miercuri, 2 februarie 2005

„Ajutorul Rosu“, un simbol al Moscovei

GEORGE D. RIPA

Oficial, Ajutorul Rosu trebuia sa-i sprijine financiar pe comunistii aflati in inchisori si familiile lor. Neoficial, a fost o organizatie prin care URSS subventiona miscarea comunista europeana. Astfel, Moscova intretinea legatura cu partidele comuniste “nationale” si controla fidelitatea tovarasilor europeni.

Dupa ce bolsevicii condusi de Vladimir Ilici Lenin au preluat conducerea Rusiei, si-au propus sa internationalizeze revolutia. Conform ideologiei marxiste, idealul socialismului era crearea unei republici mondiale a muncitorilor si taranilor. Deoarece comunismul s-a impus greu in Rusia, ca urmare a unui sangeros razboi civil, Lenin a renuntat la idea internationalizarii comunismului. Totusi, prin intermediul Cominternului, militantii comunisti erau controlati de la Moscova, primind instructiuni despre cum trebuiau sabotate guvernele statelor democratice europene.
Cominternul a elaborat modalitati variate de organizare a comunistilor la nivel national. Cele mai semnificative au fost organizatiile de intr-ajutorare a muncitorilor cu dificultati materiale. Printre aceste tipuri de organizatii umanitare create de Comintern s-a numarat si Ajutorul Rosu. Organizatia a luat fiinta la nivel international in noiembrie 1922. Oficial avea ca scop apararea detinutilor politici comunisti. Ajutorul Rosu urmarea acordarea de sprijin material si moral muncitorilor aflati in inchisoare din cauza apartenentei lor comuniste. La acea data existau si alte organisme cu scopuri similare: Crucea Rosie Socialista, Comitetul de Ajutorare de pe langa Comisia Generala a Sindicatelor, Cercurile femeilor muncitoare sau Prietenii naturii. Prin aceste organizatii, sovieticii doreau sa controleze toate partidele comuniste europene.
AFILIEREA. In vara anului 1924, Partidul Comunist din Romania hotaraste afilierea Comitetului Central de Ajutorare al PCdR la Ajutorul Rosu International.
La 24 august 1924, noul Comitet Central al PCR, ales la Congresul al III-lea, a decis in prima sedinta plenara infiintarea de organizatii ale Ajutorului Rosu in diverse localitati. Se urmarea atragerea “muncitorilor sindicalisti si social-democrati”, precum si strangerea de fonduri prin colecta publica. Scopul declarat era acela de ajutorare a detinutilor comunisti.
ORGANIZARE. La 24 august 1924 s-a luat decizia de a-l numi pe Gh. M. Vasilescu in functia de lider al Comisiei Centrale a Ajutorului Rosu cu sediul la Bucuresti. Componenta ulterioara a Comitetului Central al Ajutorului Rosu este greu de stabilit. Cert este ca Gh. M. Vasilescu a reprezentat acest organism pana in iunie 1925. Ulterior, de respectivul au raspuns: Constantin Agiu, Elena Filipovici, Maria Fiser, Foris Loty, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Vasile Luca, Mihai Roller s.a. Partidul Comunist detasa membri din randurile sale catre nou-infiintata organizatie. Astfel se explica de ce mai toate persoanele care au activat in Ajutorul Rosu s-au aflat initial pe listele comunistilor.
Ajutorul Rosu avea o organizare total diferita de celelalte organizatii de ajutorare ale vremii. Urma sa aiba un Comitet Central, comitete regionale, raionale si locale, dar si membri permanenti care trebuiau sa cunoasca statutul organizatiei si sa plateasca cotizatii lunare. O parte din fondurile stranse in tara erau cedate Ajutorului Rosu International. La randul sau, organizatia internationala urma sa sustina financiar si moral organizatiile nationale.
AJUTORUL ROSU, IN ILEGALITATE. In 1924, o data cu scoaterea in afara legii a Partidului Comunist, si Ajutorul Rosu a impartasit aceeasi soarta. Din acest motiv, organizatia a fost nevoita sa introduca modificari in structura sa. In decembrie 1924, numerosi activisti din Bucuresti, dar si din provincie au fost arestati. De aceea, in 1925, s-a urmarit largirea bazei organizatorice ilegale a organizatiei si mutarea centrului de greutate in mediul muncitoresc.
