marți, 26 iulie 2005

Stefan Foris, ultimul conducator ilegalist

PAULA MIHAILOV

PCdR pare a nu-si fi gasit locul nici in Romania, haituit de Siguranta, nici la Moscova, unde teroarea stalinista l-a decapitat. Cei doi ani care au trecut de la demiterea lui Boris Stefanov si numirea in functie a lui Stefan Foris au stat sub semnul subordonarii fata de Kremlin si a obscuritatii impuse de ilegalitate.

In 1938, Boris Stefanov, cel de-al patrulea secretar general al PCdR, numit in 1934, este demis din functie de aceeasi instanta care l-a si impus – Cominternul. Insa, este repede "reciclat" si avansat in postul de agent responsabil pentru mai multe partide comuniste din estul Europei, printre care si cel romanesc. Moscova trebuia sa decida cu cine il va inlocui pe Stefanov.
SUPUNERE NECONDITIONATA. Decizia nu era atat de usor de luat, avand in vedere slabiciunile si greutatile partidului. Definirea PCdR ca partid era un lucru dificil: numarul membrilor scazuse pana la cateva sute, in mare parte din cauza statutului de ilegalitate in care a fost cantonat partidul din 1924, iar de conducere coerenta si eficienta nu putea fi vorba. Activistii sai cei mai importanti erau plasati in trei grupuri. O parte erau arestati si detinuti in inchisori pe diferite termene de detentie. Multi murisera in timpul marii terori staliniste, care se va apropia de sfarsit abia in 1938.
O mica parte se aflau in libertate in URSS sau Europa, amenintati fie de o reluare a terorii, fie de ascensiunea extremismului de dreapta. Punctul comun al tuturor era supunerea neconditionata fata de Moscova. Cu totii se supuneau ordinelor si indicatiilor venite pe linie cominternista, de cele mai multe ori contradictorii. Spre exemplu, insistand pe cererea de autodeterminare a minoritatilor nationale pana la despartirea de statul roman, comunistii nu faceau altceva decat sa-si atraga mai multe critici si sa se distanteze din ce in ce mai mult de scopurile unui partid national si de reintrarea pe scena politica.
Urmand directivele Cominternului, in vara lui 1940, cand URSS a impus cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, comunistii romani au laudat faptul ca "patria socialismului mondial" a smuls doua provincii romanesti, care au intrat "fericite" si "eliberate" in randul marelui popor sovietic.
VREMURI GRELE. In 1938, Carol al II-lea instaureaza un regim de dictatura, printre masurile luate fiind si cea a desfiintarii tuturor partidelor politice. Asadar, comunistilor pareau a li se fi oprit toate sansele de a-si continua activitatea, chiar si in conditii de clandestinitate. In rastimp de doi ani, partidul isi pierduse credibilitatea in randul muncitorilor.
O perioada scurta, incepand cu 1938, interimatul conducerii PCdR a fost asigurat de Bela Breiner. Pana la moartea sa, survenita in martie 1940, intr-un spital bucurestean, el a facut parte dintre comunistii care au activat in tara. A fost membru al Secretariatului intern al PCdR, secondat de Ilie Pintilie si Stefan Foris. Activitatea politica de mic impact a comunistilor romani a nemultumit insa continuu Moscova.
NUMIREA LUI FORIS. De aceea, Cominternul ii convoaca pe reprezentantii PCdR pentru raport si pentru a decide cine va conduce in continuare partidul. Dupa toate aparentele, Vasile Luca, un comunist cu state vechi, maghiar de origine, urma a fi investit in functia de secretar general al PCdR. Dar tovarasul sau – Nicu Tudor – il toarna agentilor de politie, si Luca, impreuna cu Strul Zigelboim sunt prinsi la granita si arestati. La putina vreme, Nicu Tudor moare din cauza tuberculozei.
Ulterior vor pleca alti doi reprezentanti, Stefan Foris si Teohari Georgescu, care reusesc sa pacaleasca vigilenta agentilor Sigurantei si ajung in capitala URSS la inceputul verii lui 1940. Cazati la "kilometrul zero al cominternistilor" – Hotel Lux – ei au mai multe intalniri cu diversi lideri ai partidelor comuniste din Bulgaria si Italia, care, in numele conducerii Internationalei a III-a, le reproseaza lipsa de actiuni concrete indreptate impotriva lui Carol si a dictaturii sale, carentele in activitatea de sustinere a Pactului Ribbentrop – Molotov. Foris incearca sa se scuze, invocand lipsa de fonduri a partidului. In ciuda tuturor criticilor, Cominternul decide numirea lui Stefan Foris in fruntea comunistilor romani, spre nemultumirea lui Teohari Georgescu.
CE-I DE FACUT? Dupa o perioada de instruire in tainele vietii conspirative si in responsabilitatile noi, Foris este obligat sa se intoarca in tara, chiar in ziua de 31 decembrie 1940, cu toate ca a cerut permisiunea Cominternului de a ramane la Moscova. A fost refuzat. Teohari Georgescu se intorsese cu doua luni mai devreme. Interimatul conducerii partidului il asigurase, pe parcursul verii lui 1940, Iosif Chisinevschi.
La sosire, Foris gaseste o Romanie mutilata si de Dictatul de la Viena. Dar cea mai mare problema a noului secretar general este "activitatea revolutionara" a PCdR. Practic, el trebuia sa gaseasca cea mai buna solutie pentru a initia actiuni de partid, fara a fi prins si fara a incalca directivele Cominternului, in numele caruia a fost numit sa conduca PCdR. Calea aleasa de el, de altfel unica disponibila la acea ora, este mentinerea in subteran a PCdR. Evolutia ulterioara a evenimentelor – izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, desfiintarea Cominternului (1943) si victoria Armatei Rosii – avea sa decida soarta partidului. Insa tactica aleasa de Foris a insemnat sfarsitul lui ca lider politic si ca om, in conditiile ruperii legaturilor cu Cominternul si a cresterii importantei grupului de comunisti din inchisori.

ADEVARATII DUSMANI
La revenirea din URSS, unde fusese "uns" secretar general, Stefan Foris (foto) trimite la Comintern, pe numele lui Boris Stefanov, o scrisoare. El asigura conducerea superioara a PCdR ca: "Dusmanul de clasa nu a putut face nimic partidului nostru. Insa dupa eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord si dupa evenimentele din septembrie, dictatura regala, respectiv dictatura legionara au dat lovituri grele (...) Partidul nostru a pierdut aproape o jumatate dintre membrii sai".

INTERNATIONALA TRASA NOI ORDINE
La 8 mai 1940, Comitetul Executiv al Cominternului emite un document intitulat "Directive pentru Partidul Comunist Roman". In buna traditie a subordonarii fata de Moscova, Internationala trasa noile sarcini care trebuiau indeplinite de comunistii romani, in conditiile aliantei dintre Germania si URSS, consfintita prin Pactul germano – sovietic din septembrie 1939. Clasa conducatoare romaneasca, dar nu si comunistii din tara, era criticata pentru atitudinea ei de aparare a granitelor tarii si sustinerea Frantei, Angliei si a Statelor Unite. In consecinta, Cominternul cerea ca "in fata populatiei din Romania, in fata clasei muncitoare si a partidului ei – PCdR – sta sarcina de a nu admite atragerea Romaniei in razboi si transformarea Romaniei intr-un cap de pod al Angliei si Frantei pentru un razboi impotriva Germaniei si URSS."