marți, 15 februarie 2005

Panait Istrati: „Problema sovietica este o drama intima“

CRISTINA DIAC
Invitat de Societatea „Prietenii URSS“ la cea de-a 10-a aniversare a „Revolutiei din octombrie“, Istrati a ramas doi ani in Uniunea Sovietica. Vizita din 1927 a avut efectul unui „dus rece“. Strabatand tara in lung si in lat, a fost printre primii care a constatat unde poate duce punerea in practica a ideilor staliniste.

Denumirea sub care au ramas cunoscuti acei intelectuali, care, fara a fi efectiv membri de partid, au inteles sa sustina si sa gireze proiectul politic comunist este aceea de „tovarasi de drum“.
SCRIITORII SI UTOPIA COMUNISTA. Motivatiile lor au fost multiple: credinta intr-o „lume mai buna“, prezervarea pozitiei sociale, dorinta de a soca o lume burgheza conservatoare, satisfacerea nevoii de recunoastere sociala a scriitorului si, poate nu in ultimul rand, motivatii financiare. Intr-o lume democratica, bazata pe concurenta si profit, viata scriitorilor nu era dintre cele usoare. Multi dintre ei isi duceau zilele de azi pe maine, in asteptarea succesului de librarie.
In anii ’20 si mai tarziu, in deceniul 4, Kremlinul a cultivat cu mare grija relatiile cu oamenii de cultura occidentali. Propaganda sovietica a devenit astfel mai subtila. Lozincile nu erau rostite de „marele conducator“, ci de straini cu prestigiu intelectual cert care aduceau astfel legitimitate proiectului sovietic. Din inocenta, crezand sincer in niste idei generoase in fond, prin aplicarea carora s-ar fi construit o lume mai buna, intelectuali din „Occidentul decadent“ au oferit legitimitate stalinismului si, implicit, derapajelor sale.
DOI ANI IN URSS. Ajuns scriitor celebru, Panait Istrati a fost invitat in 1927 de Asociatia Prietenilor URSS sa participe la cea de-a 10-a aniversare a „Revolutiei din octombrie“. A plecat din Paris la 15 octombrie 1927 pentru a se va inapoia in Franta la 15 februarie 1927, desi intentionase sa ramana pentru totdeauna in Uniunea Sovietica.
Scriitorul ajunge la Moscova pe 20 octombrie. A participat la marea parada in cinstea celei de-a 10-a aniversari a „Revolutiei din octombrie“. Dar programul era foarte incarcat si includea vizite in uzine, muzee, spitale, scoli. Rebelul scriitor nascut la Braila s-a plictisit repede de rigidul program impus de organizatori. „Totdeauna am avut o aversiune profunda fata de parada, oricare ar fi ea. Or, in aceste zile de sarbatoare, totul era parada. Si daca ma impulsiona cateva zile, la capatul unei saptamani nu mai putui. Uzina dupa uzina, muzeu dupa muzeu, spital dupa spital, scoala dupa scoala, banchet dupa banchet. Si peste tot, pretutindeni, aceleasi infioratoare discursuri. Prima oara, emotia ma strangula. Era grandioasa. A doua oara, n-am mai simtit nimic. Simtisem tot in ajun. A treia oara, n-am mai putut.“
Un moment important al vizitei, care ii va marca viata lui Istrati, este acela in care l-a cunoscut pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis. Vor decide sa continue impreuna calatoria prin Transcaucazia. In decembrie 1927 s-au imbarcat din Portul Odessa cu destinatia Grecia, „pentru a ne dovedi atasamentul nostru dezinteresat fata de bolsevism“, asa cum scria Istrati. In martie 1928, s-au intors in URSS pentru a continua explorarile pe cont propriu, doar in baza unor permise de libera trecere date de autoritati. Vor colinda Ucraina, imprejurimile Moscovei, Moldova Sovietica, Astrahanul, unde l-a regasit pe Racovsky exilat din ordinul lui Stalin, Georgia, Armenia si chiar zona Oceanului Inghetat de Nord.
AFACEREA RUSAKOV. Inca de la jumatatea lui iulie, dupa cum scrie in carte, a inceput sa aiba serioase banuieli despre moralitatea regimului revolutionar, dar sunt numai banuieli, nici o certitudine. S-a intors la Moscova in plina „afacere Rusakov“, care i-a spulberat ultimele sperante legate de justetea regimului din URSS.
Rusakov era socrul scriitorului Victor Serge – autor care va deveni la randul sau unul dintre primii contestatari ai regimului sovietic – si un revolutionar cu vechi state. Chiar si el a cazut victima „masinii de fabricat fericirea“, care era sistemul comunist sovietic in anii ’20. S-a vazut dat afara din slujba si arestat pentru un motiv meschin: in criza de locuinte care exista la Moscova, un membru de partid ii voia casa. Desi admonestat si lovit in propria casa, „Pravda“ a scris ca el fusese de fapt agresorul. Nedreptatea aceasta l-a infuriat peste masura pe Istrati, care cunostea devotamentul familiei lui Rusakov pentru cauza bolsevica. La Moscova a descoperit necazurile ce i se facusera acestei familii si s-a implicat activ in ceea ce dorea a fi repararea unei nedreptati. Cu aceasta ocazie a descoperit tarele regimului sovietic, minciuna adusa la rang de politica de stat, simulacrul de justitie comunista. A ajuns chiar in audienta la Kalinin, ce detinea la acea ora functia asimilata celei de presedinte al tarii.
De fapt, esenta dezamagirii sale, dezvoltata in „Spovedanie pentru invinsi“, rezida in nevoia funciara de libertate si de cultivare a spiritului critic pe care Istrati le-a practicat cu obstinatie intreaga viata. O va spune el insusi, in articolul „Catre cititorii mei din Romania“, aparut in „Adevarul literar“ in anii ’30: „Niciodata nu am putut sa ma impac cu un partid; nu e in firea mea sa ma supun unei dispozitii cand aceasta hotarare nu-mi convine; si daca as avea in maini puterea lumii, nu as sti ce sa fac cu ea, convins fiind ca omului poti sa-i iei, dar nu sa-i dai cu sila. As vrea sa spun ca, daca pentru ei lumea e impartita numai in saraci si bogati, sa mi se ingaduiasca sa cred ca, pentru mine, lumea mai e impartita si in oameni care se nasc liberi si oameni care se nasc robi“.