O constanta a politicii Ajutorului Rosu, incepand cu anul 1925, a fost intrepatrunderea activitatilor legale cu cele ilegale. In anii 1926-1930 s-au infiintat pe langa sindicate din Romania mai multe comitete legale de ajutorare. Insa, toate organizatiile legale care au activat in aceasta perioada, unele chiar pana in 1940, au depins organizatoric de Ajutorul Rosu, care a continuat sa existe in ilegalitate. Interdependenta dintre Ajutorul Rosu, organizatie ilegala, si comitetele legale din fabrici o gasim precizata chiar in documentele organizatiei. Astfel ca: “Ele (organizatiile legale) indeplinesc sarcinile partiale ale organizatiei, dar nu trebuie sa devina niste organe independente, nici paralele cu MOPR” (MOPR reprezinta initialele Ajutorului Rosu in limba rusa).
Intr-un document al Ajutorului Rosu se afirma ca in decembrie 1925 “in Regat, la aproape toate comisiile sindicale locale existau deja organizatii legale MOPR in forma de comitete de sprijin”.
FRACTIONISMUL IN ORGANIZATIE. In 1929 izbucnesc lupte fractioniste in cadrul Partidului Comunist din Romania. Efectele acelor lupte se vor rasfrange si asupra Ajutorului Rosu. Conducerea Ajutorului Rosu a fost divizata in doua. S-a creat un nou Comitet Central al Ajutorului Rosu, care a luat hotararea dizolvarii celui vechi. A urmat o perioada tulbure in activitatea Ajutorului Rosu. Au fiintat in acelasi timp doua conduceri paralele, care isi tineau propriile sedinte. Astfel, in randul organizatiilor locale a domnit confuzia si acest lucru s-a rasfrant si asupra rezultatelor actiunilor lor.
REALIZARI. Dintr-un document intern al Ajutorului Rosu rezulta ca in luna ianuarie 1925 s-au cheltuit 535.000 lei, in conditiile in care existau 580 de detinuti politici. Dintr-un alt document din decembrie 1925 rezulta ca norma de ajutor de 750 lei lunar a existat in tot cursul anului 1925.
Ca urmare a evenimentelor de la Lupeni, actiunile Ajutorului Rosu s-au intensificat. S-a creat in Bucuresti un comitet de ajutorare special coordonat de Alexandru Dobrogeanu-Gherea alaturi de alti membri importanti din organizatie. Au fost colectati 80.000 lei, care au fost ulterior impartiti familiilor muncitorilor participanti la evenimente. La aceasta actiune a participat si Ajutorul Rosu International, care a trimis in Romania aproximativ 100.000 lei.
PLATA AVOCATILOR. Ajutorul Rosu a popularizat intens situatia celor 82 de detinuti politici aflati la Doftana. Comitetul Central al Ajutorului Rosu a trimis circulare in tara pentru a se infiinta comitete de actiune in fabrici care sa ceara imbunatatirea situatiei lor.
In acelasi timp, se punea problema avocatilor care aparau detinutii politici in instanta. Din primele documente ale Ajutorului Rosu rezulta ca a existat un birou juridic compus din M. Cruceanu, C. Paraschivescu si Eliad Romanul. Sumele platite avocatilor erau destul de mari. Astfel, doar in perioada ianuarie-martie 1925 au fost cheltuiti pe avocati 100.000 lei. Au fost unele cazuri in care au fost adusi avocati straini. Apararea militantilor comunisti era legata si de incercarea comunistilor de a legaliza Partidul Comunist, incercare esuata.
O data cu venirea la putere in Germania a lui Hitler (1933), Ajutorul Rosu a primit noi sarcini. Discursul antifascist a fost tot mai des intalnit. El a fost adoptat tot la presiunea Ajutorului Rosu International, actiunile fiind coordonate de comitetul antifascist francez condus de Henry Barbusse.

NE AJUTAM IMPREUNA!
O contributie importanta la fondurile Ajutorului Rosu au adus-o chiar detinutii politici. Multi dintre ei fusesera renegati de familii si munceau in detentie pentru a se intretine. Autoritatile le-au permis condamnatilor comunisti sa organizeze ateliere in inchisori. Majoritatea lor erau muncitori, cunoscand meserii care le puteau aduce venituri in bani. Ei lucrau obiecte artizanale, care erau apoi scoase la licitatie. Surplusul de bani era donat organizatiilor comuniste de intr-ajutorare sau luau drumul Moscovei pentru finantarea Cominternului.

“In Bucuresti este un Comitet Central al Ajutorului Rosu, format din trei membri. Secretarul organizatiei este numit de Comitetul Central al partidului si este platit de organizatie. Sunt doua secretariate regionale, in Basarabia si in Transilvania”
Biroul Balcanic al Ajutorului Rosu, 1923