marți, 18 ianuarie 2005

Politica externa a Uniunii Sovietice

GEORGE D. RAPA

Revolutionarii rusi care au preluat conducerea au trebuit sa-si asume rolul de diplomati. Au realizat ca realismul politic trebuie sa prevaleze in fata preceptelor ideologice cu care operau initial. Au actionat in relatiile internationale ca un stat „burghez“, nu fara a uita scopul final: distrugerea lumii vechi, capitaliste.

Primul act major de politica externa al Guvernului sovietic a fost „Decretul asupra pacii“. Actul se situa in afara normelor diplomatice pentru ca solicita „incheierea unei paci fara anexiuni si fara despagubiri“.
Dupa refuzul aliatilor de a admite „Decretul asupra pacii“, Lenin a fost nevoit sa initieze negocieri cu Puterile Centrale. La 3 martie 1918, a fost semnata la Brest-Litovsk pacea care garanta indirect viitorul revolutiei ruse. In politica externa, linia leninista a fost preferata liniei lui Buharin, care vorbea despre „razboiul revolutionar“. Rusia pierdea circa 800.000 kilometri patrati. Formula lui Lenin, „a ceda spatiu pentru a castiga timp“, simbolizeaza ratiunea care a condus Guvernul sovietic sa incheie pacea. In acelasi an, in noiembrie, Guvernul sovietic a declarat tratatul de la Brest-Litovsk nul.
Urmare a pacii separate, armatele statelor occidentale au intervenit in razboiul civil pentru a inlatura pericolul bolsevic. Pe teritoriul Rusiei au luptat contingente americane, engleze, franceze si canadiene, dar si cehe si slovace. Acestea nu si-au coordonat actiunile cu opozitia armata interna – „albii“ –, astfel ca Guvernul sovietic a iesit invingator.
TRATATELE DE PACE. Semnarea tratatelor de pace de la Paris s-a facut in absenta diplomatilor sovietici. Germania invinsa si Rusia revolutionara nu intrau in calculele postbelice ale cancelariilor occidentale. Tratatul de pace de la Paris nu acorda Rusiei sovietice importanta pe care o avea statul Romanovilor la inceputul razboiului.
CONFLICTE ARMATE. Razboiul civil in urma caruia sovieticii si-au consolidat puterea a fost dublat de numeroase conflicte armate cu alte state. Faptul a amplificat nesiguranta liderilor bolsevici.
La 26 martie 1920, armatele poloneze au invadat teritoriul sovietic. Acest lucru se datora sustinerii de catre Moscova a bolsevicilor polonezi si a tensiunilor de la granita celor doua state. Rusia nu recunoscuse pana atunci fruntariile noului stat polonez si nici nu intentiona acest lucru. La 8 mai 1920, capitala Ucrainei, Kievul, a fost ocupata de catre polonezi. In iunie, polonezii au fost respinsi, contraofensiva sovietica oprindu-se in fata Varsoviei. Frontul s-a mutat din nou in Rusia si pacea s-a incheiat la 12 octombrie 1920, fara schimburi teritoriale.
Razboiul cu Polonia a coincis cu atacul asupra Vladivostokului de catre fortele armate japoneze. Tokyo a anuntat ulterior ca va ocupa Peninsula Sahalin.
In noiembrie, intreaga Peninsula Crimeea este sub ocupatia Armatei Rosii. Trupele anglo-franceze si americano-canadiene parasisera intre timp teritoriul Rusiei.
Astfel ca statul sovietic supravietuise razboaielor interne si externe si incepea sa se consolideze.
Departamentul de Stat al SUA (echivalentul Ministerului de Externe) a anuntat in iulie 1920 ca restrictiile privind cooperarea economica si comunicatiile cu Uniunea Sovietica au fost anulate. Marea Britanie a semnat si ea o intelegere cu URSS la inceputul anului 1921. Aceste evenimente au consolidat pozitia Rusiei pe plan international. Insa ea a fost tratata in continuare ca stat invins.
In primii ani, liderii sovietici erau convinsi ca revolutia mondiala era iminenta. Nici unul dintre ei nu credea ca este posibila coexistenta unui stat comunist cu lumea „burgheza“, timp de cateva decenii.
SCHIMBAREA VIZIUNII. In 1921, liderii sovietici au recunoscut necesitatea de a duce pe plan extern o politica traditionala. „In prezent, sistemul capitalist exista, asa ca trebuie gasit un modus vivendi“, declara Gheorghi Cicerin, ministrul de Externe al URSS in perioada 1918-1930. Scopul principal al tanarului stat sovietic era supravietuirea, iar tactica imediata o numeau „coexistenta“.
Desi revolutia mondiala a fost amanata, bolsevicii nu au renuntat la ideea de a distruge ordinea existenta. Inca din 1920, Lenin a anuntat ca politica URSS va avea ca scop scindarea statelor occidentale. Tot Lenin a facut o analiza a situatiei internationale de dupa Primul Razboi Mondial si a ajuns la concluzia ca o alianta ruso-germana este in interesul ambelor state. Aceasta deoarece: „Guvernul burghez al Germaniei ii uraste cu patima pe bolsevici, dar interesele situatiei internationale il imping spre o pace cu Rusia sovietica, contrar propriei vointe“.
ALIANTA PROSCRISILOR. Conjunctura a adus, asadar, in aceleasi tabere doua state proscrise si lipsite de sustinere internationala. Conferinta de la Geneva a aruncat practic Germania si Rusia una in bratele celeilalte. La 16 aprilie 1922 se semna la Rapallo (Italia) un acord prin care cele doua state stabileau relatii diplomatice la toate nivelurile. Totodata, ele isi garantau reciproc statutul si renuntau la orice pretentii formulate anterior. In urmatorul an, cele doua state au ajuns sa negocieze acorduri militare si economice secrete. Aceste tratate au stimulat cele doua tari sa treaca peste impedimentele de ordin ideologic si sa colaboreze pentru distrugerea ordinii existente. Germania, in urma tratatelor secrete semnate, putea sa-si antreneze unitati ale armatei in vastul spatiu al Uniunii Sovietice. Asta deoarece tratatele de pace de la finele Primului Razboi Mondial restrictionau existenta unei armate germane.
In perioada imediat urmatoare, pana spre 1930, Germania a ramas principalul aliat diplomatic al Uniunii Sovietice. In 1926 s-a semnat la Berlin un tratat de neutralitate intre cele doua state. Se preciza ca ele sa ramana neutre intr-un eventual conflict, daca nu sunt atacate de cealalta parte. Totodata, se angajau sa nu intre in nici vreo alianta militara indreptata impotriva celeilalte.
Primii 10 ani de existenta a noului stat sovietic au schimbat radical viziunea comunistilor asupra relatiilor internationale. Daca initial au mizat pe izbucnirea revolutiei proletariatului in toata Europa, curand au fost constransi sa se ralieze diplomatiei clasice.
Dupa 10 ani, Uniunea Sovietica avea un singur prieten, Germania, si acelasi scop de urmat: distrugerea lumii vechi si inlocuirea ei cu „raiul“ comunist.