marți, 1 februarie 2005

Editorial: Gladiatorii

LAVINIA BETEA
Cand se scrie despre comunism, istoricii remarca indeosebi procesele staliniste. Dupa “raportul secret” prezentat de Hrusciov in 1956, deceniul patru al secolului precedent a fost marcat de “lupta lui Stalin cu Opozitia”. In incercarea de incadrare a fenomenului intr-o logica a realului, deseori explicatiile se reduc la confruntarea “cultului personalitatii” liderului cu pretinsii opozanti care-au devenit victimele acestor procese.
In 1938, an de varf al “marii terori staliniste”, din cauza denunturilor semenilor lor, au ajuns in inchisori si lagare circa 10 milioane de cetateni sovietici. Conform unor statistici de actualitate, daca in acel an aproximativ 5% din populatia tarii se afla in stare de privare de libertate, denunturile trimise ar fi permis arestarea unui numar triplu de “dusmani ai poporului”, “spioni”, “sabotori” sau “agenti ai puterilor imperialiste” – acestea fiind acuzatiile care au alimentat teroarea. De altfel, denuntul trebuia sa faca parte din practicile cotidiene ale “omului nou”. Luand cuvantul la sedinta festiva organizata la Teatrul Balsoi cu ocazia sarbatoririi a 20 de ani de existenta a Cekai, Mikoian se lauda si cu aceasta realizare. “La noi fiecare cetatean este un colaborator al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne” – spusese el.
Opozanti ai lui Stalin puteau deveni, desigur, unii dintre vechii revolutionari din “Garda lui Lenin”. Condamnarea a milioane de oameni nu poate fi insa explicata prin complot si spionaj. Ea se incadreaza in logica unor stravechi manipulari politice care incep cu celebrul proces al lui Socrate. Procesele si persecutiile politice ori religioase din istoria omenirii sunt asociate cu practica “tapului ispasitor”. Puterea ei asupra imaginarului colectiv al multimii a fost explicata astfel de sociologul Emil Durkheim: “Cand societatea sufera, simte nevoia de a gasi pe cineva caruia sa-i impute raul, pe care sa se poata razbuna pentru dezamagirile sale”. Trei tipuri de “complot” – evreiesc, iezuit si masonic – au lunga cariera politica europeana in realizarea functiilor stravechii practici iudaice. Cel de-al patrulea – complotul conspiratiei imperialiste impotriva comunismului – a fost leitmotivul proceselor staliniste. Efectele sale au fost, pentru moment, solutia depasirii climatului psihosocial de angoasa, frica si nesiguranta, corespunzator crizei din acea perioada. Brutalitatea schimbarilor economice si politice nu adusese bunastarea si fericirea promise de regimul bolsevic. Trebuiau asadar gasiti si pedepsiti vinovatii!
Remarcabile sunt conditiile create de legislatia sovietica in derularea acestor fenomene. In toti anii regimului comunist, justitia a functionat pe baza prezumtiei de vinovatie. Torturile si constrangerile fizice si psihice la care au fost supusi anchetatii au condus la obtinerea marturiilor scontate. Simplul inventar al acestora conduce la concluzia ca rezistenta era imposibila. Smulgerea unghiilor, stingerea tigarii pe piele, “zabala”, “frigarea”, batutul la talpi, camasa de forta, fractura coloanei vertebrale – erau cateva dintre ele. “Manejul” (plimbarea in cerc in jurul anchetatorului) si “ancheta in ture” (cu privarea celui anchetat de somn) erau metodele subtile care garantau succesul obtinerii oricarei “marturii” fara a “distruge imaginea” anchetatului, menit sa devina acuzat sau martor intr-un proces public.
Daca omului de rand i se aplicau astfel de metode pentru a deveni “tapul ispasitor”, reprezentand una dintre categoriile de raufacatori care impiedica infaptuirea raiului promis, in cazul fostilor “revolutionari de profesie” s-a procedat altfel. Pentru cei care nu cunosteau teoriile care au stat la baza functionarii Partidului Comunist in ilegalitate, comportamentul vechilor bolsevici in procese a fost de neexplicat. Aderand la organizatia secreta a comunistilor, ei promisesera sa-si dedice intreaga viata cauzei revolutiei. Insasi fiinta lor trebuia inteleasa ca un “capital destinat sacrificiului” atunci cand partidul o cere. In momentul declansarii terorii, fostii revolutionari de profesie s-au transformat in “gladiatorii lui Stalin”. In spiritul aceleiasi ideologii revolutionare, timpul in care traiau fusese declarat al “ascutirii contradictiilor imperialismului”. De altfel, partidul nu mai avea mare nevoie de fostii teoreticieni si organizatori de atentate sau greve, fiind in acuta criza de “cadre” cu specializare economica. Astfel ca fostilor revolutionari li s-a incredintat rolul de “tapi ispasitori” ai neimplinirilor revolutiei proletare. Din ordin superior, rand pe rand, din acuzatori ai tovarasilor lor, liderii partidului si ai serviciilor speciale au devenit victime. “Gladiatorii lui Stalin” au scris scenarii de spionaj si le-au jucat in arenele “tribunalelor poporului”. Si-au asumat rolurile de conspiratori si sabotori comandate de partid si au murit in fata plutoanelor de executie cantand “Internationala”, strigand lozinci revolutionare si “Traiasca Stalin!”.

