marți, 22 martie 2005

„Procesul ceferistilor“

CRISTINA DIAC
In vara lui 1933, la cinci luni de la producerea evenimentelor, in sala de judecata a Consiliului de Razboi al Corpului II Armata din Capitala a inceput procesul celor implicati in greva de la Grivita. A fost un proces-mamut, dar printre acuzati nu s-au aflat doar ceferisti comunisti, asa cum s-a spus ulterior in propaganda.

„Sala destul de spatioasa. Doua randuri de banci, separate printr-un grilaj de lemn. Public deloc. In schimb, avocati multi. Inscrisi – peste douazeci. Proces trist. Acuzatii – unii minori, chipuri smolite, cateva femei, tineri. In majoritate someri. Altii – fosti lucratori la Atelierele CFR Grivita. Curtea in alb, uniformele verii. Pe fereastra deschisa se incadreaza de la etaj un patrat de peisaj verde, desfasurat parca la linia orizontului, ocupata taman la mijloc de o biserica.“ Descrierea de mai sus seamana cu preambulul unei piese de teatru, prin care cititorul este introdus in cadrul in care se va desfasura piesa. In realitate, este doar introducerea literaturizata pe care un gazetar de la ziarul Adevarul, o face unui subiect grav: procesul celor acuzati in timpul grevelor din ianuarie-februarie 1933.
BAZA JURIDICA. Pe 17 iunie, in incinta Consiliului de Razboi al Corpului II Armata din Bucuresti a inceput „procesul ceferistilor“. Prin ordonanta din 5 februarie, ca urmare a grevelor, Guvernul taranist condus de Vaida-Voievod a introdus starea de asediu in Bucuresti, Cernauti, Galati, Iasi, Ploiesti si Timisoara, precum si in regiunile industriale din judetul Parhova. In acest act legislativ se spunea ca incalcarea prevederilor sale va atrage judecarea faptelor respective de catre tribunalele militare.
Un proces pestrit. In fata Curtii ar fi trebuit sa apara 108 acuzati. Insa unii dintre ei au fost judecati in lipsa. Grupul acuzatilor era unul destul de eterogen: unii erau muncitori care au avut un rol mai mare sau mai mic in timpul grevelor de la Atelierele CFR Grivita din Bucuresti, altii participasera la actiunile greviste din Galati sau Cluj. Printre acuzati figurau si cizmari, negustori ambulanti, tesatori, functionari comerciali, chelneri, ba chiar un sculptor si o manichiurista. Din punct de vedere al orientarii politice, printre ei se gaseau muncitori afiliati in sindicatele controlate in mod traditional de social-democrati, taranisti (spre exemplu, Naum Florea a declarat ca e membru PNT din 1921) si cuzisti (un muncitor – Tamas – apartinea politic Ligii Apararii National-Crestine, partid politic condus de profesorul iesean A.C. Cuza). In timpul procesului, doar Wurnbrand Richard s-a declarat comunist, restul acuzatilor negand orice legatura cu extrema stanga. Ulterior s-a dovedit ca mult mai multi dintre ei erau de fapt comunisti. Evident, multi dintre muncitori nu faceau nici un fel de politica. In boxa acuzatilor se gaseau barbati si femei, de diverse varste.
Avocatii care au pledat in proces reprezentau la randul lor toate partidele de pe esichierul politic. De exemplu, Pompiliu Ionitescu era presedintele filialei Buzau a PNT si vicepresedinte al organizatiei din Capitala, avocatul Emilian era cuzist, Vasile V. Stanciu era de stanga (editor al unei efemere reviste cu numele Stanga).
Pentru a-si sustine fiecare cauza, apararea si acuzarea au recurs la peste 400 de martori, la fel de „pestriti“ ca si acuzatii: colegi de munca ai acestora, ministrii si fosti ministri, un gazetar de la ziarul Curentul care fusese martor ocular la evenimente – D. Atanasiu, fotograful care realizase fotografiile la fata locului admise ca probe in proces, preotul paroh al bisericii de langa ateliere. Din cauza numarului mare de acuzati si de martori, procesul a durat 27 de zile (din 19 iulie pana pe 19 august).
Asadar, „procesul ceferistilor“, cum i s-a spus ulterior in scrierile propagandistice si in discursurile oficiale, a adus pe banca acuzarii oameni foarte diversi, daca ar fi sa luam in calcul numai criteriul pregatirii profesionale. Desi Partidul Comunist a revendicat mostenirea Grivitei, cu proces cu tot, printre inculpati nu s-au gasit numai comunisti, ci chiar membri ai partidului aflat la guvernare sau adversari ideologici declarati, precum legionarii antisemiti.
ACUZAREA. Acuzarea a fost condusa de locotenent-colonelul Romulus Hotineanu, comisar regal. El a precizat capetele de acuzare: raspandire de manifeste de propaganda comunista, detinere de literatura socialista si materiale propagandistice, provocare. Cea mai grava infractiune pe care acuzarea si-a propus sa o probeze a fost aceea de rebeliune.
La Grivita, militari din Corpul II de Armata au tras in muncitorii baricadati in ateliere si in curtea atelierelor. Hotineanu a afirmat ca Armata a somat pe protestatari sa paraseasca atelierele, acordandu-le si un ragaz de cinci minute. In acel moment s-au creat panica si degringolada. Acuzatorii au sustinut ca din randul muncitorilor s-a tras un foc de revolver. In fata acestei provocari, armata a tras, nu inainte de a face somatiile regulamentare. Din randurile muncitorilor au cazut mai multe victime. Drept proba ca primul foc a plecat din randurile muncitorilor si ca Armata n-a facut decat sa riposteze, Hotineanu a adus fotografii cu zidul bisericii aflate peste drum de ateliere, pe care se vedeau urme de gloante care nu puteau fi trase decat din curtea fabricii.
Faptele puse in seama acuzatiilor cadeau sub incidenta Legii pentru reprimarea unor infractiuni la linistea publica, modificata – in fapt Legea Marzescu ce dusese in 1924 la scoaterea in afara legii a Partidului Comunist si Legea starii de asediu din februarie 1933.
Comisarul regal Hotineanu si-a construit rechizitoriul in jurul ideii pe care s-a straduit s-o demonstreze pe tot parcursul procesului: „Toata actiunea de la Grivita e mana Moscovei, care a pus-o la cale prin intermediul Berlinului“, spunea procurorul in rechizitoriu. In sprijinul acestei teze, el venea cu argumente desprinse din brosurile de propaganda editate de PCdR, in care se spunea ca militantii comunisti nu trebuie sa recunoasca in fata autoritatilor nici o fapta din cele ce li s-ar putea imputa. De asemenea, aducea in sprijinul sau un dosar din care reiesea ca de la Berlin se trimiteau indicatii muncitorilor ceferisti din Romania.

