marți, 22 martie 2005

Editorial: Roller, sacrificat pe altarul Grivitei

LAVINIA BETEA
Este o afirmatie comuna, relationata istoriografiei contemporane, ca munca istoricului presupune imprumutul de „utilaj mental“ (dupa expresia lui L. Febvre) din metodologia si teoriile specialistilor din celelalte discipline socio-umane. Una dintre stiintele care ajuta la explicatiile cauzelor si efectelor faptului istoric recent este psihosociologia. Corpul teoriilor aplicative provenite din studiul propagandei ori tehnicilor de influenta si persuasiune transforma aceasta noua stiinta in ceea ce S. Moscovici numea o „masina de fabricat zei“. Datorita utilizarii lor, in cadrul unui program bine stabilit, intr-o perioada scurta de timp, dintr-un individ aproape comun in tagma sa profesionala se poate confectiona o somitate.
Cazul cel mai elocvent al unor asemenea posibilitati de fabricare a prestigiului il reprezinta Mihai Roller. Omul care, conferindu-i-se dupa 1944 rolul oficial de istoric, a „bolsevizat“ istoria Romaniei. Prin aceleasi metode, acordate interesului politic unei alte etape, a fost provocata compromiterea sa. Tehnicile compromiterii au avut insa efect mult mai rapid decat fabricarea prestigiului sau de istoric. In numai cinci zile – 9-13 iunie 1958 –, cat a durat plenara CC al PMR, infailibilul academician Roller a fost transformat intr-o tinta a urii si dispretului public.
Roller n-a fost istoric. Ca multi dintre ilegalistii ce s-au declarat intelectuali, n-a avut nici o specializare atestata printr-o diploma universitara. Nascut in 1908 intr-o veche familie de rabini din Buhusi, comunist in perioada ilegalitatii, dupa instaurarea regimului comunist devine coordonatorul politic al istoriografiei romane. Ca autor al singurului manual de istorie acceptat politic (1947), membru al noii Academii (din care fusesera epurati in 1948 toti academicienii care facusera politica legionara ori a „partidelor istorice“), Roller a ramas in memoria colectiva in categoria culturnicilor care au terorizat elita intelectuala. Director adjunct al Institutului de Istorie al Partidului – copie a unei institutii sovietice care avea misiunea de a supraveghea propagarea istoriei in functie de interesele politice ale momentului –, Roller a contat pana la moartea sa ca adevaratul lui conducator.
Cat timp traise Stalin, lucrurile fusesera pentru toti clare: „Scurta istorie a Partidului Comunist Bolsevic“, editata in 1938 cu falsurile corespunzatoare rezultatelor „marii terori staliniste“, era modelul sigur. Dupa el se ghidau si cei care dirijau compunerea istoriografiei comuniste romanesti. Gheorghiu-Dej incepuse insa o subtila operatie de „destalinizare“, care urmarea, in primul rand, consolidarea pozitiei proprii. Conform unor tehnici de influenta foarte eficace, actioneaza in schimbarea cutumelor si scopurilor unor institutii sprijinindu-si parghiile de manevra pe oamenii de rangul doi din interiorul acestora. O manipulare care scapa deopotriva marelui public si celor din cercul puterii care urmeaza a fi declarati vinovati de relele trecutului „stalinist“.
Conform marturiilor publicate in ultimii ani, dupa moartea lui Stalin, Gheorghiu-Dej deruleaza un ansamblu de actiuni dintr-o strategie menita sa castige increderea lui Hrusciov, dobandind simultan libertate de miscare interna prin scoaterea trupelor sovietice din Romania. In acelasi timp, ii va indeparta din zonele de decizie pe oamenii considerati de Moscova ca fiind „de incredere“. Astfel ca, inca din 1955, prin Gheorghe Apostol, Dej demareaza actiunea de „recuperare“ a istoricilor „epurati“ care-si dovedisera intre timp fidelitatea fata de regimul comunist. Impreuna cu istoricii noii generatii, acestia vor deveni promotorii „nationalismului comunist“.
Prilejul pentru acordarea loviturii de gratie reprezentantului istoriografiei staliniste in Romania l-au reprezentat pregatirile sarbatoririi a 25 de ani de la grevele ceferistilor din 1933. Incapabil sa perceapa noua orientare in favoarea aceluiasi Gheorghiu-Dej, Roller organizeaza – la cererea partidului – o ampla actiune de documentare asupra celor petrecute la Atelierele CFR Grivita. O documentare ce-si propune sa utilizeze marturiile participantilor la greva. Din aceste marturii reiese ca adevaratul lider al grevelor fusese Constantin Doncea, si nu Gheorghiu-Dej. Faptul – minor intr-o normala investigatie istorica – este ridicat la rangul infractiunii grave a „fractionismului de partid“. Ca o haita de lupi, participantii la plenara sfasie prada ce le fusese aruncata prin raportul citit de Ceausescu. Latra a izbanda ori schelalaie autocritic in fata lui Dej, liderul reinvestit cu aura gloriei de-a fi supus iarasi adevarul intereselor sale.
Roller nici n-a fost invitat la plenara. La nici o saptamana dupa acea sedinta, a murit. Sinucidere sau „moarte de inima rea“?... Oricare i-ar fi fost sfarsitul, Roller l-a parcurs cu stiinta regizorului de falsificari si epurari in care isi consacrase succesul. O iesire din scena datorata deciziei de partid in aceeasi masura ca genialitatea si puterea ce-i fusesera, in urma cu numai cativa ani, dintr-o data atribuite.
„Fara partid, nimeni dintre noi doua copeici nu face“ – masurase Dej, in acea plenara, valorile umane. Nu-n banii leului romanesc insa, ci tot in moneda sovietica.

