marți, 19 iulie 2005

Moartea Cominternului

ILARION TIU

Dupa semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, activistii Cominternului s-au aflat intr-o pozitie ingrata. Daca, dupa Congresul al VII-lea al Internationalei a III-a, cominternistii devenisera cei mai aprigi denuntatori ai fascismului, prin "fronturile populare", acum trebuiau sa-si inchida gura. Era actul de deces al Internationalei.

Dupa succese in alegerile legislative spaniole si franceze din 1936, "fronturile populare" pareau o solutie formidabila gasita de Comintern pentru a instaura comunismul in Europa. Insa acestea nu au avut viata lunga, deoarece partidele radicale au renuntat la termenii intelegerii si s-au orientat iarasi spre dreapta. "Frontul Popular" spaniol a rezistat ceva mai bine de o luna, iar in Franta, dupa al doilea guvern Leon Blum, din 1938, a fost "inmormantat" pactul electoral din 1936. In conditiile in care situatia politica a Europei s-a tulburat in 1938, din cauza cresterii puterii Germaniei, Moscova a cautat noi alternative de dominare a continentului. Stalin decide alianta cu Hitler pentru a infrange puterile democratice, pentru ca mai apoi sa-i biruie el pe nazisti. Asa ca soarta continentului european a cazut in mana a doi dictatori teribili, in vreme ce puterile democratice se intreceau in a emite principii si teorii de mentinere a pacii.
COMINTERNUL SI PACTUL DE NEAGRESIUNE. Conducatorii Internationalei a III-a nu au stiut nimic despre tatonarile dintre Hitler si Stalin privind un tratat de colaborare. Gheorghi Dimitrov (conducatorul Cominternului) a fost chemat abia dupa cateva zile de Stalin pentru a afla detaliile noii intelegeri. La 8 septembrie 1939, Dimitrov si Dmitri Manuilski (secretarul Cominternului) au prezentat un punct de vedere oficial asupra noilor realitati, dispunand ca militantii comunisti internationalisti sa nu mai denunte extrema dreapta, ci social-democratii ca pericol al pacii mondiale.
REACTII ROMANESTI. In august 1939, comunistii romani erau complet dezorganizati. Regimul lui Carol al II-lea era deosebit de sever cu opozantii extremisti, fie ca erau legionari sau comunisti. Oficial, secretar general al PCdR era Boris Stefanov. Acesta fiind la Moscova, era suplinit in tara de Bela Breiner in fruntea Secretariatului din care mai faceau parte Stefan Foris, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Vasile Luca etc. Secretariatul din tara s-a conformat dispozitiilor lui Gheorghi Dimitrov, ca si organizatia de partid din inchisori, condusa de Dimitar Ganev. Surprinzator, cel care a fost luat prin surprindere de noua strategie a Cominternului a fost Boris Stefanov, care era "sa-si piarda capul" din aceasta cauza. El a publicat in revista Cominternului un articol in conformitate cu "vechile teze", fiind exclus din functia de secretar general si inlocuit cu B...la Breiner. A scapat de "procesele staliniste" datorita prieteniei sale cu seful Cominternului, Gheorghi Dimitrov.
SE PIERDE URMA... Dupa acest incident cu Boris Stefanov, Cominternul pierde legatura cu militantii comunisti din Romania. Organizatia din tara avea dificultati financiare inca de la plecarea lui Stefanov in URSS. Audiat in ancheta mortii lui Stefan Foris, Teohari Georgescu, membru al Secretariatului in perioada Breiner, a declarat: "Era in timpul lui B...la (Breiner – n.r.), cand partidul a trait aproape doi ani de zile fara fonduri din afara". Comunistii din inchisori au trecut si ei printr-o perioada grea, deoarece nu mai veneau ajutoare materiale din afara, iar "Ajutorul Rosu" era in deriva din cauza lipsei de coordonare a partidului.
In primavara anului 1941, in Romania au intrat primele trupe germane, care pregateau razboiul in est alaturi de Armata romana. Generalul Ion Antonescu, in calitate de sef al guvernului, a dispus sa fie facuta "curatanie" in randul organizatiei comuniste. In aprilie 1941, au existat mai multe valuri de arestari printre liderii PCdR din Romania. Au fost intemnitati Iosif Chisinevschi, Teohari Georgescu, agenti cominternisti cu experienta, alaturi de avocati si ziaristi de stanga. In aceste conditii, Cominternul doreste sa-si "stearga urma" din Romania, propunand un schimb de prizonieri. A fost intocmita o lista cu militanti comunisti ceruti de Moscova, din care faceau parte Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Chivu Stoica. A fost acceptata numai Ana Pauker, care a si trecut in URSS. Ajunsa la Moscova, a devenit conducatoarea comunistilor romani de acolo, inlocuindu-l pe Boris Stefanov, care intrase in dizgratie prin gestul sau din 1939.
