luni, 6 iunie 2005

Vitali Holostenko, al treilea secretar general al PCdR

PAULA MIHAILOV

Dupa ce Gheorghe Cristescu – singurul roman de la conducerea PCR – si Elek Koblos fusesera demisi, Cominternul a numit un nou secretar general peste comunistii romani in persoana lui Vitali Holostenko. Cunoscut in mediile tovarasesti ca "Barbu", mandatul acestuia in fruntea partidului a durat doar 3 ani.

Istoria Partidului Comunist din Romania pare un roman captivant, ale carui personaje principale se succed cu mare viteza in prim-planul sau. Un roman cu final imprevizibil ca si destinul personajelor sale.
PRIVIND INAPOI. In ciuda tuturor obstacolelor intampinate in calea evolutiei sale ca formatiune politica, intr-o Romanie aflata parca intr-o permanenta cautare de sine, PCdR-ul a supravietuit. Cea mai intunecata parte a istoriei sale, cea interbelica, ramane intr-un con de umbra atat datorita lipsei de informatii din arhivele romanesti, cat si datorita statutului de partid ilegal pe care l-a dobandit in 1924 si l-a pastrat timp de douazeci de ani. Dupa ce in 1924, primul secretar general – Gheorghe Cristescu – a fost inlaturat de la conducerea Partidului, fiind inlocuit cu Elek Köblös, comunistii romani au traversat o perioada in care s-au zbatut sa-si mentina grupusculul politic pe linia de plutire. Paradoxal, cel mai mare obstacol in calea lor a fost cel de al carui cuvant ascultau ca de o ruga: Stalin. "Marea teroare" declansata de Stalin a adus PCdR la limita supravietuirii.
REINCARNAREA PCdR. Pentru prima data, ideea conform careia in Romania aproape ca nu exista un partid comunist a fost lansata la Congresul al IV-lea al PCdR, care s-a desfasurat la sfarsitul lui iunie 1928 la Harkov. Ceea ce a determinat instanta suprema in materie de suflare comunista – Cominternul – sa impuna o astfel de teza a fost degringolada care sufoca Partidul de mai bine de patru ani. Practic, acest Congres a insemnat o lectie de disciplina pe care Stalin a aplicat-o celor doua tabere rivale din partidul comunistilor romani: gruparea comunistilor din tara, mai slaba si pe care Stalin o destrama, si cea care activa in strainatate.
UN OM, MAI MULTE NUME. Personajul cel mai important, necunosocut printre romani, ce a marcat lucrarile Congresului a fost noul secretar general – impus, dupa datina birocratica a vremii de Comintern – Vitali Holostenko sau tovarasul "Petrulescu".
Evreu de origine ucraineana, Vitali Holostenko s-a nascut in comuna Selioglo (Basarabia de Sud). In Romania il gasim abia in 1920, cand, ca student la Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti, a aderat la miscarea socialista. La Congresul de constituire al Partidului Comunist Roman din 8 mai 1921, tanarul a votat alaturi de majoritatea participantilor in favoarea afilierii neconditionate a noii formatiuni politice la Internationala a II-a Comunista. Motiv pentru care a fost arestat si judecat in deja celebrul proces al comunistilor din Dealul Spirii. Pana in iunie 1922, data amnistiei generale, a ramas in detentie la Iasi, iar dupa eliberare a plecat din Romania, parand a o parasi definitiv.
In buna traditie a clandestinitatii, Holostenko a purtat alte nume decat cel real. In perioada de inceput a carierei sale de activist de partid era cunoscut sub pseudonimele de "Iacsa" sau "Racsa Ion". Cel mai renumit pseudonim al lui Holostenko a fost "Barbu", pe care l-a purtat intre anii 1928 – 1930, concomitent cu cel de "Florea" sau "Valeri".
IN SLUJBA KREMLINULUI. Plecand din Romania, Holostenko a ramas fidel ideilor comuniste, inscriindu-se si urcand in ierarhia Partidului Comunist Bolsevic al Ucrainei. In acel moment, in fruntea comunistilor ucraineni se afla un cunoscut al lui Holostenko – Cristian Rakovski (roman de origine bulgara, presedinte al Comisariatului National al Poporului al Republicii Sovietice din Ucraina), prieten cu Trotki, prin urmare foarte influent la Moscova acelor vremuri. Desigur, Rakovski – una dintre cele mai active personalitati de stanga pe plan international – l-a ajutat si sustinut pe Holostenko.
Despre perioada in care Holostenko a plecat din Romania (1922) si momentul revenirii sale pe scena politica romaneasca (1928) nu se cunosc prea multe amanunte. Ceea ce se poate spune totusi este ca Holostenko, dupa sase ani in care n-a avut legaturi cu Romania sau cu PCdR, revine in acest partid chiar la conducerea sa. Holostenko si-a inceput mandatul de lider prin repunerea pe tapet a sensibilei probleme nationale. Chiar de la tribuna Congresului ce l-a impus in fruntea PCdR, "Barbu" a declarat, respectand indicatiile Cominternului, ca PCdR-ul va lupta pentru "autodeterminarea tuturor nationalitatilor pana la despartire", pledand pentru independenta totala a provinciilor romanesti care formau Romania.
BATALIA FINALA. Din mandatul sau ca secretar general al PCdR de remarcat e incercarea de unificare a conducerii partidului din interior si din exterior. Incepand cu februarie 1929, Secretariatului din tara cu cel din strainatate devin un singur organ de conducere, moment in care vechea rivalitate cu orgoliosul Marcel Pauker ("Luximin") se dezlantuie. Din lupta pentru suprematie la varful PCdR, pierd amandoi. Stalin ii gaseste lui "Barbu" un inlocuitor in persoana lui Alexandru Danieliuk – Stefanski. Astfel ca, din 1931, Vitali Holostenko iese pentru a doua oara din activitatile comunistilor romani. In 1937, a fost executat, probabil sub aceeasi acuzatie de "spion in favoarea Romaniei", ca si rivalul sau Marcel Pauker, executat un an mai tarziu.

