miercuri, 16 martie 2005

Amintiri despre grevele din februarie 1933

ILARION TIU
Sorin Toma, redactor-sef al Scinteii intre 1947-1960, a publicat recent o lucrare memorialistica sub titlul „Privind inapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist“. Printre alte subiecte abordate, autorul descrie tehnicile prin care propaganda oficiala comunista de dupa 1948 a prezentat evenimentele de la CFR Grivita.

Una dintre temele abordate de Sorin Toma in cartea sa de memorii se refera la greva de la CFR Grivita din februarie 1933. Autorul foloseste si astazi in documentarea sa informatii emise de cercurile conducatoare ale Partidului Comunist, pe care le frecventa in calitate de redactor-sef al Scinteii. Prin urmare, avem de-a face cu o mostra a felului in care propaganda oficiala a prezentat in mod trunchiat realitatea, atribuind comunistilor merite sporite.
CRIZA ECONOMICA NASTE GREVE. „Statul, neputincios sa plateasca dobanzile acumulate de pe urma imprumuturiloe externe, a capitulat in fata unui dictat umilitor: asa-numitele „acorduri de la Geneva“. Consecinta a fost inscaunarea la Bucuresti a doi consilieri-controlori numiti de bancile creditoare: Charles Rist si Roger Auboin. Capatand puteri discretionare asupra veniturilor si cheltuielilor bugetare si, in general, asupra activitatii economice a statului, ei au imprimat linia calauzitoare a „asasinarii“: „sa se taie in carne vie“ (...)
Nemultumirea generala a ajuns la apogeu in 1933. In toata tara au izbucnit manifestari de protest, mergand pana la greve, mai ales in randul muncitorilor ceferisti si petrolisti“.
CONFLICT DE MUNCA LA GRIVITA. „La 2 februarie 1933 au incetat lucrul toti cei aproximativ 2.000 de muncitori, dar au ramas in ateliere pentru a preintampina primejdia inlocuirii lor cu „spargatori de greva“ (...)
Ceferistii din Capitala aveau un sindicat puternic, recunoscut de autoritati. Cu ceva timp inainte fusese alcatuit un comitet de initiativa si de coordonare pe tara, al carui secretar, bun organizator si animator, era un muncitor electrician de la Atelierele CFR din orasul Dej, Gheorghe Gheorghiu (supranumele „Dej“ i s-a alipit ulterior de catre Siguranta, pentru a-l deosebi de alti arestati cu nume asemanator; notorietatea i-a transformat porecla in renume)“.
ARESTARI ABUZIVE. „Imediat dupa declararea grevei au inceput tratative intense intre Directia Generala (a CFR n.r.) si reprezentantii muncitorilor (...) Deodata, din senin, a cazut trasnetul. Peste noapte, toti conducatorii grevei si ai altor miscari revendicative din tara au fost ridicati de politie. Au fost arestati nu numai toti comunistii din ateliere, ci si conducatorii sindicatului – parte din ei, membri ai Partidului Social-Democrat. Printre cei arestati se aflau: C. Doncea, presedintele sindicatului, Bogatoiu, membru marcant al conducerii sindicatului (primul comunist, cel de-al doilea, social-democrat), Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Vasilichi, conducatorul actiunilor revendicative ale muncitorilor petrolisti, Ilie Pintilie, social-democrat, conducatorul grevei de la Atelierele CFR Nicolina din Iasi, D. Petrescu, secretarul Consiliului sindical din Bucuresti si altii“.
GREVA SI REPRESIUNE. „La numai cateva ore dupa ce, in zorii zilei de 16 februarie, nevestele si fiicele celor arestati au adus, plangand, vestea cea rea, atelierele erau iarasi in greva. Conducatorii nu mai erau insa aceiasi. In locul celor arestati, conducerea fusese luata spontan de un alt grup de muncitori, oameni fara apartenenta de partid, dar indrazneti si hotarati. Vechilor revendicari, ei le-au adaugat, cu asentimentul grevistilor, cateva noi, unele dintre ele cu caracter politic (...)
La ordinul guvernului, atelierele au fost inconjurate de trupe. Sirena suna necontenit. Sunetul ei razbatea pana departe, si mai departe inca – rasunetul ei. Pe cat mi-am putut dat seama, ambele greve ale ceferistilor au fost privite cu intelegere si simpatie de foarte multi locuitori ai Bucurestiului din diverse paturi sociale.
In pofida amenintarilor, grevistii nu renuntau la cererile lor, Si, cum nici in cursul noptii ei nu au evacuat atelierele, Vaida-Voevod (primul-ministru n.r.), prevalandu-se de puterile care i le acorda starea de asediu, a dat ordin trupelor sa traga. S-a tras in plin. Au fost morti si raniti. Sute de muncitori au fost arestati“.
Subtitlurile apartin redactiei

DESPRE BOXERUL GHEORGHIU-DEJ
Sorin Toma, in calitatea sa de redactor-sef al ziarului oficial al partidului comunist – Scinteia, a avut posibilitatea sa stea mai mult timp in apropierea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. In lucrarea memorialistica „Privind inapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist“, Sorin Toma relateaza cum fostul lider comunist de la Bucuresti i-a marturisit intr-o discutie privata despre dificultatile financiare cu care s-a confruntat in perioada marii crize economice mondiale (1929-1933). Deoarece era somer si nu isi gasea de lucru ca electrician, un cunoscut, un om binevoitor l-a indemnat sa se faca boxer: „Mai Ghita, nu vezi? In profesia ta degeaba cauti. Eu as avea ceva pentru tine. Cunosc pe cineva care are nevoie de un boxer. Ma uit la tine, esti bine croit, s-ar putea sa corespunzi. Mi-am zis: Ce-am avut si ce-am pierdut? Hai sa-mi incerc norocul pe ring. Dupa trei zile de antrenament, am fost declarat boxer. Dar primul meci l-am terminat nu pe ring, ci la spital. Adversarul meu fusese un boxer profesionist, nu un ageamiu ca mine“. In vremea regimului comunist, respectarea subordonarii pe scara ierarhica era o regula acceptata neconditionat de catre toti membrii de partid, indiferent de functiile pe care le indeplineau. Activistii care reuseau sa se apropie de liderii partidului puteau fi considerati niste privilegiati.