POVESTEA UNEI CARTI...
Istrati isi va povesti impresiile de calatorie intr-o carte. Ciclul „Spre alta flacara“, semnat numai de scriitorul roman, cuprinde trei parti. Doar una dintre ele – „Spovedanie pentru invinsi“ – a fost scrisa insa de scriitorul roman. „Sovietele. 1929“ ii apartinea lui Victor Serge, iar „Rusia reala“, lui Boris Souvarine. „Spovedanie pentru invinsi“ a aparut in librarii la 15 octombrie 1929, foarte repede dupa intoarcerea scriitorului pe malurile Senei.

... SI MOTIVATIILE SALE
Dupa publicarea cartii, Istrati s-a vazut renegat de toata lumea: in URSS a fost considerat adept al lui Trotki, sustinator al opozitiei antistaliniste; in Franta si in URSS – agent al Sigurantei statului roman; in Romania – agent al Moscovei. Motivele pentru care scrisese cartea au fost expuse de Istrati insusi, in chiar paginile ei: „Ratiunea acestei carti este numai de a pune fierul rosu pe abcesele care acopera in intregime trupul revolutiei si care m-au plesnit in fata, inundandu-ma cu un puroi ce-l port si acum pe obraz, otravindu-mi existenta. Chiar daca acest regim ar ajunge ca, la capatul acestui plan cincinal, sa aduca fericirea intregii omeniri, eu i-as cere totusi socoteala pentru oasele sfaramate in masina de fabricat fericirea, atat cat este de adevarat ca fericirea omenirii nu ma intereseaza decat in ziua cand ea inceteaza sa mai fie criminala, incepand a deveni morala“. Intr-un text publicat de un ziar german in 1930, Istrati si-a exprimat inca o data dezamagirea: „Experienta comunista mi-a modificat profund credinta. Ma despart total de oamenii carora le-am impartasit ideile“.

CONCLUZII SI SOLUTII
Inainte de a pleca din URSS, Istrati a adresat doua scrisori lui Gherson, seful GPU, in care a facut o sinteza a tuturor constatarilor sale. In cea de-a doua, el propune si cinci solutii pentru rezolvarea situatiei in spirit revolutionar. Printre altele, el afirma ca „relele actuale ale regimului sovietic sunt, in opinia mea, remediabile, cu conditia sa fie atacate (...). Nu vad decat un mijloc de iesire din impasul critic actual: sa se proclame dreptul la critica in partid, pentru toti membrii, chiar si pentru cei exclusi pentru vina de a fi opozanti (...). Muncitorul constient, care a facut revolutia, indura azi in uzina povara clicii de partid si a celei sindicale, al caror unic tel este de a parveni si de a stapani“.