miercuri, 10 august 2005

Partidul dintre zidurile inchisorilor

CRISTINA DIAC

In anii de razboi, comunistii inchisi ii depaseau atat cantitativ, cat si ca importanta, pe cei aflati in libertate. Detinutii ii supuneau pe nou-veniti unor anchete riguroase, motiv pentru care cunosteau mai bine situatia reala a partidului decat "tovarasii" lor ramasi in libertate.

Inainte de 23 august 1944, PCdR era rupt intre comunistii aflati in libertate si comunistii care ispaseau diferite pedepse privative de libertate. Cu timpul, din cauza conditiilor din timpul razboiului, masurile restrictive luate de regimul antonescian impotriva opozantilor, in general, si a vocilor Moscovei, in special, au devenit mai dure. Astfel, gruparea din inchisori s-a marit atat din punct de vedere numeric, cat si din punct de vedere calitativ. Dintre figurile reprezentative ale comunismului romanesc de dupa 1944, la inchisoare erau Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu (care la acea data nu reprezenta insa un nume in miscarea comunista). Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Rautu se aflau la Moscova. In libertate si in Romania erau Stefan Foris, Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet, sotii Ileana si Grigore Raceanu, Ana Toma. Dupa calibrul numelor si dupa gradul de aplicabilitate al deciziei, se poate afirma ca adevaratul partid comunist era cel din inchisori. Indepartarea lui Foris de la conducere, arestarea sa de catre propriii tovarasi de partid, ancheta la care a fost supus si in final moartea s-au datorat liderilor comunisti aflati in detentie. Din inchisoare s-a analizat activitatea sa ca secretar al partidului, acolo s-a luat decizia indepartarii sale, s-a urzit planul, de acolo a iesit Emil Bodnaras – cel insarcinat cu ducerea lui la indeplinire.
STIAU TOT. Cei inchisi cunosteau foarte multe din cele ce se intamplau afara. Cum era cu putinta ca niste oameni lipsiti de libertate sa fie de multe ori chiar mai bine informati asupra situatiei politice generale a tarii, precum si asupra problemelor partidului decat insusi seful partidului? Pentru ca de multe ori Gheorghiu-Dej, aflat in inchisoarea de la Caransebes, stia mai multe decat Foris aflat in libertate. O parte din informatii le parvenea prin intermediul rudelor, care aveau dreptul sa-i viziteze si sa le aduca diverse pachete. Unii detinuti ieseau la munca in afara inchisorii si, cum supravegherea nu era foarte stricta, puteau sa transmita si sa primeasca diverse mesaje prin oamenii cu care se vedeau.
CONTRAANCHETELE. In sfarsit, cea mai buna sursa de informare erau chiar colegii de partid care "cazusera" de curand. Acestia veneau cu stiri noi si mai ales participau la o severa "contraancheta". Liderii celulei de partid care functiona in fiecare inchisoare unde se aflau detinuti comunisti se inchideau zile de-a randul cu nou-venitii intr-o celula si le puneau intrebari in legatura cu motivele si imprejurarile in care au fost arestati, asa cum ii invatase Cominternul. Practic, fiecare "cadere" ajungea sa aiba propriul "dosar" oral, in care se aratau motivele arestarii, posibilii vinovati din randurile partidului (identificati ca si colaboratori ai Sigurantei sau chiar agenti infiltrati). De asemenea, se cerceta ce a facut si ce n-a facut conducerea pentru prevenirea arestarii, cat de vinovat era proaspatul arestat pentru starea in care se afla. Se urmarea sa se afle daca nu cumva incalcasera regulile conspirativitatii, atragand atentia organelor politienesti asupra sa, daca a mai antrenat in "cadere" si pe altii si, foarte important, daca au tradat in cadrul anchetei (numele altor "tovarasi", adrese ale caselor conspirative si alte secrete ale partidului ilegal). In conditiile in care "anchetatorii" aveau rabdare si mai ales timp sa desfasoare o investigatie amanuntita, sa coleze informatiile furnizate de un detinut cu cele date de cei de dinaintea sa, sa puna cap la cap crampeie de date si mai ales, stiut fiind faptul ca o noua "cadere" este oricand posibila, cel cazut putand sa confirme sau sa infirme cele spuse anterior de un altul, era foarte greu "sa minti partidul". Posibilitati de verificare existau. Desigur, cei arestati ajungeau in inchisoare cu propriile pareri in legatura cu cauzele "caderii". Cateodata, motivele intuite de ei erau corecte, alteori nu. Comunistii ajunsi in inchisoare aduceau cu ei propriile temeri, frustrari si animozitati fata de cei ramasi afara.
In urma unor astfel de anchete, cei inchisi au ajuns la concluzia ca Foris este un tradator in slujba Sigurantei antonesciene. El devine suspect o data in plus in momentul in care au fost arestati Teohari Georgescu si Iosif Chisinevschi. Iar "Teo" prea avea si motiv de ranchiuna: sefia partidului, pierduta "la milimetru" in 1940, in favoarea lui Stefan Foris.

UN GRAFOMAN SINGURATIC
Dincolo de faptul ca unele acuze care i-au fost aduse lui Stefan Foris erau de-a dreptul fanteziste, cum ar fi aceea ca ar fi intrerupt cu buna stiinta legatura cu Moscova, el a facut totusi unele "greseli" din punct de vedere comunist. "Principala lipsa a constat in abuzul de materiale scrise, tot felul de rapoarte, instructiuni, circulare lungi, redactate pe multe pagini", precizeaza raportul anchetei comandate de Ceausescu in 1968. "Acestea i-au rapit mult timp in detrimentul activitatii concrete, de organizare, conducere si desfasurare a activitatii antirazboinice. O parte din aceste materiale scrise, cazand in mana Sigurantei, a fost folosita de aparatul de stat antonescian pentru a lovi in PCdR." Practic, acesta manifesta puternice accese de grafomanie, principala sa preocupare fiind aceea de a redacta documente de partid. Pentru aceasta "ramanea zile in sir in casa, organiza numeroase sedinte pe probleme diverse, se stenografiau discutiile si se intocmeau procese verbale detaliate". Foris era un singuratic care se dedica unicei sale preocupari – redactarea materialelor de partid. Nu avea saptamani de-a randul legatura cu nimeni, nu stia ce se intampla dincolo de zidurile casei conspirative. Nu a activat de fapt in vreun fel, fiind prea ocupat sa scrie "rapoarte, instructiuni, circulare".

CRITIC ASPRU
"Manifesta duritate fata de unii activisti de partid, facea critici aspre in asa fel incat, in loc sa ajute cadrele pentru a-si lichida lipsurile, in unele cazuri le producea nemultumiri, ii demoraliza si demobiliza in munca"
Raport preliminar al Comisiei PCR, constituita pentru cercetarea cazului Foris