AUTOCRITICA
Constantin Parvulescu (presedintele Comisiei Controlului de partid, director in acel moment si al Institutului de Istorie al Partidului) a declarat la plenara: „Tovarasul Rautu a spus despre Institutul de Istorie al Partidului. Eu am o oarecare lipsa in aceasta chestiune. Eu am dat dispozitie Tovarasului Roller sa identificam comitetele de greva, adica sa identificam oamenii care au activat in 1933 in aceste comitete de actiune. Aceasta sarcina i-am dat-o lui Roller. E adevarat ca el i-a chemat in grup acolo. El a folosit o metoda pe care noi am folosit-o in legatura cu aducerea taranilor batrani care au participat la evenimentele din 1907. Aceasta a fost gresit. Roller nu m-a informat de pozitia pe care au avut-o diferiti tovarasi. El spune ca au informat pe cineva chiar de la sectie si au luat si stenograma. Tovarasul Rautu trebuia sa spuna cine se preocupa din partea sectiei cu munca aceasta si cum isi indeplineste atributia. Intr-adevar, Roller vine la mine cu lucruri marunte oricand, dar cand a trebuit sa ma informeze, n-a facut aceasta. In lipsa mea n-am verificat cum procedeaza si a creat o tribuna pentru Doncea, Bagu si altii“. Leonte Rautu, ideologul partidului, este si mai transant: „Aici nu s-a vorbit decat foarte putin despre cazul de la Institutul de Istorie. Vina directa o poarta TovarasulRoller. Acolo s-a dat posibilitatea, s-a creat tribuna legala pentru ca Doncea, Sandru si altii sa debiteze parerile lor. (...) La Institutul de Istorie s-a procedat ca intr-un institut burghez, si fiecare a venit si si-a varsat veninul, ambitiile. (...) Eu imi fac serios autocritica, pentru ca nu am analizat metodele acestea profund gresite, care duceau la modificarea istoriei. Nu de aceea am facut Institutul de Istorie, pentru ca orice om care vrea sa intre in istorie sa vina sa spuna la magnetofon parerea lui. Iar peste 50 de ani sa apara ca Doncea si cu tata Ana au dus lupta acolo“.

INDICATII
„1. Cea mai mica abatere de la principiile leniniste de constructie a partidului aduce grave daune partidului.
2. Existen]a fractiunilor in partid este incompatibila cu principiile organizatorice si ideologice ale partidului si nu poate fi tolerata.
3. Controlul asupra activitatii organelor si organizatiilor de partid, asupra activitatii membrilor de partid, indiferent de func]ia pe care o au, este o lege a activitatii partidului“

Gh. Apostol
interventie la Plenara CC al PMR din 9-13 iunie 1958