miercuri, 23 martie 2005

1934 – Capii Grivitei, rejudecati la Craiova

ILARION TIU

Dupa un an de la sentinta din august 1933, avocatii muncitorilor condamnati in procesul evenimentelor de la Atelierele CFR Grivita au obtinut dreptul la recurs. Majoritatea celor rejudecati in iunie 1934 au fost activistii comunisti, deoarece dupa 23 august 1944 le vom regasi numele pe lista noilor demnitari ai statului.

Procesul grevistilor ceferisti din iulie-august 1933 s-a incheiat cu o sentinta dura pentru cei considerati responsabili de tulburarile de la Atelierele Grivita din februarie acelasi an: doua condamnari la munca silnica pe viata, patru condamnari la munca silnica intre 10 si 20 de ani etc. Avocatii muncitorilor implicati in acel proces au continuat si dupa emiterea sentintei sa arate nevinovatia ceferistilor. Periodic, acestia au inaintat autoritatilor memorii de protest fata de duritatea pedepselor si au solicitat rejudecarea procesului.
SOLIDARITATE MUNCITOREASCA. Imediat dupa finalizarea procesului, in mediile ceferiste din tara au fost organizate campanii de informare a muncitorilor privind modul in care grevistii de la Grivita au ajuns dupa gratii. In general, muncitorii nu erau familiarizati cu doctrinele politice si astfel nu au fost receptivi la argumentul autoritatilor privind orientarea comunista a celor condamnati. Ei considerau ca greva era un act just de protest fata de politica Guvernului.
In septembrie 1933, un comitet de aparare al muncitorilor a strans circa 300 de semnaturi pe un memoriu care cerea achitarea celor condamnati. Campania interna a fost dublata si de proteste internationale ale organizatiilor muncitoresti, care considerau sentinta un abuz contra grevistilor. Primele semnale ale autoritatilor romane in directia aceptarii recursului au aparut in ianuarie 1934. Initial, se credea ca procesul va incepe la 7 februarie, insa anuntul oficial a fost lansat pe 29 martie. Procesul a fost mutat de la Consiliul de Razboi al Corpului II Armata Bucuresti la Consiliul de Razboi al Corpului I Armata Craiova. Deci, grevistii de la Grivita urmau sa fie judecati tot de instanta militara, considerandu-se ca protestul lor a lezat siguranta nationala.
ACUZATI SI ACUZATII. Procesul a inceput pe 4 iunie 1934. Curtea de judecata era condusa de colonelul Teodor Petrescu, iar comisar regal (reprezentantul acuzarii) a fost maiorul Vasile Gelep. Din cei 64 de condamnati in august 1933, pe banca acuzatilor s-au aflat in iunie 1934 doar opt inculpati: Constantin Doncea, Dumitru Petrescu (cu sentinta de munca silnica pe viata), Gheorghe Vasilichi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Ion Marin, Alexandru Rozemberg si David Kˆrner (cu pedepse intre 5 si 20 de ani).
Primele patru zile ale procesului au fost dedicate citirii ordonantei definitive de acuzare, care a avut peste 250 de pagini. Au fost mentinute in linii mari acuzatiile din 1933: „Provocare la rebeliune“,“Savarsire in ceata urmata de omor“, infractiuni cuprinse in „Legea Marzescu“ si Legea starii de asediu.
Initial, cei acuzati au avut ca aparatori trei avocati din Bucuresti, insa ulterior cauza muncitorilor a fost sustinuta voluntar de alti avocati din Baroul Dolj. Printre acestia s-a aflat si H. Talpeanu, seful organizatiei locale a Partidului Radical-Taranesc, organizatie rupta din Partidul National Taranesc.
GHEORGHIU-DEJ IESE LA RAMPA. In procesul din iulie-august 1933, cei acuzati de tulburari comuniste evitasera sa recunoasca legaturile lor cu Cominternul. Insa, in procesul din iunie 1934, Gheorghe Gheorghiu-Dej a admis ca a participat la organizarea grevei generale in atelierele CFR din tara. De asemenea, el a recunoscut ca a contribuit la constituirea „Opozitie rosii“ in sindicatele social-democrate. Tipul acesta de tactici fusese lansat la Congresul al VI-lea al Cominternului din iulie-august 1928 si viza compromiterea social-democratilor in fata muncitorilor. Gheorghiu-Dej a declarat in fata instantei ca demersul lui de „lupta“ contra sindicatelor social-democrate a inceput in vara anului 1932. Atunci, el ar fi ajuns la concluzia ca „epoca memoriilor trebuia inlocuita cu una de actiune, la capatul careia se afla greva“. Gheorghiu-Dej a declarat ca in acel scop a luat parte la organizarea unui Comitet central de actiune care urmarea sa-i convinga pe muncitorii ceferisti din tara sa imbratiseze ideea grevei generale. Pregatirea grevei generale s-a facut in cadrul unor conferinte regionale desfasurate la Galati si Cluj, unde s-a hotarat constituirea „Opozitiei rosii“ in sindicatele social-democrate. Gheorghiu-Dej a declarat ca greva de la Atelierele CFR Grivita a fost urmarea demersurilor Comitetului central de actiune. El a sustinut ca interventia brutala a autoritatilor a stopat planul grevei generale, care prevedea proteste la atelierele CFR din Iasi, Pascani, Galati, Cluj si Dej.
DEPOZITIA LUI DONCEA. Ca si in 1933, si in procesul din iunie 1934, Constantin Doncea era considerat principalul responsabil de greva de la Atelierele CFR Grivita din 15-16 februarie 1933. Acesta a fost acuzat ca nu a acceptat concesiile economice facute de Guvern dupa greva din 2 februarie 1933 si ca s-a lansat in revendicari politice, cum era acceptarea „comitetelor de fabrica“. Doncea s-a aparat sustinand ca muncitorii erau inselati de promisiunile guvernantilor national-taranisti inca din 1930. El acuza autoritatile de necinste deoarece Ministerul Comunicatiilor accepta la intrunirile cu sindicatele cererile acestora, insa administratia atelierelor refuza sa aplice masurile. Constantin Doncea a negat faptul ca ar fi avut legaturi cu cercurile comuniste. El a sustinut ca activitatea sa a fost exclusiv sindicala, iar „comitetele de fabrica“ trebuiau sa asigure paza atelierelor in timpul protestelor pentru a nu se comite distrugeri de bunuri materiale. Mai spunea ca promisiunile de dupa greva din 2 februarie 1933 erau de natura politica deoarece la 4 februarie a fost introdusa starea de asediu, pentru a-i intimida pe muncitori.
SPALAREA DE COMUNISM. Nici ceilalti sase inculpati nu au recunoscut ca ar fi avut legaturi cu partidul comunist. Ei au cautat sa gaseasca tot felul de scuze privind neparticiparea la grevele din februarie 1933. Gheorghe Vasilichi a afirmat ca arestarea lui era un abuz deoarece el nu participase de nici un fel la grevele de pe Valea Prahovei. El a afirmat ca nu a fost angajatul vreunei rafinarii in timpul protestelor de la „Astra Romana“ si „Romano-Americana“. De asemenea, a sustinut ca nu a organizat actiuni comuniste alaturi de Doncea si Gheorghiu-Dej, pe care i-a cunoscut abia la inchisoarea Jilava, in februarie 1933.
SENTINTA „INDULCITA“. Procesul de la Craiova s-a incheiat la 30 iunie 1933, data la care Consiliul de Razboi al Corpului I Armata a emis sentinta recursului. Pedepsele lui Constantin Doncea si Dumitru Petrescu la munca silnica pe viata au fost reduse la 15 ani de munca silnica pe viata. Si ceilalti acuzati au beneficiat de reducerea pedepselor primite la procesul din iulie-august 1933. Astfel ca sentintele pentru inculpatii Gheorghe Vasilichi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Marin si Chivu Stoica au fost reduse la 12 ani de munca silnica, Alexandru Rozemberg a primit o condamnare de 5 ani de munca silnica, iar David Kˆrner urma sa ispaseasca aceeasi pedeapsa pentru o perioada de 18 luni. Tribunalul a dispus ca perioada in care cei opt au stat in detentie sa fie inclusa in durata pedepsei.

