luni, 28 februarie 2005

Calatori spre moarte

CRISTINA ARVATU
Comunistii romani din perioada interbelica vedeau URSS ca pe propria patrie. Aici se realizasera, credeau ei, visurile lor de o viata. In perioadele cand stateau aici erau angajati in institutii publice, ca orice sovietic. Insa cei mai multi dintre cei plecati nu s-au mai intors, ci au devenit victime ale „Marii Epurari“.

Uniunea Sovietica reprezenta o destinatie obligatorie pentru comunistii romani din perioada interbelica. Aici se decidea ascensiunea sau decaderea in ierarhia PCdR. Mai toti membrii marcanti ai PCdR au ajuns in URSS: fie ca au mers sa viziteze patria idealului lor de o viata, fie ca aici si-au gasit refugiul fata de amenintarea de a fi arestati si inchisi de autoritatile romane, fie ca raspundeau unor directive trasate direct de Moscova. Cert este ca mirajul pe care Rusia Sovietica l-a avut asupra comunistilor romani – si nu numai – s-a transformat intr-o adevarata teroare, in sensul propriu, multi dintre liderii PCdR gasindu-si sfarsitul in temnitele staliniste.
TRADITIE MARXISTA. Fiu al ideologului socialist Constantin Dobrogeanu-Gherea, nascut la 7 iulie 1879, Alexandru primeste o educatie de stanga. Urmeaza cursurile Politehnicii la München, unde intra prima oara in contact cu operele lui Marx si Engels. La intoarcerea in tara se incadreaza in miscarea socialista. In 1919 este ales presedinte al Federatiei Socialiste din Prahova, calitate in care va fi desemnat sa faca parte din delegatia care a plecat in vara anului 1920 pentru afilierea Partidului Socialist la Internationala Comunista. Este unul din cei patru socialisti care accepta conditiile impuse de Comintern. Prima vizita a lui Gherea in Uniunea Sovietica a durat mai multe luni. Dupa finalizarea discutiilor oficiale, a facut o calatorie in sudul Rusiei (intr-un tren oficial) si a stabilit contacte personale cu reprezentanti ai Cominternului.
Reintors in tara, se implica in pregatirea Congresului din mai 1921, fiind si el unul dintre arestatii implicati in Procesul din Dealul Spirii. Dupa eliberarea din arest (iunie 1922), Gherea este cooptat ca membru in Comitetul Executiv provizoriu al partidului. Ascensiunea sa continua: membru in Comisia de Control, presedinte al Comisiei agrare, colaborator politic al secretariatului Comitetului Central, coordonator al presei de partid (Congresul al II-lea din 1922), membru in Comitetul Central (Congresul de la Viena din 1924).
Gherea a devenit in acest timp un membru marcant al PCdR. Intrat in mecanismul cominternist al luptei pentru putere si al seductiei idealiste, el nu va renunta nici cand incepe sa fie decazut din functii. Dupa o scurta calatorie la Moscova (toamna anului 1923), se intoarce in tara sub numele de Anton Davidescu si este arestat de mai multe ori. Rand pe rand pierde toate functiile in partid. La solicitarea Cominternului pleaca din nou in URSS, in august 1925. Ajuns la Moscova, este numit intr-o comisie care urma sa analizeze stadiul miscarii muncitoresti din Romania. Intre timp izbucnesc in partid luptele fractioniste intre conducerea din strainatate si cea din tara (grupurile Pauker si Holostenco). Gherea este acuzat de comunistii romani din emigratie de „opozitionism“. Ca urmare, la congresul al IV-lea – unde participa doar cu drept de vot consultativ – nu mai primeste functii de raspundere. Se decide folosirea sa in activitatea publicistica. La cererile lui insistente de a se intoarce in tara, primeste un raspuns afirmativ. In noiembrie 1928 revine in Romania, unde activeaza in cadrul Blocului Muncitoresc Taranesc.
In ianuarie 1932 solicita si obtine pasaport pentru Uniunea Sovietica. Va pleca acolo pentru a nu se mai intoarce niciodata. In ultima parte a vietii, in URSS este angajat al sectiei romane a Editurii pentru Literatura Straina, unde traduce in limba romana din operele lui Lenin. Incearca sa revina in Romania, dar Cominternul nu-i mai permite. Este executat in 1939, ca apropiat al lui Cristian Rakovschi, acuzat de trotkism.
„TRADATOR“. S-a nascut la 28 decembrie 1878, in Salonta (Bihor). Intra in legatura cu miscarea socialista in timpul studentiei la Budapesta. Dupa terminarea studiilor (Facultatea de Drept din Berlin), se intoarce in tara. Paralel cu activitatea de avocat intra in miscarea socialista din Transilvania. Dupa primul razboi mondial si realizarea Marii Uniri a Transilvaniei cu Romania, Rozvan refuza sa se alature Partidului National Roman si continua activitatea socialista. In 1920, Partidul Socialist din Transilvania si Banat il numeste in functia de secretar cu problemele organizatiilor socialiste provinciale. Congresul partidului din august 1920 il alege in conducere si il desemneaza, alaturi de Ioan Flueras, sa reprezinte partidul in cadrul delegatiei ce urma sa mearga in Rusia Sovietica. Accepta si el conditiile ultimative impuse de reprezentantii Cominternului pentru afilierea la Internationala a III-a.
La primul congres al PCdR participa ca delegat al sectiei Partidului Socialist din Brasov. Este arestat si amnistiat, impreuna cu toti ceilalti detinuti comunisti, la 4 iunie 1922. Dupa iesirea din detentie face parte din Comitetul Executiv provizoriu, iar la Congresul al II-lea este ales membru supleant al Comitetului Central. Activitatea lui Eugen Rozvan s-a desfasurat mai ales la Oradea, in cadrul Blocului Muncitoresc Taranesc. Atitudinea lui in anumite probleme nu s-a inscris insa in directivele trasate de Comintern. La Plenara Comitetului Central din 24-25 februarie 1929 s-a decis excluderea lui Rozvan din partid sub principala invinuire de a fi combatut lozinca referitoare la „dreptul de autodeterminare al popoarelor asuprite pana la despartirea de statul roman“. Hotararea nu i-a fost adusa oficial la cunostinta, situatia sa in partid fiind incerta in urmatorii ani. In septembrie 1931 se decide sa plece in URSS pentru a-si clarifica situatia. Aici este angajat ca cercetator stiintific la Institutul de politica si relatii internationale, unde studiaza fascismul italian. In 1937 obtine titlul de doctor in stiinte cu o lucrare pe aceasta tema. La sfarsitul aceluiasi an este arestat. Denuntat de tovarasii sai, urmeaza un proces similar cu al lui Marcel Pauker, iar in mai 1938 este executat.

