joi, 6 ianuarie 2005

Pauker – Koblos, in lupta pentru putere

GEORGE D. RIPA

Viata interna a Partidului Comunist din Romania a fost dominata de disputele dintre diversi lideri sau fractiuni. In deceniul trei al secolului precedent, politica sa este marcata de controversele intre Marcel Pauker si Elek Koblos. In esenta intre cei doi s-a dus o lupta pentru putere in cadrul partidului.

In tot cursul anului 1924 autoritatile au luat o serie de masuri care au condus in final la scoaterea partidului in afara legii. Dilema cu care s-au confruntat comunistii a fost daca sa actioneze in continuare ilegal sau sa incerce reabilitarea partidului in fata opiniei publice si a autoritatilor. Inca de la infiintare prin aceasta dificila alegere au trecut si membrii Partidului Social Democrat Rus. Atunci Lenin a propus o structura de organizare clandestina si centralizata. Celulele locale trebuiau sa duca la indeplinire deciziile luate de conducerea partidului. Cel care a sustinut normele leniniste in Romania a fost Elek Koblos. Aceasta fusese la inceput si pozitia lui Gheorghe Cristescu. Elek Koblos semneaza la 1 iunie 1924 manifestul Directoriului in care afirma necesitatea continuarii luptei pe cale ilegala. Respectivul manifest a aparut chiar inainte de Legea Marzescu. Deci putem afirma ca aceasta era pozitia oficiala a lui Elek Koblos, noul secretar al PCdR din august 1924.
Marcel Pauker, pe de alta parte, dorea sa se urmeze o cale legala in ceea ce priveste recrutarea de noi membri. El era la acel moment membru in Comitetul Central. Principalul sau scop era editarea unui organ de presa al partidului. Mai mult, el dorea chiar semnarea unui acord politic cu Partidul taranesc, pe atunci de orientare radicala. Neincrederea lui Marcel Pauker fata de miscarile ilegale a fost sintetizata in declaratiile date la Moscova in timpul propriului proces.
PROBLEMA NATIONALA. Initial, motivul de disensiune dintre cei doi a fost problema nationala. Marcel Pauker in declaratiile date la Moscova afirma ca la Conferinta Federatiei Comuniste Balcanice a sprijinit pe bulgari in dauna sarbilor. „In aceasta problema – declara el – a trebuit apoi sa duc o lupta grea in partidul nostru, unde nu numai Cristescu, ci si ungurul Koblos se manifestau categoric impotriva“. Marcel Pauker, ca un adevarat internationalist, sustinea „autodeterminarea pana la separare“. Desi Pauker il para in acest fel sovieticilor pe Elek Koblos, ulterior se pare ca si acesta din urma a adoptat teza cominternista. Koblos a avut un rol decisiv in imprastierea la 9-10 decembrie 1924 a manifestului „Jos robia economica, politica si nationala“, lozinca ce condamna Romania Mare.
POLITICA FATA DE SINDICATE. Aceasta a cunoscut diferite faze. La Congresul al II-lea al Partidului Comunist de la Ploiesti din 3-4 octombrie 1922, Elek Koblos a tinut un discurs in calitate de copresedinte al Biroului Congresului. A sustinut in fata delegatilor partidului necesitatea strangerii legaturilor comunistilor cu sindicatele muncitoresti. Se urmarea popularizarea doctrinei comuniste in randurile lor si folosirea muncitorilor ca masa de manevra. La 16-18 septembrie 1923 are loc, la Cluj, Congresul General Sindical. Socialistii doreau afilierea la Federatia Internationala a Sindicatelor, cu sediul la Amsterdam. Comunistii erau mai reticenti pentru ca Federatia Internationala Sindicala era controlata de socialisti. Referitor la pozitia adoptata de Marcel Pauker, Elek Koblos spunea ca: „La un congres sindical se cuvine sa vorbesti despre probleme economice, despre salarii si despre exploatare, de astea se cuvine sa vorbesti in primul rand si daca pe astea le uiti, toata trancaneala nu face doi bani“.
Critica lui Elek Koblos se datora si faptului ca Marcel Pauker dorea unificarea tuturor sindicatelor, fie ele comuniste sau nu. Ulterior, Marcel Pauker avea sa declare la Moscova ca „este un lucru de la sine inteles obligatia comunistilor de a fi membrii sindicatelor“. Cu aceeasi ocazie, Pauker afirma ca odata unificarea organizatiilor sindicale realizata „am luat legatura, pe calea comoda si legala a sindicatelor, cu intreaga tara, patrunzand in vizuina social-democratiei“.
Dupa cum se vede, in acest caz viziunile celor doi au fost destul de apropiate. Ceea ce a contat in primul rand a fost insa aversiunea lor reciproca. Putem afirma ca aceasta aversiune nu era generata in principal de conflicte ideologice. Dorinta fiecaruia dintre ei era de a prelua sefia partidului.
ATITUDINEA FATA DE PARTIDELE BURGHEZE. Marcel Pauker a sustinut o alianta cu Partidul taranesc, cu Partidul National Roman din Transilvania si cu Partidul Socialist. A fost remis chiar un document Partidului taranesc in care i se cerea colaborarea. Comunistii propuneau ca odata ajunsi la putere sa militeze pentru un referendum privind sistemul politic din Romania. Spre deosebire de Pauker, Koblos nu dorea insa negocieri cu nici unul dintre partidele burgheze. El este cel care hotaraste ca partidul sa mearga singur in alegeri in 1926, sub masca Blocului Muncitoresc-taranesc.
In fata acelorasi functionari ai Cominternului, Marcel Pauker il zugravea pe Cristescu, primul secretar al PCdR, in culori foarte reci si pentru ca nu a dorit sa extinda „frontul unic“ la partidele burgheze, in speta Partidul taranesc, Partidul National Roman din Transilvania si Partidul Socialist . Referitor la anii 1935-1936, Marcel Pauker nota ca si „conlucrarea cu organizatiile taranesti a dobandit atunci o dezvoltare rapida“.
ATITUDINEA FATA DE BLOCUL MUNCITORESC-TARANESC. Despre infiltrarea comunistilor in Blocul Muncitoresc-taranesc, Pauker nota ca acesta ocazie „a prilejuit partidului o noua si larga experienta in domeniul muncii de masa“. In ceea ce il priveste pe Elek Koblos, acesta a considerat Blocul Muncitoresc-taranesc „o organizatie prin intermediul careia noi trebuie sa traducem in randurile maselor programul nostru“. Si atitudinea fata de Bloc a acestuia era identica.
Disensiunile dintre cei doi s-au datorat asadar dorintei amandurora de a prelua sefia partidului. Rivalitatea in functiile de conducere era pentru primii comunisti romani mai importanta decat problemele de ordin ideologic. Acestea din urma erau rezolvate de catre ideologii din Comintern. Lupta pentru putere a comunistilor din partidele afiliate Moscovei va fi aspru sanctionata in viitor sub eticheta de „fractionism de partid“.