miercuri, 16 februarie 2005

PCdR, pentru cinci zile partid parlamentar

CRISTINA DIAC

La alegerile din iunie 1931, Partidul Comunist din Romania, „deghizat“ in haina legala a Blocului Muncitoresc Taranesc, a reusit un rezultat surprinzator, obtinand cinci mandate de deputat. Printr-o fortare a prevederilor legale, Camera a reusit invalidarea lor, la capatul unor sedinte cu aer caragialesc.

La alegerile din iunie 1931, Blocul Muncitoresc Taranesc a depus liste in 30 din totalul de 71 de judete cat numara Romania in acel an. Lucretiu Patrascanu, Imre Aladar, D. Stefan (Stefan Metes), M. Sami si C. Obrad au fost cei cinci candidati alesi in Camera Deputatilor pe listele Blocului. Ei reprezentau judetele Mures, Satu Mare, Bihor, Timis Torontal si Cernauti. La nivelul intregii tari, BMT a intrunit 73.711 voturi, adica 2,52% din total.
REVOLUTIONARI CU IMUNITATE. Cei cinci alesi de electorat au participat la sedintele Camerei numai patru zile. Plenul Camerei, care trebuia sa valideze rezultatele alegerilor, a votat pentru invalidarea deputatilor Imre Aladar si Stefan Metes. Aladar nu a putut dovedi ca este cetatean roman, asa cum declarase la inscrierea pe liste. In plus, atat el, cat si Stefan Metes suferisera condamnari pentru uneltire contra statului, care au adus dupa sine decaderea din drepturile cetatenesti timp de cinci ani. Din aceasta cauza, ei nu aveau dreptul sa candideze.
Legea electorala din 1926 permitea ca un candidat sa se inscrie pe liste in mai mult de un judet. Imre Aladar a candidat si a fost ales atat in judetul Satu Mare, cat si in Bihor. A fost invalidat, evident, pe ambele liste. Stefan Metes a fost invalidat pe lista de la Mures. Mai mult, deputatii au decis sa anuleze intreaga lista a Blocului, nu numai candidatii care nu indeplineau cerintele legale.
Prin anularea voturilor obtinute de Bloc in judetele Bihor, Satu Mare si Mures, formatiunea nu mai intrunea numarul de voturi necesar pentru a atinge pragul electoral de 2%. Din acest motiv, nici unul din cei cinci alesi nu a mai ajuns deputat.
Iluzia folosirii tribunei Parlamentului pentru „oficializarea propagandei si pentru imunizarea insurectiei“, asa cum se temea Pamfil Seicaru, nu a durat decat patru zile.
REACTII DE LA DREAPTA... Ziarul Curentul, apropiat ideilor nationaliste ce trimit cu gandul la dreapta si chiar la extrema dreapta a esichierului politic, s-a pronuntat vehement in favoarea invalidarii adversarilor ideologici – comunistii. „Cei cinci deputati comunisti trebuie neaparat invalidati“, scria gazeta interbelica. Pentru ziaristul care a semnat articolul, nimic nu mai conta atunci cand „Patria“ si „Neamul“, scrise de el cu majuscula. Nici macar legea. „Daca se poate sa fie invalidati pentru un motiv legal, daca nu se gaseste un motiv legal, printr-o salubra violare a legilor. Metoda aceasta din urma ar fi preferabila“, scria „Curentul“, „fata de niste oameni care profeseaza fatis dispretul fata de legile tarii. Li se vor aplica, astfel, propriile lor principii“. Prevederile legale devin in ochii gazetarului interbelic „scrupule personale de cinste ale vreunui magistrat integru“, „corectitudine matematica“ si „formalism juridic“. „Pilduitor, moral, logic fata de niste apologeti ai banditismului de stat, ar fi ca invalidarea comunistilor sa se faca printr-o ostentativa si virila violare a strictelor prevederi legale“.
.... DE LA STANGA. Invalidarea celor cinci deputati ai Blocului Muncitoresc Taranesc a starnit numeroase reactii in epoca.
In presa stangii democratice s-a afirmat ca, prin invalidarea intregii liste si nu numai a persoanelor care nu indeplinisera criteriile legale pentru a candida, s-a comis un abuz si totodata s-a ales o strategie gresita de contracarare a comunistilor. In acest fel, scria ziarul Adevarul, li s-a conferit o nemeritata aura de martiri si li s-a oferit prilejul sa se laude ca succesul in alegeri a speriat „burghezia“.
Editorialistul oferea si o solutie: „Ce simplu ar fi fost sa-i lasi in Camera, sa-si descopere neputinta si incapacitatea! Ar fi rasunat, de pe tribuna Camerei, cateva lozinci seci, s-ar fi debitat cateva clisee caraghioase, care, prin repetarea lor continua, fara sens, ar fi devenit banale si poate chiar amuzante. Alegatorii lor ar fi avut o deceptie si atat“.
... SI DE LA CEI IN CAUZA. Probabil ca rezultatul alegerilor a constituit o surpriza chiar si pentru comunisti. In documentele de partid, a fost prezentat ca un mare succes, ceea ce in fond si era. „Obtinerea celor cinci mandate pe listele BMT a produs zapaceala si chiar disperare in randurile burgheziei. Acest rezultat e de o mare importanta istorica si politica pentru miscarea revolutionara din Romania. El a demonstrat ca Partidul Comunist nu este un grup de sectari izolati, ci ca are influenta larga in masele muncitoresti si taranesti exploatate si asuprite si ca este urmat de o armata de mii de luptatori, ca lozincile de baza ale partidului sunt juste si se bucura de o larga popularitate.“
Aceste aprecieri s-au dovedit a fi de un optimism nejustificat. La urmatoarele alegeri, cele din 1932, Partidul Comunist din Romania a obtinut un scor probabil mai apropiat de posibilitatea sa reala de seducere a electoratului: 0,32% pe tara.