ACUZATI DE TROTKISM
Pentru a scapa de adversarii sai posibili – reali sau inventati – Stalin a recurs la masura extrema a eliminarii lor fizice. Pentru a-si justifica faptele, „Tatucul“ i-a acuzat de trotkism (de la Trotki – declarat cel mai mare adversar al Uniunii Sovietice). Acuzatia de trotkism – adepti ai lui Trotki – era echivalenta cu cea de complot (sprijinit de statele capitaliste) impotriva URSS. Din ordin suprem, activistii comunisti au fost indemnati sa-i demaste pe toti „inamicii“, agenti ai capitalistilor sau simpatizanti ai lor. De aici s-a pus in miscare o intreaga campanie de denunturi si autodenunturi, soldata cu condamnarea la moarte a numerosi membri ai PCUS si ai altor partide comuniste. Fenomenul a fost denumit si Marea Epurare.

ILUZIE
„M-am straduit sa-mi fac o imagine obiectiva despre cele vazute (in Rusia Sovietica – n.n.) Rusia paseste acum pe drumul bun spre socialism... In domeniul educatiei, Rusia a progresat cu un secol. Prin eforturi enorme se infiinteaza scoli noi cu miile... Rusia este paradisul copiilor“
Eugen Rozvan, 1921

CONSTATARE
„O prima greseala a comunistilor a constat in a-si face iluzii in privinta sentimentelor pacifiste ale social-democratiei si ale atasamentului lor la unitate. S-a ajuns chiar sa se propuna teoretizarea social-democratilor prin amenintarea din partea noastra cu o sciziune“
Alexandru Dobrogeanu-Gherea, 1925