luni, 16 mai 2005

Fronturile Populare

ILARION TIU

Incepand cu august 1935, Cominternul a cerut partidelor comuniste supuse sa se asocieze cu social-democratii, in vederea alcatuirii unor coalitii electorale. Dupa criza economica mondiala, populatia bulversata era dispusa sa acorde incredere partidelor de stanga, iar Moscova a exploatat aceasta stare de fapt.

In anii marii crize (1929-1933), Uniunea Sovietica a fost ocolita de traumele economice si sociale cu care s-au confruntat statele capitaliste. Propaganda sovietica a prezentat criza ca pe o confirmare a profetiei lansate la Congresul al VI-lea al Cominternului din iulie-august 1928. Atunci, comunistii au plasat capitalismul in "a treia perioada", cea finala, indemnand partidele comuniste sa submineze prin orice mijloace guvernele "burgheze". Cominternistii trebuiau sa infiinteze "sindicate rosii" care sa le concureze si sa le saboteze pe cele social-democrate, considerate exponente ale "fascismului social".
MODIFICARI DOCTRINARE LA MOSCOVA. La inceputul anului 1934, Dmitri Manuilski, profesor la Scoala de Studii Politice "Lenin" din Moscova, a lansat ideea modificarii liniei adoptate la Congresul al VI-lea al Cominternului. In aprilie 1934, Stalin l-a numit in fruntea Cominternului pe comunistul bulgar Ghiorghi Dimitrov. Acesta a domolit discursul Cominternului contra social-democratilor, pe care comunistii internationalisti ii considerau "fascisti sociali".
STANGA CUCERESTE EUROPA DE VEST.Dificultatile economice create de marea criza au permis partidelor de stanga din Europa Occidentala sa se afirme. Astfel ca, in alegerile din 1932 din Franta, radicalii si socialistii au obtinut majoritatea mandatelor in Parlament. Cele doua partide nu au putut realiza o coalitie guvernamentala din cauza divergentelor doctrinare. Astfel ca Partidul Radical a alcatuit guverne minoritare, care au fost instabile in conditiile de criza economica.
Valul stangii europene a atins si Spania la inceputul anului 1931. Aceasta tara trecuse intre anii 1923-1930 prin experienta unui regim militar condus de Manuel Primo de Rivera. Nici noul regim monarhic instaurat in 1930 nu reusise sa revolve criza societatii spaniole. Astfel ca, la 14 aprilie 1931, republicanii si social-democratii au provocat abdicarea Regelui Alfonso al XIII-lea. Coalitia dintre aceste doua partide de stanga controla decizia politica in stat.
OFENSIVA DREPTEI. Atat in Franta, cat si in Spania, fortele politice conservatoare au reactionat la ascensiunea stangii politice. Valul de violente a inceput in Franta in februarie 1934. Atunci, tocmai se instalase un nou Guvern al Partidului Radical, condus de Edouard Daladier. Gruparile politice de dreapta au organizat in Paris, la 6 februarie 1934, o manifestatie in semn de protest. Deoarece demonstratia s-a finalizat cu violente de strada, Politia a intervenit, evenimentele soldandu-se cu 16 morti. Ca raspuns la ofensiva dreptei, organizatiile politice de stanga au declansat manifestatii succesive intre 12 si 16 februarie, in care au denuntat pericolul fascist. Comunistii francezi au participat si ei la proteste, renuntand la tactica sabotarii organizatiilor social-democrate si imbratisand ideea coalitiei antifasciste.
In Spania, in octombrie 1934, fortele politice conservatoare (Biserica Catolica, Armata si marii proprietari de pamant) au inabusit in sange o insurectie muncitoreasca organizata de gruparile de stanga.
GERMENELE FRONTULUI POPULAR. Dupa demonstratiile din februarie 1934 din Franta, social-democratii si comunistii au inceput discutii cu radicalii privind constituirea unei coalitii antifasciste. Aceste negocieri s-au finalizat in iulie 1934. Cele trei partide au organizat proteste antifasciste comune cu ocazia Zilei Nationale a Frantei – 14 iulie. Atunci a fost constituit un "Comitet de uniune nationala", care si-a propus sa lupte contra raspandirii fascismului in Franta.
OFENSIVA MOSCOVEI. Ghiorghi Dimitrov si ceilalti lideri ai Cominternului au decis sa valorifice optiunea electoratului vest-european pentru stanga. La inceput, Stalin nu a fost incantat de ideea colaborarii comunistilor cu organizatiile social-democrate, insa in octombrie 1934 a admis acest plan. Astfel ca Ghiorghi Dimitrov a inceput pregatirile unui Congres al Cominternului la care urma sa fie dezbatuta o noua tactica internationala a comunistilor.
CONGRESUL AL VII-LEA AL COMINTERNULUI. Din cauza diverselor complicatii organizatorice, noul Congres al Cominternului nu a putut fi tinut pana in vara anului 1935. Acesta a inceput la 25 iulie, cand Ghiorghi Dimitrov a anuntat nevoia unui "front antifascist cetatenesc".
Liderii Cominternului au fixat sarcini foarte clare partidelor comuniste in adoptarea tacticii frontului popular. Ei trebuiau ca sub "umbrela" antifascismului sa raspandeasca comunismul in lume. Dimitrov a anuntat inca de la inceput ca se schimba doar tactica, nu si strategia Cominternului. Partidele comuniste trebuiau sa gaseasca solutii de "front unit" antifascist la nivelul fiecarei tari. Dupa castigarea alegerilor, comunistii trebuiau sa includa in programele de guvernare principii economice de tip sovietic: nationalizarea unor sectoare industriale, improprietarirea taranilor saraci etc. Dimitrov i-a informat pe comunistii internationalisti ca ultimul scop al prezentei lor in fronturile populare era instaurarea unui stat de tip sovietic.