marți, 15 martie 2005

„Grivita rosie“

ILARION TIU
La Atelierele Grivita, s-a tras din nou in muncitori
Tensiunile sociale izbucnite in randul muncitorilor de la CFR Grivita au explodat la 16 februarie 1933. Sindicalistii, instigati de agitatori comunisti au abandonat calea dialogului si au decis sa infrunte autoritatile prin declansarea unei greve generale. Evenimentele s-au terminat tragic, ca si la Lupeni.


In luna februarie 1933, guvernul roman s-a confruntat pentru prima data cu efectele sociale ale marii crize economice mondiale. Valul de greve izbucnit printre muncitorii ceferisti si petrolisti a luat prin surprindere administratia national-taranista condusa de Alexandru Vaida-Voevod. Primul-ministru a preferat sa introduca starea de asediu in locul discutiilor cu sindicalistii, provocand iritarea acestora.
CREAREA „COMITETULUI DE FABRICA“. „Sindicatul rosu“ de la CFR Grivita nu a fost intimidat de introducerea starii de asediu si nici de arestarile efectuate printre comunistii cunoscuti de autoritati adiacente acesteia. Mai mult, Gheorghe Gheorghiu-Dej, unul dintre liderii sindicatului comunist, a trimis emisari la Cluj pentru a obtine suportul ceferistilor de acolo si a colecta fonduri necesare grevei.
In secret, „sindicatul rosu“ de la CFR Grivita a organizat un „comitet de fabrica“ la 13 februarie 1933, alcatuit din 250 muncitori. Acesta era condus de doua comitete executive compuse din comunisti. Ideea „comitetului de fabrica“ era respinsa cu desavarsire de autoritati deoarece acesta avea ca model sovietele bolsevice care au functionat in 1917 in Rusia. Guvernul accepta la negocieri doar repezentantii sindicatelor social-democrate inregistrate oficial.
ARESTAREA SINDICALISTILOR COMUNISTI. In noaptea de 14 spre 15 februarie 1933, autoritatile au decis sa-i aresteze pe liderii „sindicatului rosu“ de la CFR Grivita. Pana atunci Guvernul ezitase sa ia masuri contra comunistilor ceferisti deoarece nu dorea sa tensioneze si mai mult starea de spirit a muncitorilor. Insa prin crearea in secret a „comitetului de fabrica“, sindicalistii comunisti incalcasera interdictiile starii de asediu. Printre cei arestati s-au aflat principalii conducatori ai sindicatului comunist de la CFR Grivita: Panait Bogatoiu, Constantin Doncea, Gheorghe Gheorghiu-Dej etc.
DECLANSAREA GREVEI. Arestarea sindicalistilor comunisti a incins spiritele printre muncitorii de la Atelierele de vagoane CFR Grivita. In dimineata zilei de 15 februarie, marea majoritate a muncitorilor au refuzat sa inceapa lucrul, determinandu-i si pe cei care nu se asociasera initial grevei sa se opreasca. „Comitetul de fabrica“ constituit la 13 februarie s-a prezentat cu revendicarile grevistilor la directorul Atelierelor de vagoane, inginerul Atanasiu. Grevistii cereau eliberarea sindicalistilor arestati cu o zi in urma, dar si ridicarea starii de asediu, recunoasterea organizatiilor comuniste care fusesera dizolvate prin decretul din 12 februarie 1933, si recunoasterea „comitetelor de fabrica“. Directorul Atelierelor de vagoane a refuzat sa negocieze cu „comitetul de fabrica“, sustinand ca muncitorii erau constituiti legal in sindicate si ca va discuta numai cu reprezentantii acestora.
Dupa esecul negocierilor cu administratia, liderii „comitetului de greva“ s-au intors la Atelierele de vagoane, baricadandu-se in interior. Autoritatile au reactionat prompt, astfel ca la doua ore dupa declansarea protestului atelierele erau inconjurate de forte ale Jandarmeriei si Armatei. Reprezentantii Guvernului nu au recunoscut legalitatea grevei. Ministrul Comunicatiilor, Eduard Mirto, sustinea ca grevistii au revendicari politice, in conditiile in care cele economice fusesera satisfacute (desi aplicarea lor nu se facuse inca). Amenintarea cu concedierea a fost un alt factor care i-a ambitionat pe muncitori sa nu renunte la protest, deoarece considerau ca Guvernul se poarta necinstit cu ei.
