luni, 6 iunie 2005

Editorial: Precum supusul Iov...

LAVINIA BETEA

Comportamentul si declaratiile "revolutionarilor" in procesele politice staliniste au fost explicate si prin analogie cu legenda biblicului Iov. Iov, cel daruit cu toate bunurile lumesti, ajunsese, fara incunostiintare, miza unei dispute intre credinta si slabiciunile omului. Sa-i dovedeasca Diavolului neclintirea credintei lui Iov, Dumnezeu "si-a intors fata" de la robul iubit. I-a luat intai bogatia. Apoi fiii si fiicele lui au pierit. In casa-i, altadata plina de bucurie, a coborat jalea mortii. Trupul saracului si intristatului Iov s-a umplut de bube si chin. Iar cei care altadata ii aduceau laude si se intreceau sa-i stea aproape intorceau scarbiti capul la vederea lui. La toate caznele prin care trecuse insa, blandul Iov se apleca mai supus in credinta spre bucuria si izbanda lui Dumnezeu. Caci Domnul a dat si Domnul a luat; fie slavit numele sau si in veci laudat.
Comunismul s-a vrut o credinta care sa le inlocuiasca pe toate celelalte. Iar Stalin, singurul zeu al sau. Asupra "revolutionarilor de profesie", Stalin a abatut dintr-o data toate pedepsele sale. Ca sa dovedeasca credinta lor neclintita in puterea religiei sale, i-a azvarlit in inchisori si i-a torturat; le-a inchis (uneori si ucis) copiii si sotiile; le-a cerut sa se caiasca public pentru pacate niciodata savarsite. Cei mai multi dintre ei au murit slavindu-l pe Stalin si Uniunea Sovietica, imparatia sa.
Dintre conducatorii pe care i-a avut Partidul Comunistilor din Romania de la infiintarea sa pana la dobandirea puterii, doar Gheorghe Cristescu, Boris Stefanov si Bela Breiner au murit de moarte buna. Ceilalti (cu exceptia lui Foris, ucis de ai sai) au pierit in anii "marii terori". Anii in care Stalin "a incercat" credinta cominternistilor si a conducatorilor sovietici. "Incercarile" lui si-au propagat unda de soc in strafundurile statului sovietic, astfel ca in 1936-1938, aproximativ 5% din populatia sa se afla in lagare si inchisori. Intr-o lume unde denuntul este socotit "datorie patriotica", iar denuntatorul un veritabil "om nou", cetateanul de rand exerseaza ritualul noii credinte criticandu-si semenii si scriind reclamatii si sesizari "la partid".
Cum vor fi disparut insa Elek Köblös, Alexandru Danieliuk-Stefanski sau Vitali Holostenko, conducatorii comunistilor romani numiti de Comintern? Biografia lor nu prea a fost cercetata de istoricii partidului, nici in etapa stalinizarii nici in cea a "reabilitarii". Existenta lor nu cadra cu teza "comunismului national", iar sfarsitul nu le putea fi explicat prin teoria hrusciovista a "luptei pentru putere", ale carei reziduuri par sa se fi pastrat nealterate de informatiile de actualitate in bagajele analistilor romani. Cert este ca nici unul dintre cei numiti n-a facut parte din regia marilor spectacole cu public a proceselor staliniste. N-a fost aratat multimii ca "tap ispasitor" pentru neimplinirea planurilor cincinale, a lipsurilor si greutatilor in care se zbateau cetatenii sovietici ori a complotului pus la cale de agenturile imperialiste contra lui Stalin.
Ne putem face o imagine despre cele petrecute cu ei prin comparatie cu soarta lui Marcel Pauker, singurul cominternist roman executat in URSS ale carui urme au fost cercetate de fiica si ginerele sau, Tatiana si Gheorghe Bratescu. Chemat in 1937 la Moscova, in urma unor denunturi ori critici ale tovarasilor sai, Pauker a aparut, dupa tipic, in fata Comisiei Internationale de Control. Exclus din partid, in urma cercetarii facute, a stat la Hotel "Lux" pana in 21 martie 1938 cand a fost arestat. Din ancheta sa s-au pastrat doua interogatorii. Unul datat la trei zile dupa arestare unde Marcel Pauker isi descrie viata de militant fidel idealului comunist si cel de-al doilea si ultimul din 31 martie 1938. La distanta de doar o saptamana de la prima intalnire cu anchetatorii, Pauker "marturiseste": "Ma recunosc vinovat de a fi intr-adevar spion..." Spion pe teritoriul URSS in favoarea Romaniei!
Ce se va fi petrecut in intervalul celor sapte zile? Constrangerile fizice si psihice in care s-au dovedit maestri agentii NKVD? Ordinul venit ca din partea lui Stalin de a recunoaste pentru "binele cauzei" tot ceea ce ii cer anchetatorii? Ori pur si simplu falsificarea semnaturii sale pe ultimul proces-verbal de interogatoriu, Pauker fiind socotit un neinsemnat soldat al partidului a carui moarte de marunt carcotas nu merita osteneala? Conform dovezilor birocratice, in 29 iulie 1938, Pauker a fost condamnat la moarte iar in16 august executat.
Se prea poate ca Stefanski, Koblos sau Holostenko ori ceilalti romani ucisi in acei ani, sa nu fi
ajuns nici in fata "troicilor" ("tribunalele revolutionare") care pronuntau sentinta. Verdictul mortal le-a fost adus la cunostinta in celula. Iar executia s-a facut prin impuscarea in ceafa. "sutul in fund" cum numise cinic metoda un fost practician al ei. Asa se-nfaptuia la propriu, lamurea fostul cekist in marturiile sale. Condamnatul era intors cu fata la perete, apoi i se apropia revolverul de ceafa si, cand se apasa pe tragaci, in acelasi timp i se dadea un sut in fund, pentru ca sa nu fie stropita de sange haina militara. Caci Stalin a dat, Stalin a luat... Sa nu mai fie insa vreunul, in veci, asa laudat!