RECORDURI.
“In anii 1936-1938, Stalin a batut toate recordurile terorii politice cunoscute in istorie. Dupa cum reiese din izvoare demne de incredere, in 1936 s-au pronuntat 1.116 condamnari la moarte, iar in 1937 – 353.680. Pentru anul 1938 nu am date, dar cu o mare certitudine se poate vorbi de 200.000-300.000 de mii de oameni executati. Numai pe motive politice, in acesti trei ani au fost arestati peste cinci milioane de oameni. In anii 1937-1938, executiile au avut o asemenea frecventa, incat numai la Moscova in unele zile erau executate, in baza sentintelor date de tribunale si de Instanta Speciala, peste 1.000 de persoane. Numai in inchisoarea centrala a NKVD-ului, de pe Strada Liubeanka, se inregistrau circa 200 de executii in 24 ore.”
R. Medvedev, “Despre Stalin si stalinism”, 1991

DOCUMENT
Telegrama semnata de Stalin si trimisa comitetelor regionale in anii marii terori: “Comitetul Central al Partidului Comunist (Bolsevic) al Uniunii Sovietice va aduce la cunostinta ca aplicarea masurilor fizice in practica Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne este permisa din 1937 de CC. Este cunoscut ca toate fortele sigurantei burgheze aplica aceste masuri fata de reprezentantii proletariatului. Ne intrebam de ce fortele securitatii dintr-un stat socialist ar trebui sa fie mai umane in raport cu dusmanii inversunati ai clasei muncitoare.”

EXPLICATII
“Lenin nu o data isi batea joc de asa-numitii bolsevici batrani si chiar a afirmat ca revolutionarii de peste 50 de ani trebuie trimisi la strabuni. In aceasta gluma nu tocmai vesela se ascundea o idee serioasa: fiecare generatie revolutionara, dupa un timp, devine un obstacol in dezvoltarea ulterioara a ideilor pentru care aceasta generatie imbatranita luptase pana atunci”
L. Trotki, 1937 (sub acuzatia de “trotkisti” au fost multi condamnati in procesele staliniste)

“MAREA TEROARE”
“Dupa miezul noptii, pe strazile Moscovei apareau masinile negre. Tot ce se petrecea in viata nocturna era invaluit in mister. Daca era cineva arestat intr-un apartament comun, in ciuda zgomotului care se facea, vecinii n-ar fi iesit din camere pentru nimic in lume. Iar dimineata, asteptandu-si randul la toaleta sau la baie, isi ascundeau privirile de membrii familiei, de rudele celui arestat. Nici ei nu se uitau la nimeni. Acum erau considerati ca bolnavi de ciuma. Si apartamentul comun astepta, de obicei nu prea mult, si disparea intreaga familie”
E. Radzinski, “Stalin”, 1996