miercuri, 15 iunie 2005

Ilegalistii, despre ei

CRISTINA DIAC

Membrii partidelor comuniste din perioada interbelica au vorbit putin despre propria "tinerete revolutionara". Putinii care au facut-o au lasat marturii tulburatoare, fie ca au ajuns sa-si renege idealurile, fie ca au ajuns demnitari comunisti. Despre viata in ilegalitate, despre sperantele inselate, despre asteptarile confirmate.

Putinele lucruri pe care le mai stim astazi despre ilegalisti le aflam conexand fragmente din documentele de arhiva. Unii au fost anchetati fie la Moscova, fie in tara, dupa ce partidele comuniste ajunsesera la putere in tarile din Europa de Est. Cu aceasta ocazie au scris ample autobiografii din care razbat aspecte legate de viata cotidiana a unui comunist din anii de ilegalitate.
Mai rare sunt volumele de memorii care sa aiba ca autori persoane atrase de comunism inca din perioada interbelica. De jurnale zilnice, in conditiile existentei secrete pe care trebuia sa o aiba un astfel de om, nici nu poate fi vorba. Totusi exista cateva cazuri cand vechi militanti pe altarul "religiei rosii" au gasit timpul si dorinta de a reflecta in scris la "tineretea revolutionara".
Ideologia comunista a fost una internationalista. De aceea, existentele unui comunist german, polonez, maghiar sau roman seamana foarte mult intre ele.
VICTOR SERGE. Reprezinta cazul unui comunist care, sub presiunea evidentelor, a ajuns sa-si renege convingerile politice de tinerete. A semnat unul dintre volumele trilogiei "Spre alta flacara", initiata de scriitorul roman Panait Istrati. Cei doi s-au cunoscut in timpul vizitei pe care autorul "Chirei Chiralina" a facut-o in URSS. Trilogia, in care alaturi de cei doi a mai semnat un volum si Boris Souvarin, un alt dezamagit, a fost prima lucrare aparuta in Occident care a dezvaluit adevarata fata a regimului sovietic.
"Nici unul dintre noi nu avea, in sensul burghez al cuvantului, o existenta proprie. Ne schimbam numele, ocupatia si locul de munca dupa nevoile partidului; nu aveam decat atat cat era nevoie pentru a putea trai fara un disconfort material real si nu eram interesati in a face bani sau a urma o cariera sau a avea o mostenire literara sau a lasa un nume in urma noastra; nu ne interesa decat problema dificila de a ajunge la socialism", scria Victor Serge.
ARTHUR KOESTLER. A fost in tinerete membru al unei celule comuniste din Germania anului 1931. Dezamagit de turnura pe care o luasera ideile in care crezuse, la contactul cu practica a scris "Intuneric la amiaza", una dintre primele carti care denunta in Occident utopia comunista. Iata cum a povestit autorul german experienta sa de comunist: "Mi-am dat seama ca tot ce spuneam in cadrul celulei sau in cadru intim era inregistrat si putea fi intr-o buna zi indreptat impotriva mea. Mi-am dat seama ca relatiile mele cu ceilalti membri ai celulei nu trebuia sa fie ghidate de incredere, ci de «vigilenta revolutionara»; ca orice remarca eretica trebuia raportata, neraportarea ei fiind o crima impotriva partidului, si ca a avea o reactie impotriva acestui cod era un semn de prejudecata sentimentala de mic-burghez… Am invatat sa evit orice forma originala de expresie, orice exprimare personala. Gradarea, retinerea, nuantele de sens, toate erau suspecte (…). Prieteniile, in cadrul partidului, dadeau automat nastere la suspiciuni politice. Sloganurile partidului accentuau raspandita si impersonala «solidaritate a clasei muncitoare», in locul prieteniilor individuale si inlocuiau loialitatea fata de prieteni cu loialitatea fata de partid. Loialitatea fata de partid insemna supunerea neconditionata si, mai mult, repudierea prietenilor care deviasera de la linia partidului sau dadeau de banuit intr-un fel sau altul", scrie Koestler.
BELU ZILBER. Despre motivatiile apropierii de comunism, in cazul ilegalistilor romani, a povestit Belu Zilber. Prieten cu Lucretiu Patrascanu, a fost implicat in procesul intentat acestuia din urma si a dat declaratii false impotriva fostului sau prieten. In volumele de memorii pe care le-a scris dupa iesirea din inchisoare, Zilber incearca sa se disculpe, dar totodata a facut si o radiografie a psihologiei unui comunist din perioada interbelica, asa cum fusese si el. "Se denuntau pe ei, denuntau familia si pe prieteni in fata unor nume conspirative. Cu aceasta, el, frustratul, pasionatul de realizarea lui, inceta sa mai fie altceva decat un membru al marelui mister. Se daruia Domnului. Nu mai avea nici familie, nici prieteni. Incepea o viata fara dragoste, fara mila, fara recunostinta. Intra intr-o comunitate care-l putea arunca la gunoi sau arde pe rug. Un denunt sub pretext ideologic, intr-o gazeta citita de putini ilegalisti si de mai multi politisti sau o misiune la Moscova curma orice veleitate."
Situatia descrisa mai sus de Belu Zilber s-a intalnit si dupa preluarea puterii de catre partidul comunist. El insusi isi va denunta prietenii, care astfel "au fost arsi pe rug". "Noua personalitate a celui devenit membru de partid se consolida repede prin actiuni al caror sens il avea doar invizibila si necunoscuta conducere de partid, prin sarcini de raspundere cum ar fi participarea la lipirea pe stalpii de tramvai a «fluturasilor» (hartiute pe care scria «Jos fascismul», «Traiasca Uniunea Sovietica»), o intrunire zburatoare la iesirea dintr-o uzina, sabotarea intrunirilor social-democrate, inscrierea intr-o organizatie taranista sau intr-o cooperativa. Aceasta se chema activitatea in organizatii de masa. Politic, aceste manifestari nu aveau, in genere, alt efect decat arestari. Dar arestarile constituiau motivul pentru o alta activitate de masa, ajutorarea celor inchisi, activitatea fara alte efecte decat noi arestari si deci motiv pentru o alta activitate in organizatii de masa. Constituiau totusi examenele viitorului activist, la absolvirea carora devenea responsabil, organiza sedinte si incepea sa transmita si sa dea ordine. Cel care in viata lui nu avusese nici o profesie capata una, iar cel care avusese o profesiune o uita pe a lui si «se califica la locul de munca». Cunostea un numar de retete ideologice, regulile conspirativitatii, stia cum se organizeaza o celula, cum se controleaza activitatea altora, cum se primesc si cum se dau ordine, cum se lichideaza un concurent sau un opozant, comportarea fata de superiori si inferiori, ce trebuie sa vorbeasca si ce nu. Aveau oameni in subordine, dispuneau de viata altora. Astfel devenea un profesionist al puterii si se degrada pe masura ce o exercita", conchide Belu Zilber.