CONSTIINCIOS
Ca majoritatea inculpatilor in procesul din iunie 1934, Chivu Stoica a negat orice legatura cu actiuni de tip comunist. El a sustinut cauza economica a grevei cu exemplul personal. Provenind dintr-o familie cu sapte copii, a fost nevoit sa munceasca de mic. Dupa satisfacerea stagiului militar s-a angajat la Atelierele CFR, intrand pentru prima data in contact cu necinstea administratiei. Chivu Stoica a afirmat ca nu i-a displacut politica, iar in 1931 a devenit membru PNT. El a sustinut la proces ca acest partid l-a dezamagit prin masurile luate contra muncitorilor si astfel a devenit adeptul actiunii sindicale. In finalul depozitiei, a solicitat achitarea sa „spre a fi cedat procesului de productie“.

SOLIDARITATE
Deoarece procesul de la Craiova s-a tinut la aproape la un an si jumatate de la evenimentele din februarie 1933, autoritatile au fost mai putin restrictive in acceptarea unor delegati ai muncitorilor in sala Tribunalului. Alaturi de sindicalistii romani, la dezbateri au participat si delegati ai organizatiilor muncitoresti internationale. Acestia au depus chiar marturie, sustinand ca muncitorii nu trebuie pedepsiti pentru ca au protestat prin greva.

IN BANIE
„In fata cazarmii de la marginea Craiovei, unde se judeca procesul de catre Consiliul de Razboi, au loc zilnic demonstratii de simpatie pentru conducatorii ceferisti. In tara au loc actiuni puternice pentru apararea lor. Mii si mii de semnaturi de protest s-au adunat pe masa Consiliului de Razboi“
Chivu Stoica