miercuri, 13 aprilie 2005

Evadare de epoca

ILARION TIU

Dupa tentativele esuate de eliberare pe cai legale a muncitorilor implicati in grevele din 1933, comunistii ilegalisti au recurs la tactica evadarii pentru a-si scoate tovarasii din inchisoare.

Activistii cominternisti nu s-au resemnat cu realitatea sentintelor date in procesele muncitorilor acuzati de tulburari comuniste in cazul grevelor din februarie 1933. Organizatiile comuniste care actionau legal, cum ar fi Ajutorul Rosu, au emis continuu memorii catre autoritati prin care se cerea eliberarea muncitorilor condamnati. Avocatii au facut recurs chiar si dupa procesul din iunie 1934, desi devenise evidenta hotararea autoritatilor de a nu-i gratia pe grevistii considerati comunisti.
UN NOU PROCES? In toamna anului 1934, avocatii comunistilor au inaintat autoritatilor o noua cerere de rejudecare a procesului dupa sentinta data in iunie, acelasi an. Solicitarea orgnizatiilor comuniste urma traseul legal, asteptandu-se un verdict al Curtii de Casatie (instanta judiciara suprema) privind acceptarea recursului. In acest timp, cei opt muncitori, care fusesera judecati in iunie 1934, isi ispaseau pedeapsa la inchisoarea militara Craiova. Administratia penitenciarului nu s-a comportat cu detinutii comunisti intr-n mod special, in general acestia fiind multumiti de tratamentul aplicat. Ei au putut sa primeasca si vizite din partea rudelor. Gheorghe Vasilichi primea cel mai des vizita rudelor, deoarece era originar din comuna Cetate, judetul Dolj. La Craiova venea destul de frecvent si Ecaterina Petrescu, sotia lui Dumitru Petrescu.
SPERANTE SPULBERATE. Cat timp erau tinuti in arest la inchisoarea militara din Craiova, detinutii comunisti puteau spera la schimbarea statutului lor printr-un nou proces. Recursul ar fi fost judecat tot de un tribunal militar, deoarece erau acuzati ca incalcasera prevederile starii de asediu in februarie 1933.
Starea de spirit a detinutilor comunisti a fost tulburata la inceputul lunii decembrie 1933 de o noua masura administrativa. Astfel ca ei au fost transferati de la inchisoarea militra Craiova la penitenciarul central din acelasi oras. Devenea astfel evident faptul ca recursul nu va mai fi acceptat.
PREGATIREA EVADARII. Celulele comuniste erau pregatite si pentru activitati ilegale, nu numai pentru tentative juridice de eliberare a tovarasilor din detentie. Atat la procesul din 1933, cat si la cel din 1934, comunistii au incercat sa organizeze tulburari de strada in preajma tribunalelor militare. In iulie 1933, acestia au incercat chiar declansarea unei greve generale la nivel national pentru solidarizare cu cei judecati. Vigilenta autoritatilor si lipsa de solidaritate a muncitorilor cu masurile radicale au provocat esecul planurilor comunistilor.
Dupa mutarea detinutilor din "lotul Grivita" la inchisoarea centrala din Craiova, CC al PCdR din ilegalitate a decis sa organizeze evadarea celor arestati. O asemenea operatiune necesita fonduri, astfel ca Ajutorul Rosu a initiat o noua campanie de cotizatii pentru nevoile muncitorilor inchisi. Legatura dintre CC al PCdR si comunistii aflati in detentie la Craiova s-a facut prin intermediul Ecaterinei Petrescu, care se deplasa periodic in capitala Olteniei pentru a-si vizita sotul.
FACTORI FAVORABILI. Grevistii arestati dupa miscarile din februarie 1933 nu au avut un comportament revolutionar in inchisoare. Probabil, ordinele Cominternului ii indemnau la liniste. In incinta penitenciarului militar existau ateliere, unde detinutii lucrau in meseriile pe care le cunosteau. Obiectele fabricate erau apoi scoase la vanzare, reusind astfel sa se intretina decent. Deseori puteau sa iasa in oras insotiti de un gardian inarmat pentru a cumpara materialele de care aveau nevoie in ateliere. In general nu erau legati la maini sau la picioare cand paraseau incinta inchisorii, fiind considerati detinuti linistiti.
