005

Pauker, despre Köblös, in Arhivele Cominternului

CRISTINA DIAC

Oportunist, agent provocator al Sigurantei, tradator, incult, in dezacord cu teza Cominternului privitoare la Unirea din 1918, il reclama Pauker la Comintern pe Köblös, principalul sau rival din anii ’20. Prezentam in cele ce urmeaza fragmente din respectivul document, cu mentiunea ca sublinierile si precizarile ne apartin.

„Figura lui Köblös este destul de cunoscuta. In toata perioada opozitiei mele impotriva lui Köblös, nu am presupus ca si el ar fi un provocator, ci doar un oportunist inrait.
INCREDERE INSELATA. Köblös a facut mai intai o buna impresie de muncitor destoinic si, cum s-a dovedit a fi un activist sindical capabil, avand o foarte mare influenta in Transilvania, parea ca este o admirabila achizitie in randul muncitorilor unguri. Dar cu timpul a trebuit sa-mi modific parerea despre el. (…)
Köblös Si Pauker, la Congresul al III-lea al Partidului Comunist. La cel de-al treilea congres al partidului, (1924, Viena – n.r.) organizat de Köblös, eu am fost indepartat din Comitetul Central. (...) Inca din 1923, eu distingeam in Comitetul nostru Central si in partid trei orientari, denumind-o ca fiind de stanga pe cea a partizanilor loiali Cominternului, de dreapta – orientarea lui Cristescu si de centru – orientarea lui Köblös.
Al treilea congres al partidului s-a desfasurat sub semnul luptei impotriva mea. Sa ma fi luptat cu Cristescu, mai era de inteles (primul secretar al Partidului Comunist era acuzat ca se sustrage de la respectarea directivelor Cominternului si ca nu se implica suficient in viata de partid – n.r.). Acum luptam si impotriva lui Köblös, ceea ce era nemaipomenit. A fost ales un nou Comitet Central, din care eu am fost indepartat. Delegatul Federatiei Comuniste Balcanice, ca si delegatul Cominternului s-au raliat pana la urma apelului general impotriva mea. Am fost ales totusi ca urmare a presiunilor delegatului Federatiei Comuniste Balcanice in Comisia de Control.
OPORTUNISTUL. Multa vreme am crezut ca sunt o victima a oportunistilor care pusesera mana pe partid, profitand de inceputurile ilegalitatii. Dar lucrurile stateau mai rau. Nu simpli oportunisti, ci niste elemente necinstite obtinusera conducerea aproape neingradita a partidului, pe care aveau sa-l ruineze curand. Ce argumente puteam sa aduc acelor oameni pentru a demonstra incorectitudinea conducerii köblösiene?
AGENTUL SIGURANTEI. Fapt este ca, in aceasta perioada, era anihilata orice vigilenta fata de provocatori (ai Sigurantei – n.r.), care puteau opera cu indrazneala si deschis, nefiind de mirare ca un sir intreg de ardeleni, care formau corul din jurul lui Köblös, s-au dovedit apoi ca sunt sau agenti sau chiar dusmani ai partidului. (...)
Dupa indepartarea mea din Comitetul Central (...), Köblös a putut sa adune o banda din care, ulterior, s-au dat aproape toti pe fata ca tradatori. ANI GREI IN ISTORIA PARTIDULUI. Cei patru ani pe care i-a strabatut partidul intre 1924 si 1928 (sub conducerea lui Köblös – n.r.) au fost dintre cei mai grei din istoria lui. De la inceput, Köblös a facut totul pentru a concentra in mainile sale intreaga conducere, ceea ce i-a reusit mai ales fiindca i-a fost mai usor sa creeze in Transilvania o baza pentru activitatea Comitetului Central, decat noua la Bucuresti. Era firesc ca aceasta baza sa fie creata „usor“, pentru ca acolo politia isi varase coada. Dar chiar si in acest exil al nostru in Transilvania, orice control ii era inoportun, el ingaduindu-si intrigi si marsavii de necrezut, pentru a ramane singur si a-i paraliza pe ceilalti membri ai Comitetului Central si pentru ca, in sfarsit, sa ne conduca, din prima linie, pe mine, pe tovarasul Boris (Boris Stefanov, viitor secretar al Partidului Comunist din Romania in anii ’30 – n.r.) si pe Fabian la cel de-al V-lea Congres mondial (al Cominternului). Dar vedeam cum Köblös nu stimuleaza munca de partid, ci vrea sa o paralizeze, lucru pe care il calificam doar ca oportunism, ajungand astfel in opozitie tot mai apriga cu el.

INCREDEREA MOSCOVEI
Cand divergentele noastre au fost arbitrate de Comitetul Executiv al Internationalei Comuniste, mi s-a spus ca pentru mine este mai usor sa ma orientez in materialele Cominternului, numai partial traduse in germana si franceza, si sa critic oportunismul lui. El este un muncitor cu popularitate si trebuie ajutat. Trebuie renuntat la orice pozitie impotriva Comitetului Central. M-am gandit la asta si am socotit ca bine ar fi daca acele cunostinte ale mele s-ar imbina cu experienta lui, putand sa rezulte o buna colaborare. Dar, dupa scurta vreme, incercarea n-a mers deloc si a trebuit iarasi sa ne despartim. In pofida tuturor diferendelor, n-am crezut insa ca ar putea fi un provocator. Nici Comisia de Control a Executivului Cominterului nu a admis ulterior aceasta. Dar, in lumina experientei de mai tarziu, m-am convins ca Köblös a fost un provocator in stil mare. Tovarasii de la Moscova imi explicasera ca un muncitor precum Köblös nu putea fi nicidecum un oportunist, chiar daca ar fi comis atat de multe greseli oportuniste. Ma gandeam chiar sa-l sprijin pe Köblös, care castigase increderea Cominternului, si sa-l ajut sa depaseasca dificultatile care se datorau, probabil, lipsurilor lui in cunoasterea limbilor straine, nivelului cultural etc. (...)“