In interiorul Atelierelor de vagoane se aflau aproximativ 4.000 de grevisti. Prin sunete de sirena si prin mobilizarea de catre agitatori a muncitorilor din schimbul urmator, in fata atelierelor s-a adunat o multime impresionanta de oameni. Acestia s-au solidarizat cu cei aflati in interior, aruncand cu obiecte contondente spre fortele de ordine. Autoritatile au sustinut ulterior ca grevistii au facut chiar uz de arme de foc, fiind impuscat in cap gardianul public Ion Chirita. Dupa izbucnirea busculadei, muncitorii veniti in sprijinul grevistilor baricadati au fost imprastiati pe strazile limitrofe Atelierelor CFR.
SOMATII SI FOCURI DE ARMA. In dimineata zilei de 16 februarie, la ora 4:30, trupele de jandarmi si armata au inconjurat Atelierele CFR Grivita. Deoarece muncitorii nu au avut nici o reactie, la ora 6:00 comandantul operatiunii, lt.col. Hotineanu, i-a somat pe grevisti sa se predea. Autoritatile au sustinut ulterior ca reactia muncitorilor a fost violenta, ripostand cu focuri de arma din interiorul atelierelor. La ora 6:30, autoritatile au anuntat ca daca in cinci minute grevistii nu se predau, vor trage in plin. O parte a manifestantilor au sarit gardul atelierelor in acel moment, pierzandu-se prin imprejurimi.
Dupa expirarea celor cinci minute a urmat un foc de avertisment in aer. In comunicatul oficial autoritatile au anuntat ca nu au tras mai mult de doua salve in plin, in conditiile in care si muncitorii foloseau arme de foc contra soldatilor. Dupa 15 minute, jandarmii si militarii au putut intra in curtea atelierelor, iar pana la ora 7:30 toti grevistii, in numar de 2.000, s-au predat.
MORTI SI RANITI. Dupa ce autoritatile au patruns in Atelierele CFR Grivita, au ridicat trei morti. Ranitii, in numar de 34, au fost dusi la spitalele CFR Witting, Filantropia, Colentina, Militar si Brancoveanu. Ulterior dintre acestia au mai murit 4 muncitori. Alti 20 muncitori cu rani usoare au fost dusi la sediul Corpului Gardienilor Publici, unde au beneficiat pe ajutor medical. Dintre militari, au murit doi soldati si un gardian public, impuscat in data de 15 februarie.
Referitor la moartea unuia dintre soldati, intr-o lucrare propagandistica aparuta sub semnatura lui Chivu Stoica (participant la evenimente) in 1952 s-a relatat: „Catre miezul noptii un soldat din trupele de impresurare din Regimentul 15 Infanterie, suit pe umerii camarazilor sai, se adresa celorlati soldati aratandu-le ca ei – muncitorii si taranii in haine militare – sunt scosi de guvernul burgheziei si mosierilor ca sa ucida pe proprii lor frati. „Nu trageti in muncitori, camarazi! Noi nu putem fi ucigasii fratilor nostri! Noi nu putem sa le innabusim in sange luptele, ca sa salvam interesele vrajmasilor nostri – boierii si burghezia!“ O detunatura – si soldatul s-a prabusit mort la pamant. O bestie ofitereasca ucise cu un glonte de revoilver pe eroicul soldat, anonimul purtator de cuvant al sutelor de mii de muncitori si tarani nevoiasi din cazarmile-inchisori ale burgheziei romane“.

MARTIRUL
Printre sacrificatii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numarat si ucenicul Vasile Roaita, de 19 ani. El a ramas in mitologia comunismului romanesc ca cel care a tras sirena pentru a anunta declansarea grevei din cartierul ceferist. Se pare insa ca Roaita nu a fost decat un erou „fabricat“ de propaganda comunista. In 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Grivita, a declarat ca el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunta pe muncitorii ceferisti de greva. Negrea a dezvaluit ca in 1944, Gheorghiu-Dej si Chivu Stoica l-au rugat sa renunte la „meritul“ sau in favoarea lui Roaita. Un „erou“ mort servea mult mai bine propagandei, si nu cerea nici un fel de compensatii.

POEME GREVISTE
Dupa venirea la putere a PCR, poeziile despre „luptele eroice“ ale comunistilor au devenit un real gen literar. Iata cum descrie Marcel Breslasu atitudinea premierului Vaida-Voevod fata de grevisti, in poezia „Grivita Rosie“:
„Vaida n-a mers pe sapte cai.
si-a chemat haita de dulai
si poruncile au fost taioase
si scurte:
„Grevistii vor fi impresurati
in curte.
Se va face o somatie sa traga.
Daca nu vor, sa se traga’n ei.
Sa se traga!“