miercuri, 11 mai 2005

Nationalistii extremisti romani, in pas cu Europa

ILARION TIU

Valul de nationalism extremist care a acoperit Europa dupa sfarsitul primului razboi mondial nu a ocolit nici Romania. Ca si in Italia si Germania, tinerii nationalisti doreau inlocuirea clasei politice "batrane", pe care o considerau incapabila sa accepte nevoia unui "om nou", "curatat" de defectele societatii traditionale.

Secolul al XX-lea este cunoscut in istorie ca "secolul extremelor". Dupa sfarsitul primului razboi mondial a aparut o noua modalitate de a face politica, bazata pe suportul maselor sociale. Nu doar comunistii au facut apel la multimi pentru a-si manifesta forta, ci si miscarile nationaliste extremiste, intrate in istorie sub denumirea de fasciste. Fascistii si comunistii s-au aflat in permanenta in conflict din punct de vedere ideologic, ducand o lupta de eliminare reciproca.
ROMANIA SI "VALUL FASCIST". Ca si in vestul Europei, miscarile "fasciste" romanesti au aparut ca reactie la agitatiile comuniste de dupa primul razboi mondial. Prima organizatie de inspiratie nationalista extremista a fost fondata la 2 iunie 1919, in randul intelectualitatii din Cluj, sub numele "Statutele de organizare ale Fratiei de Cruce". Aceasta miscare a functionat cateva luni, iar membrii ei s-au reorientat in anii ’30 spre Miscarea Legionara.
La Iasi, in august 1919, a fost intemeiata o alta grupare de tip "fascist", sub denumirea "Garda Constiintei Nationale", sub conducerea muncitorului Constantin Pancu, ca reactie la tulburarile bolsevice din capitala Moldovei. Cea mai insemnata actiune a gruparii s-a consumat in noiembrie 1919, pe fondul grevelor coordonate de grupari comuniste la Atelierele CFR Nicolina. Atunci, un grup de activisti ai "Garzii Constiintei Nationale", condusi de studentul Corneliu Zelea-Codreanu, a intrat cu forta in curtea Atelierelor, a dat jos drapelul rosu de pe un furnal si a arborat steagul tricolor. Dupa stingerea agitatiilor bolsevice organizatia a disparut, desi Corneliu Zelea-Codreanu incercase sa intemeieze in jurul acesteia un partid politic.
EXTREMISMUL ORTODOX. Gruparile extremiste aparute in primii ani dupa sfarsitul razboiului mondial au fost de scurta durata si n-au atras multi sustinatori. Insa in mai 1922, la Iasi, studentii extremisti au pus bazele unei organizatii care se revendica de la ideologia nationalista, dar si de la "traditia crestina" a poporului roman. Atunci, Centrul Studentesc de la Universitatea din Iasi a fost transformat in "Asociatia Studentilor Crestini", redenumita ulterior "Uniunea Nationala a Studentilor Crestini din Romania" (UNSCR). Noua organizatie era condusa de Corneliu Zelea-Codreanu, avand principii prioritar antisemite. Sub umbrela antisemitismului, organizatia lupta si impotriva comunismului deoarece sustinea ca romanii nu pot fi comunisti prin natura natiei, evreii fiind cei care au adus bolsevismul la vest de Nistru. Aceasta asociatie a dirijat manifestarile nationaliste extremiste ale studentilor in anii ’20.
"FASCISTII" IN PARLAMENT. Cea mai importanta miscare "fascista" aparuta in primii ani dupa razboi a fost "Liga Apararii National-Crestine" (LANC). Motorul acestei organizatii au fost studentii nationalistii din "Uniunea Nationala a Studentilor Crestini din Romania", care erau nemultumiti de lipsa de "activism politic" a politicienilor nationalisti. Conducatorul "Uniunii Nationale a Studentilor Crestini din Romania", Corneliu Zelea-Codreanu, facea referire la profesorii Nicolae Iorga si A.C. Cuza, care conduceau Partidului Nationalist-Democrat. Acest partid era adeptul actiunilor democratice si respingea ideea unor manifestatii de strada pentru "curatirea" clasei politice de oamenii de tip vechi, asa cum cereau studentii extremisti.
Corneliu Zelea-Codreanu si ceilalti studenti extremisti care-l sustineau nu au tinut cont de recomandarile nationalistilor "batrani" si la 4 martie 1923 a organizat o adunare publica la Iasi. La aceasta manifestatie au participat reprezentanti ai profesorilor si studentilor din cele patru centre universitare (Bucuresti, Iasi, Cluj si Cernauti), precum si delegati din 42 judete. Tinerii nationalisti extremisti au propus la acea adunare infintarea unui partid de tip nou, bazat pe mase. Programul partidului era profund antisemit, cerandu-se: limitarea locurilor de munca unde pot avea acces evreii, limitarea posibilitatii de exercitare a profesiei pentru acestia, "numerus clausus" in toate domeniile de activitate (accesul evreilor la functii publice sa fie proportional cu ponderea lor in populatia Romaniei).
LANC-IERUL CUZA. Aceasta actiune a tinerilor extremisti a atras atentia politicienilor nationalisti consacrati. Astfel ca, A.C. Cuza a devenit presedintele noului partid "Liga Apararii National-Crestine". Corneliu Codreanu ocupa locul al doilea in noua grupare politica, fiind desemnat sef cu organizarea. Partidul a ramas fidel sistemului democratic parlamentar, insa promova organizarea alegerilor pe criterii profesionale, dupa model italian. Inca de la inceput au existat neintelegeri datorita revendicarilor radicale ale studentilor nationalisti. Extremismul acestora nu a avut castig de cauza, iar pozitia lui A.C. Cuza s-a consolidat prin castigarea a 4,76% in alegerile din 1926 si intrarea in Parlament.
Intrarea "Liga Apararii National-Crestine" in Parlament a provocat ingrijorare in randul clasei politice, deoarece gruparea condusa de A.C. Cuza era considerata inrudita cu fascistii italieni. In realitate nu au existat contacte serioase cu partidul lui Mussolini deoarece A.C. Cuza nu era adeptul folosirii fortei in dezbaterea politica. Aceasta atitudine a sefului "Ligii Apararii National-Crestine" i-a nemultumit pe studentii extremisti, care l-au acuzat pe acesta ca promova un "nationalism de birou", doar prin brosuri si discursuri. Dornici de "activism", radicalii din "Liga Apararii National-Crestine" in frunte cu Corneliu Zelea-Codreanu s-au despartit de A.C. Cuza in vara anului 1927.