RASPUNSURI DIN BOXA ACUZATILOR
Dintre acuzati, Gheorghe Vasilichi, care condusese grevele din Valea Prahovei, si Lungu Mihalache – ceferist de la Galati, efectuasera vizite la Viena si Berlin. Vasilichi si-a motivat sejurul berlinez prin nevoia de relaxare, pe care si-a putut-o satisface datorita banilor proprii, economisiti in cursul timpului. Despre voiajul lui Lungu a vorbit martorul Misicu, inginer la Atelierele Grivita din Galati si sef al acuzatului. Acesta a spus ca Lungu plecase la Berlin si Viena pentru a-si vindeca o grava afectiune de stomac care nu se putea trata in tara. Pentru a obtine banii necesari tratamentului, a vandut bunuri din avutul personal si, pentru ca nu era suficient, s-a mai si imprumutat.

POETUL
Durul comisar regal Hotineanu trecea in epoca si ca scriitor. In opinia gazetarului de la ziarul Adevarul, avocatii apararii au interpretat la maniera optimista gestul comisarului-scriitor de a privi melancolic pe fereastra deschisa, in prima zi a procesului. „Poetul ascuns sub uniforma severa si solemna nu poate ramane rigid la farmecul anotimpului“, scria ziaristul. Dezamagire. La intrarea „haitei de avocati“, „poetul a intrat in cochilie ca un melc“.

CUPLU
Printre acuzatii la proces a figurat si Paulina Doncea, sotia lui Constantin Doncea, principalul acuzat in proces. Ea era invinuita ca a sustinut greva si pe grevisti. Aflat in 1935 la Moscova, Doncea a trebuit sa raspunda si unor intrebari legate de familie. Despre sotia sa a afirmat: „Nevasta nu lucreaza, ea nu poate fi primita de nici un patron, pentru ca poarta numele meu. Ea este fiica de muncitor. Ea este intrebuintata de miscare. A fost si ea arestata si s-a (sic!) purtat bine“.