PLANUL. Dupa mutarea detinutilor comunisti la inchisoarea centrala din Craiova, acestia nu mai puteau iesi chiar asa de usor din incinta. Pana in acel moment nu se gandisera foarte mult la evadare, asteptand rezultatul recursului. Prin intermediul sotiei lui Dumitru Petrescu, conducerea de la Bucuresti a partidului comunist a dispus ca arestatii sa gaseasa modalitati de iesire in oras sub paza unui singur gardian. Regulamentul inchisorii centrale din Craiova specifica faptul ca detinutii vor fi insotiti de un singur gardian numai daca erau in numar de cel mult trei. Astfel ca, Gheorghe Vasilichi, Constantin Doncea si Dumitru Petrescu au solicitat conducerii inchisorii dreptul la tratament medical, sustinand ca au nevoie de injectii. Postul sanitar al penitenciarului tocmai fusese desfiintat din motive bugetare, iar detinutii trebuia sa fie dusi la spitalul Filantropia. Au mers pe jos, insotiti de un gardian inarmat cu un revolver.
La sfarsitul lunii decembrie 1934, cei trei detinuti mergeau periodic la spitalul Filantropia din Craiova in acest fel. Conducerea de la Bucuresti a partidului comunist si a Ajutorului Rosu a pregatit un plan de evadare destul de simplu. Cei trei urmau sa fie asteptati de o masina pe una din strazile mai putin circulate din traseul spre spital. Ajunsi in dreptul masinii, detinutii trebuia sa gaseasca o modalitate de a intra in ea, urmand sa plece in viteza spre Bucuresti.
EVADAREA. In dimineata zilei de 3 ianuarie 1935, Constantin Doncea, Gheorghe Vasilichi si Dumitru Petrescu ieseau pe poarta inchisorii centrale din Craiova spre a se duce la Filantropia. Ei erau escortati de Ion Stoica, gardian care ii insotea pentru prima data la spital. Acesta avea in dotare un revolver, iar detinutii nu erau legati la maini sau la picioare.
In momentul in care cei trei detinuti au avut in campul vizual masina care-i astepta, Dumitru Petrescu a pretins ca are dureri mari in zona abdomenului. Constantin Doncea si Gheorghe Vasilichi l-au rugat pe gardian sa opreasca un automobil pentru a-l transporta pe bolnav la spital. Gardianul Ion Stoica a refuzat, continuand drumul pe jos. Ajungand in preajma automobilului, cei trei detinuti au inceput sa-l roage insistent pe insotitorul lor sa-l transporte pe Dumitru Petrescu cu masina, ridicand chiar tonul. In acel moment, langa automobil a mai venit un gardian care se afla in zona, pentru a se interesa de starea bolnavului. Acesta s-a oferit sa vina si el la spital, insa gardianul insotitor, Ion Stoica, a refuzat, spunand ca se descurca singur. Cu detinutii si gardianul inauntru, masina a pornit in viteza pe strazile Craiovei, abatandu-se de la traseul spre spitalul Filantropia si indreptandu-se spre bariera orasului la iesirea catre Bucuresti.

PARTINIRE
Avocatii comunistilor nu faceau o munca in zadar solicitand recursuri repetate. In perioada interbelica, justitia romana achita frecvent persoane cu o imagine "sifonata". Astfel ca, in 1924, prefectul Politiei Iasi, Constantin Manciu, a fost impuscat mortal pe motive politice de catre Corneliu Zelea-Codreanu, viitorul sef al organizatiei extremiste "Miscarea Legionara". Codreanu era avocatul unor tineri nationalisti extremisti care fusesera arestati si apoi bruscati in detentie de catre politie. Deoarece in timpul procesului Manciu a avut castig de cauza, la iesirea din sala de judecata Codreanu a scos revolverul si l-a impuscat. A urmat un proces cu mare valva, in care Codreanu a fost prezentat de presa de dreapta drept victima abuzurilor contra tinerilor nationalisti extremisti. Spre surprinderea opiniei publice, acuzatul a fost achitat de curtea de judecata. Comunistii nu au avut parte insa de acelasi tratament, fiind considerati exponenti ai URSS, principalul pericol al Romaniei interbelice.