DEMOCRATIA DE TIP ROMANESC
Politicienii romani nu au reactionat intotdeauna contra ascensiunii miscarilor extremiste. Daca in cazul comunistilor, politicienii s-au inteles sa-i izoleze pe adeptii Moscovei, in cazul "fascistilor" consensul nu a mai functionat la fel de puternic. Uneori politicieni democrati de renume s-au "dedulcit", imbratisand extremismul. In aprilie 1935, fostul prim-ministru Alexandru Vaida-Voevod, dupa excluderea din Partidul National Taranesc, a creat "Frontul Romanesc". Aceasta miscare a gravitat in jurul intereselor autoritare ale lui Carol al II-lea. Nu numai Vaida-Voevod a abandonat principiile democratice in politica. Astfel ca, in iulie 1935 Octavian Goga a renuntat la linia moderata a gruparii pe care o conducea – Partidul National-Agrar – si s-a apropiat de LANC. Prin fuziunea celor doua formatiuni a rezultat Partidul National-Crestin, in care au activat elemente fasciste, national-socialiste, dar si fosti legionari. Miscarea a introdus, dupa model european, uniforme cu camasi si a organizat asociatii de tineret paramilitare.

"FASCISTII VERITABILI"
"Revolutia fascista" initiata in Italia de liderul "camasilor negre" – Benito Mussolini i-a inspirat pe unii dintre intelectuali romani, care au creat o prima miscare declarata adepta a fascismului italian, sub conducerea jurnalistei Elena Bacaloglu, intre anii 1920–1921. Aceasta era stabilita in Italia, unde a inceput sa militeze pe langa Benito Mussolini in vederea fondarii unei miscari fasciste in Romania. In 1921, in cadrul Universitatii din Cluj a luat fiinta "Miscarea nationala culturala si economica italo-romana". Aceasta grupare nu a avut mai mult de 100 de adepti si a fost scoasa in afara legii in 1925, cand Elena Bacaloglu a incercat sa o transforme in Partidul National-Fascist din Romania. O alta organizatie care afirma ca se revendica de la fascismul italian s-a infintat in anul 1922, sub numele de "Fascia Nationala Romana". Aceasta activa in jurul unui grup anticomunist din capitala culturala a Moldovei – Iasiul si a lansat un program in care membrii ei solicitau revendicari sociale pentru muncitori, se proclama agricultura prioritara, iar strainilor, coruptilor si delapidatorilor li se pregateau pedepse drastice. Miscarea nu a avut mai mult de 1.500 de adepti si de aceea nu a ajuns sa dobandeasca vreodata o cat de mica importanta politica.