marți, 26 aprilie 2005

Copil fara copilarie

LAVINIA BETEA

Viata lui Dej contine cateva etape distincte, incastrate in etapele istoriei careia i-a apartinut si pe care la randu-i a influentat-o, etape voalate insa pana la deteriorarea imaginii de cliseele propagandistice ale rolurilor cu care a fost investit. O prima etapa – cea a primilor sapte ani de viata –, considerata in psihologia contemporana ca etapa definitorie in formarea personalitatii, este saraca in date.
FAMILIA GHEORGHIU. Gheorghe Gheorghiu s-a nascut in 8 noiembrie 1901 la Barlad. Tatal sau, Tanase, era muncitor la Societatea "Steaua Romana" din Moinesti, unde s-a mutat cu familia sa. Dupa unii detractori, Tanase Gheorghiu era de etnie tigan, desi situatia in care acesti etnici s-ar fi angajat in rarele firme industriale ale vremii ar fi fost exceptionala. Mai tarziu, dupa decesul lui Dej, la urechile nepotilor sai va ajunge zvonul ca Tanase Gheorghiu era urmasul unor emigranti aromani, in Muntii Pindului aflandu-se inca un mic sat unde traiesc stranepotii rudelor sale. In biografia oficiala editata in 1951, de catre faimosul Institut de Istorie a partidului, este descrisa, in stilul propagandistic al epocii, saracia familiei, referire facandu-se, de asemenea, doar la capul familiei. "Nu si-a vazut niciodata tatal cu o haina noua, iar celei pe care o purta, cu greu i se putea ghici culoarea pe care o avusese la inceput. Leafa se ducea toata pe mamaliga. Paine, copiii n-au vazut pe masa ani in sir", scrie autorul anonim al biografiei sale oficiale. Astfel ca "saracia cumplita pe care a cunoscut-o acasa, exploatarea salbatica la care-si vedea supusi parintii, lupta necontenita cu greutatile, cu mizeria, lupta impotriva umilintelor" au determinat de timpuriu fronda sa.
Despre mama sa, Ana, frati sau surori nu s-a scris nimic, insusi Gheorghe Apostol marturisind ca despre familia, copilaria prietenului sau nu stie nimic.
LUCRATOR LA 11 ANI. A facut patru clase primare, dupa care a intrat ucenic: intai la un cizmar din Moinesti, apoi la o fabrica de cherestea din Damanesti, dupa aceea la postavaria din Buhusi, apoi la un dogar din Piatra Neamt si iarasi la Moinesti, la alt dogar. Va fi invatat toate aceste meserii sau va fi trecut de la un mester la altul cu neastamparul tanarului nemutumit de ceea ce-i scosese in cale viata? In aceasta insiruire pare insa reala constatarea ca, de la varsta de 11 ani, si-a castigat existenta singur. Un copil despre a carui copilarie nu se poate vorbi!
Mai departe, pana la intrarea sa in viata publica, traiectele sunt si mai greu de urmarit, chiar intre biografiile oficiale ce i-au fost consacrate in 1947 si 1951 fiind inadvertente. In cele ce urmeaza, reproducem reperele parcurse, asa cum si le-a prezentat el insusi, in 1952, intr-o nota autobiografica (unde vorbeste despre sine la persoana a treia), pastrata in "fondul CC al PCR" din Arhivele Nationale Istorice Centrale. La 15 ani, a intrat ca ucenic electrician la intreprinderea petroliera "Steaua Romana" din Moinesti. In perioada 1919-1921, a fost angajat aici ca montator de masini si aparate electrice, aceeasi calificare practicand-o, dupa aceea, la Societatea de tramvaie din Galati. Va fi printre primii muncitori inscrisi in sindicate, iar ca participant la greva generala din 1920 se distinge prin "organizarea grupelor de pedepsire a spargatorilor de greva".
"BOLSEVICUL". Dupa stagiul militar efectuat in 1923-1925 la Regimentul 3 Pioneri Focsani, se reintoarce la ultimul loc de munca. Concediat pentru incitari la greva, se va angaja in 1926 la Atelierele CFR Galati. Toate scrierile din vremea puterii sale il prezinta ca fervent militant si propagandist al ideilor comuniste. Astfel, insasi conditiei de soldat ii sunt substituite astfel de misiuni. Privea disciplina militara ca o "manifestare de slugarnicie" fata de cei "mari", asa ca, inca din primele zile de soldat, ofiterii il numeau "bolsevicul". De nenumarate ori a fost pedepsit cu carcera pentru "atitudinea sa" – se spune mai tarziu despre acea etapa.
Dincolo de cliseele propagandistice consacrate si de scopurile unor astfel de productii scriitoricesti, copilul si tanarul Gheorghe Gheorghiu, conform traseelor de inceput ale biografiei sale, nu va fi predispus la mila si ingaduinta fata de cei pe care-i percepe ca fiind factorii care franeaza afirmarea si bunastarea sa.