CEL DE-AL IV-LEA CONGRES
Pentru a pune capat luptelor interne din PCdR, a fost convocata o consfatuire a reprezentantilor Internationalei a III-a cu comunistii romani. Intalnirea de la Harkov, desfasurata intre 28 iunie – 7 iulie 1928, avea sa se transforme in cel de-al IV-lea Congres al PCdR-ului. Istoricii au remarcat unicitatea acestei intruniri, convocata, in afara traditiei impuse inca din 1919, inaintea unul Congres al Cominternului. Din partea PCdR au participat Luca Laszlo (Vasile Luca), Imre Aladar ("Nicolae"), Dumitru Chircus si Artur Rubinstein. Conform uzantelor birocratice instituite din 1924 de functionare a Cominternului, la conducerea unui partid comunist erau numite cate doua organe conducatoare, unul ce urma a functiona in strainatate si unul in tara. Astfel ca, din noul Comitet Central al PCdR si din Biroul Politic – ce isi desfasurau activitatea in exterior – au fost alesi Vitali Holostenko, Luca Laszlo, Alexandru Nicolski, Dori Goldstein, Iohan Heigel.

DOUA SABII IN ACEEASI TEACA
Fractionismul din PCdR s-a declansat dupa trimiterea clandestina in tara a lui Marcel Pauker, cu sarcina de a supraveghea presa comunista legala si ilegala. Desi nu facea parte din nici un organ de conducere al Partidului, "Luximin" avea drept de vot deliberativ la orice sedinta. Nereusind sa obtina presedintia PCdR in 1921, Pauker incepe acum lupta directa prin contestarea alegerii lui Holostenko in fruntea PCdR. Invectivele si blamarile reciproce din presa, ori la diferite plenare si conferinte organizate de fiecare grupare, au produs denunturi, certuri si confuzii in partid. Chiar si putinii membrii ai partidului care mai ramasesera au fost exclusi cand de o parte, cand de alta. Conflictul a fost rezolvat definitv de catre agentii si anchetatorii de la NKVD care i-au adus pe cei doi rivali in situatia de a fi condamnati la moarte si executati.