"AFACEREA RUSAKOV"
Victor Serge a ajuns sa fie dezamagit de aplicarea in practica a idealurilor comuniste. Evenimentul care i-a cauzat dezamagirea a fost implicarea socrului sau, batranul comunist Rusakov, intr-o inscenare judiciara. La baza acesteia stateau motive meschine – o activista de partid ochise locuinta lui Rusakov, pe care o voia pentru sine. Serge a inteles atunci ca nici macar anii multi de stagiu in miscarea comunista, pe care ii avea socrul sau, nu il puteau proteja de abuzurile birocratiei comuniste. La aceeasi concluzie a ajuns si scriitorul roman Panait Istrati, care, impresionat de nedreptatea facuta batranului comunist, a incercat sa-l ajute. Intamplarea ca atare a descris-o in cartea sa "Spovedania unui invins". Intr-un articol din revista moscovita Kontinent, Boris Suvarin, unul dintre secretarii Internationalei a III-a, prieten si el cu Istrati, scrie la randu-i despre dezamagirea resimtita de scriitorul roman, la originea careia a stat aceeasi drama a familiei Rusakov: "Istrati a alergat in stanga si in dreapta ca sa salveze familia prietenilor sai de la pericolul ingrozitor. A inteles, in sfarsit, ca nu asista la o intamplare locala sau episodica, ci ca acesta este modelul lumii in care isi spune cuvantul un aparat birocratic greoi si fara crutare, dispus sa zdrobeasca oameni complet nevinovati".