ROMANIA, IN RAZBOI. La 22 iunie 1941, pactul de neagresiune dintre Uniunea Sovietica si Germania devine nul prin atacul nazistilor spre est. Incepea astfel un razboi sangeros, care va dura pana in 1945. Conflictul a fost imediat ideologizat, fiind prezentat de ambele parti ca un razboi "sfant", fie impotriva comunismului, fie impotriva nazismului. Dupa 22 iunie, Cominternul, ca institutie, isi pierde definitiv rolul. Comunistii internationalisti nu mai aveau unde sa fie infiltrati, in conditiile in care germanii si aliatii lor se aflau pe teritoriul URSS. Locatarii Hotelului Lux din Moscova (unde erau cazati activistii cominternisti) au fost mutati mai spre est, intrucat Armata germana se indrepta spre capitala sovietica.
DEPARTE, DEPARTE... In perioada iunie 1941-august 1944, sovieticii aproape ca au pierdut definitiv legatura cu activistii comunisti romani. Cei aflati in libertate erau atent monitorizati de serviciile speciale romanesti, iar cei din inchisori au fost stransi la un loc pentru a fi usor controlati. "Cartierul general" de la Doftana fusese mutat la Caransebes in urma prabusirii zidurilor inchisorii in noiembrie 1940. In 1941, Ion Antonescu i-a mutat pe detinutii comunisti importanti in lagarul de la Targu-Jiu, alaturi de alti opozanti ai regimului. Astfel, contactele cu URSS erau imposibile. Dupa 23 august 1944, sovieticii nu aveau nici un fel de informatii privind organizatia din Romania. La cateva zile dupa "intoarcerea armelor", Ana Pauker a fost chemata de Gheorghi Dimitrov, care i-a spus ca trebuie sa plece in Romania, deoarece de patru-cinci ani nu mai avea informatii despre organizatia din tara. Petre Borila fusese trimis in Romania, insa "pierduse legatura", dovada ca militantii comunisti autohtoni pierdusera total contactul cu tovarasii de la rasarit.
DISPARITIA COMINTERNULUI. In stilul sau oportunist, Stalin s-a aliat cu puterile occidentale dupa ce a fost atacat de Hitler, la 22 iunie 1941. Insa acestia i-au impus dictatorului sovietic unele concesii in schimbul ajutoarelor materiale pentru razboiul cu Germania. Printre acestea era si renuntarea la internationalismul comunist. In primavara anului 1943, cand tabara antinazista discuta problema deschiderii unui al doilea front in Europa, Stalin a dat primele semne de acceptare a cererilor aliatilor occidentali. In mai 1943, Gheorghi Dimitrov si Dmitri Manuilski au fost chemati de Stalin pentru a li se comunica faptul ca a desfiintat Cominternul. Acestia s-au conformat ordinului "tatucului", iar la 11 mai a fost convocata sedinta Comitetului Executiv al Cominternului, care a decis autodizolvarea. Pe actul de desfiintare a Internationalei a III-a si-a pus semnatura si Ana Pauker, alaturi de Maurice Thorez, Dmitri Manuilski etc. Practic Cominternul nu mai functiona inca din 1941, insa trebuiau mentinute legaturile. Nici dupa autodizolvare Internationala comunista nu a disparut definitiv, fiind trecuta neoficial in subordinea Kremlinului, sub acoperirea unor institute si asociatii.

REGRUPAREA
Dupa declansarea razboiului in est, comunistii romani din URSS s-au strans in jurul Anei Pauker, noul lor conducator. In localitatea Ufa, din estul Uniunii Sovietice, aceasta a condus la postul de radio al Cominternului Sectia romana – Romania Libera. Acolo s-a strans noul nucleu al PCdR din URSS, din care mai faceau parte: Petre Borila, Valter Roman, Leonte Rautu, Vasile Luca, Dumitru Petrescu sau Constantin Doncea. Dupa desfiintarea Cominternului, acest grup a inceput sa viziteze lagarele de prizonieri romani din Uniunea Sovietica, cu scopul de a forma o armata procomunista. Astfel a aparut Divizia de voluntari "Tudor Vladimirescu", iar dupa terminarea razboiului, Divizia "Horia, Closca si Crisan".