miercuri, 9 martie 2005

Starea de asediu pe timp de pace

ILARION TIU
Guvernul national-taranist s-a speriat de valul de greve si a reactionat pripit, introducand starea de asediu pentru a interzice protestele. Sindicatele au reactionat ostil, considerand masura drept o provocare. Pe acest fond, comunistii si-au intensificat propaganda privind declansarea grevei generalizate.
Societatea romaneasca nu a fost familiarizata in perioada interbelica cu greva ca fenomen social.
INTRODUCEREA STARII DE ASEDIU. A doua zi dupa greva de la Atelierele CFR Grivita Bucuresti din 2 februarie 1933, guvernul a luat masuri extreme pentru controlul starii de spirit a muncitorilor. Astfel ca, ministrul de Interne, G.G. Mironescu, a propus Parlamentului introducerea starii de asediu. El a argumentat necesitate acestei masuri deoarece: „miscarile urmaresc scopuri straine de nevoile profesionale“ si ca „vor sa rastoarne ordinea sociala si sa instituie una asemanatoare unui stat strain“.
Unii deputati au constatat lipsa de justete a acestui act. Sindicatele comuniste aveau o insemnatate mica din punct de vedere al numarului de membri, iar greva era o masura justa de protest intr-un stat democratic. Situatia muncitorilor era dificila in anii crizei economice, acestia putand cu greu sa faca fata „curbelor de sacrificiu“. Prin greva, sindicalistii doreau sa atraga atentia guvernantilor spre nevoile lor, fiind in mica masura interesati de instaurarea unui „stat al muncitorilor“.
Starea de asediu a fost introdusa numai in regiunile cu potential grevist: Bucuresti, Cernauti, Galati, Iasi, Timisoara, Ploiesti si in bazinul industrial al Vaii Prahovei.
COMINTERNUL SE PUNE IN MISCARE. Introducerea starii de asediu a pus in miscare Cominternul. Potentialul de greva din Romania putea fi exploatat de propaganda sovietica. La biroul Cominternului de la Viena a avut loc o consfatuire pe tema starii de asediu. Un anume Wohanka a fost delegat sa sprijine cu sume de bani declansarea unor greve generale in zonele cu potential de conflict de munca din Romania. Principala tinta a cominternistilor erau organizatiile sindicale din CFR. Se mai urmarea raspandirea unor brosuri printre soldati, care sa-i indemne sa nu traga in muncitori.
REACTIA „SINDICATELOR ROSII“. Conducatorii sindicatului comunist de la Atelierele CFR Grivita au urmarit sa ramana activi si dupa introducerea starii de sediu. Constantin Doncea a dispus ca propaganda sa se faca numai in randul membrilor „sindicatului rosu“. In realitate, sindicalistii comunisti au continuat organizarea nucleelor necesare penetrarii organizatiilor social-democrate. Dupa desfintarea organizatiilor comuniste prin legea din 12 februarie, sindicalistii comunisti au incercat sa inregistreze oficial organizatia lor, pentru a nu intra sub incidenta legii. Esecul acestei tentative i-a ambitionat pe comunisti, care au lansat apeluri la greva generala catre colegii de breasla din tara. Astfel ca, la jumatatea lunii februarie, Constantin Doncea s-a intalnit cu lideri ai sindicalistilor comunisti de la atelierele CFR din teritoriu. El le-a transmis acestora sa nu mai trimita cotizatii catre Confederatia sindicatelor social-democrate.
ESECUL STARII DE ASEDIU. Masurile radicale adoptate in februarie 1933 nu au reusit sa neutralizeze propaganda comunista in randul sindicatelor ceferiste. Atata timp cat nu erau solutionate cauzele economice ale nemultumirilor muncitorilor, acestia erau predispusi in a sprijini radicalismul comunistilor. La 13 februarie 1933 la Cluj a izbucnit o noua greva cu revendicari politice: aprobarea infintarii unui „comitet de fabrica“ si reprimirea in lucru a cinci muncitori acuzati de agitatii comuniste.
Dupa declansarea protestului, grevistii au ocupat sediul administratiei, sechestrand functionarii si taind legaturile telefonice. Ei au ramas baricadati pana a doua zi dimineata, atelierele fiind inconjurate de jandarmi si armata. Ciocnirea intre fortele de ordine si demonstranti au fost cu greu evitate. Directorul atelierelor, ing. Ostragovici, a purtat discutii indelungate cu reprezentantii muncitorilor carora le-a explicat ca nu se mai puteau face concesii economice suplimentare fata de cele efectuate la inceputul anului 1933. In cele din urma, demonstrantii au abandonat ideea „comitetului de fabrica“, dupa care au parasit incinta atelierelor. Armata a preluat paza obiectivului, insa nu s-au facut arestari decat in randul celor considerati direct implicati in agitatiile de tip comunist.

PROSCRISII
Dupa introducerea starii de asediu, autoritatile au inceput sa faca niste cercetari asupra nucleelor comuniste. La 12 februarie 1933, gen. Nicolae Uica, comandantul Corpului II Armata, a dispus dizolvarea tuturor asociatiilor comuniste cunoscute, pe care le acuza ca „au scopul de a rasturna prin violenta ordinea de stat“. Printre asociatiile vizate s-au numarat: Uniunea Tineretului Comunist, Blocul Muncitoresc-Taranesc, Ajutorul Rosu, sindicatele muncitoresti neafiliate la Confederatia generala a muncii etc.
In baza acestei dispozitii, autoritatile politienesti au lansat o campanie de arestari in randul militantilor comunisti. Au fost vizate in special zonele mentionate in Legea starii de asediu, descoperindu-se materiale de propaganda. In Transilvania a fost identificata o retea de curieri comunisti care activa pe langa „Ajutorul Rosu“, alcatuita in principal din studenti.

BASARABIA, IN PERICOL?
Comunistii de etnie rusa din Basarabia si-au expus pozitia fata de masurile luate de Guvern contra miscarilor muncitoresti printr-un manifest lansat la Chisinau in data de 12 februarie 1933: „Introducerea starii de asediu in centrele industriale si tendinta de a militariza intregul aparat de stat, si in primul rand CFR si PTT, inseamna un nou atac al fascismului impotriva nivelului de trai al muncitorilor si pregatirea cu si mai multa energie a razboiului antisovietic“.
In februarie 1933, guvernantii s-au temut de izbucnirea unor tulburari comuniste in Basarabia. Astfel ca, in momentul discutarii zonelor in care trebuia sa se aplice starea de asediu, s-a pus problema includerii teritoriului Basarabiei in ansamblu. Anuntul Guvernului a iscat o furtunoasa disputa parlamentara. Deputatii de dreapta agitau ideea ca evreii comunisti doreau sa profite de greve pentru a solicita interventia URSS in Romania. In final, interventia deputatilor originari din Basarabia a impiedicat aceasta masura. Ei au sustinut ca populatia Basarabiei s-ar fi simtit ofensata de asocierea cu partidul comunist, in conditiile in care acolo nu se inregistrasera tulburari muncitoresti. In final, opinia lor a fost luata in seama.