DIN COPILARIE
Una dintre putinele intamplari din copilaria sa a fost relatata mai tarziu lui Paul Sfetcu, seful sau de cabinet intre anii 1952-1965. Prin clasele primare, copilul Gheorghe Gheorghiu s-a aventurat impreuna cu un prieten in cunoasterea lumii din jur. A iesit din Moinesti pe drumul spre Roznov. Flamanzi si obositi, baietii au ajuns la Roznov fara a cunoaste pe nimeni in satul de-atunci. S-a bucurat de norocul de a fi gazduiti de o vaduva cumsecade. Fara copii, femeia i-a propus micului Gheorghiu sa ramana "al ei". Fara precizarea refuzului, amintirea de-a fi placut acelei femei s-a pastrat peste ani, astfel ca mai tarziu, cand a devenit conducator al Romaniei, a hotarat ca oamenii din acele locuri sa traiasca mai bine datorita trecerii lui pe-acolo. Astfel, conform opiniei lui Sfetcu, cele doua asezari – Moinesti si Roznov – au fost inzestrate cu capacitati ale industriei chimice, ramura noua in economia romaneasca.

STALIN CA MODEL
In biografia oficiala ce i-a fost consacrata in 1951 de Institutul de Istorie al partidului, tanarul Gheorghiu a fost prezentat ca membru al echipelor de pedepsire a "spargatorilor de greva". Putin probabil sa se fi indeletnicit insa cu aceasta! Se pare ca este mai curand o atribuire propagandistica, stiut fiind ca in biografiile oficiale ale vremii, lui Stalin ii era conferit un astfel de rol, liderul sovietic avand un mare dispret fata de revolutionarii de profesie doctrinari al caror rol il compara cu cel unei furtuni intr-un pahar cu apa. Rolul mai potrivit cu statutul tanarului Gheorghiu si mai ales cu "situatia revolutionara" din Romania, unde partidul comunist se infiinteaza tarziu in raport cu celelalte state din Europa, este cel de a face legatura intre grevistii din diverse intreprinderi, transmitandu-le instiintari ale comitetelor de greva.

MESTERUL SIMSA
Intamplarile de viata pastrate sunt putine dupa aproape un secol de la petrecerea lor. De altfel, regulile "revolutionarilor de profesie", ca si cele ale liderilor comunisti, nu ingaduie slabiciunea marturisirilor. Alte date ce tin de adolescenta lui Dej ne sunt cunoscute datorita unor efecte politice. In felul acesta, s-a aflat cine a fost mesterul de la care a invatat meseria de electrician. Un anume Simsa, care dupa 1948 – desigur, cu ingaduinta fostului ucenic – a emigrat in Israel. La inceputul anilor ’60, pe biroul lui Dej a ajuns traducerea unui articol dintr-un ziar israelian unde mesterul Simsa isi denigra fostul ucenic: ajuns la putere, acesta n-ar mai fi vrut sa-l recunoasca pe cel caruia ii datora intrarea in randul muncitorilor calificati. Profund jignit, Dej a transmis ca maistrul sa fie cautat de functionarii Ambasadei Romane in Israel pentru a vedea ce anume il determinase la asemenea declaratii rauvoitoare la adresa sa. Intalnirea s-a soldat cu o scrisoare de scuze a maistrului Simsa: reporterii scrisesera niste inventii in locul declaratiilor sale.