CIRC PARLAMENTAR
Lectura stenogramelor sedintelor Camerei in care s-a discutat cazul celor cinci comunisti ajunsi deputati... fac sa recunosti inca o data ca dramaturgul I.L. Caragiale a demonstrat in piesa „O scrisoare pierduta“ nu doar talent literar, ci si simt al anticipatiei. Iata astfel de mostre ale dialogurilor, asa cum au fost ele consemnate de stenografii sedintelor si preluate de presa vremii:
„O voce: D-l Aladar nu e nici macar cetatean roman!
Alte voci: Jos cu comunistii, la Moscova dupa Racovsky! Sa-i dam afara cu baionetele!
Imre Aladar, deputat comunist: Va simtiti jenati ca noi, comunistii, am intrat pentru prima data in Parlament? Sa se stie, caravana trece, cainii pot sa latre!
Se naste un vacarm ingrozitor. Majoritatile protesteaza si cer inchiderea discutiei.
Nicolae Iorga, prim-ministru: Cer sa tratati conform regulamentului un astfel de limbaj. Nu se poate spune ca Parlamentul Romaniei este populat de caini...!
Lucretiu Patrascanu, deputat comunist: Ce se pregateste aici este o lovitura ce se aduce claselor muncitoare, spre a se pregati razboiul contra Uniunii Sovietice.
D-l Nicolae Iorga, prim-ministru: Nu pot admite sa se spuna aici ca Romania se pregateste de razboi impotriva cuiva. Romania apara civilizatia impotriva elementelor distrugatoare.
D-l Lucretiu Patrascanu: Razboiul se pregateste vorbindu-se de pace!
Voci: Iesi afara, canalie! Te-ai ales cu bani de la Moscova!
Alte voci: Jos comunistii!
In acest moment, deputatul cuzist N. Robu se repede la tribuna, ia in brate pe deputatul comunist Patrascanu, il da jos in incinta cu scopul de a-l da afara din camera. Deputatii se maseaza spre tribuna si despart cu mare greutate pe cei doi incaierati. Sedinta se suspenda.“

MAURER, INFILTRAT LA LIBERALI
Infiintarea de organizatii legale nu a fost singura modalitate prin care reprezentantii Partidului Comunist din Romania au incercat sa suplineasca lipsa mijloacelor de expresie proprii partidelor politice. O alta tactica folosita a fost aceea prin care s-a incercat infiltrarea comunistilor in alte partide politice.
In 1995, Ion Gheorghe Maurer a povestit despre sarcinile care i s-au dat pe linie de partid. „La un moment dat – bineinteles, inaintea celui de-al doilea razboi mondial – am fost trimis sa incerc sa intru in partidul lui Gheorghe Bratianu. La liberali, adica. Dar partidul lui Bratianu ar fi urmat sa intre in Parlament. Indeplinind sarcina aceasta de partid, am candidat, deci, si pentru deputatie, in numele partidului lui Bratianu“, a relatat Maurer. Nu a fost ales, dar daca ar fi reusit sa intre in Parlament ca deputat liberal, ar fi trebuit sa indeplineasca anumite sarcini trasate de partid, sa sustina in forul legislativ anumite pozitii ce-i interesau pe comunisti. Maurer a afirmat ca in Romania, inaintea dictaturii carliste, tactica infiltrarii era de sorginte comunista, celelalte partide neavand nevoie sa utilizeze astfel de practici. „Ce practici utilizau alte partide, nu stiu. Dar nu vad de ce ar fi fost nevoie ca un liberal sa candideze pe listele taranistilor.“