miercuri, 14 septembrie 2005

Detinuti si temniceri

CRISTINA DIAC

Pentru a-si asigura supravietuirea, liderii de partid din inchisoare "au pactizat cu inamicul", cazand la intelegere cu temnicerii. Gardienii ii "deranjau" rar cu controale inopinate in celule. O mana de oameni a reusit sa reziste cu brio regimului de detentie. Capii de la Caransebes au ajuns apoi capii Romaniei comuniste.

Relatiile dintre detinuti nu erau rezultatul unor masuri luate de administratia inchisorii, ci de insasi organizatia comunista care functiona in respectiva inchisoare. Functionarii nu interveneau in repartitia nou-sositilor in celule, nici nu le indica vreun loc de munca anume. Programul de lucru era zilnic intre 7:00 si 12:00 si 14:00 si 17:00, cu exceptia duminicilor. Teoretic, dupa orele de program, detinutii se intorceau in celulele-dormitor, unde puteau vorbi ce doreau si cu cine doreau. Absenta interventiilor din partea administratiei nu insemna insa lipsa oricaror imixtiuni.
"CURSA". In limbajul condamnatilor de la Caransebes, "cursa" desemna un eveniment important din viata inchisorii: in unele zile de marti paraseau inchisoarea cei care isi ispasisera pedeapsa, in locul lor sosind noi loturi de condamnati. Numarul celor plecati nu era niciodata egal cu al celor sositi. Sub pretextul pastrarii unei oarecare stari de ordine in celule, membrii "organizatiei" faceau cu acest prilej o noua redistribuire a detinutilor pe celule. Acelasi principiu functiona si in cazul redistribuirii pe ateliere. Ajuns sociolog, fostul detinut Pavel Campeanu a desemnat cu termenul de "cursa" permanentul "du-te vino" al detinutilor de la o celula la alta si de la un atelier la altul. Explicatia pe care o ofera fostul incarcerat la Caransebes esta aceea ca membrii conducerii doreau sa impiedice astfel constituirea in timp a unor grupuri, altele decat cele dorite de liderii insisi. In acest fel, prin controlarea relatiilor interumane care se stabileau in inchisoare, "organizatia" controla de fapt chiar masa detinutilor, asigurandu-se ca nu vor aparea grupuri care sa conteste suprematia "nucleului conducator" deja constituit. O asemenea practica va fi repusa mai tarziu in functiune de fostul detinut Nicolae Ceausescu, sub numele de "principiul rotatiei cadrelor".
"LEGATURA". In aceeasi logica a controlului permanent pe care partidul il exercita asupra relatiilor stabilite intre detinuti se incadra si existenta "legaturii superioare de partid". Unui membru al "organizatiei" care nu facea parte nici din celula de partid, nici din conducere, asa cum a fost Pavel Campeanu, superiorii ii transmiteau mesaje prin intermediul unei persoane anume. Purtatoarea de cuvant a conducerii se numea "legatura" si avea de regula in grija mai multi condamnati. La randul lor, acestia din urma se putea adresa conducerii in aceiasi maniera, prin intermediul numitei "legaturi". "Componentii cuplurilor erau alesi in asa fel, incat obarsia, trecutul si profilul lor spiritual sa prezinte cat mai putine interferente, premise care preveneau nasterea unor prietenii reale." "Pericolul" era oarecum prevenit si de faptul ca principiul permanentei schimbari functiona si la capitolul desemnarii "legaturii superioare". Aceasta era schimbata la fel de des ca si locul in celule sau locul de munca.
"PACT CU DIAVOLUL". In teorie, comunistii au condamnat cu vehementa si au negat orice relatie de coabitare cu reprezentanti ai "burghezo-mosierimii". Dupa 1944 au existat oameni "retinuti" pentru "pacatul" de a fi stat de vorba pe strada cu o persoana indezirabila. Realitatea a fost insa alta. De multe ori, din considerente de ordin practic, liderii partidului din diferite perioade au facut "pactul cu diavolul", intretinand de conjunctura relatii amiabile cu "infama reactiune". Un astfel de exemplu il reprezinta "legatura" nu tocmai rea pe care "organizatia" de la Caransebes a avut-o cu conducerea inchisorii.
Intre comunistii inchisi si cei care trebuiau sa ii pazeasca s-a stabilit un fel de acord tacit, reciproc avantajos. Detinutii cu vederi comuniste primeau libertatea de a desfasura activitati politice chiar in regimul de dictatura militara care ii trimisese in puscarie. Slujbasii din penitenciar se alegeau cu o serie de avantaje materiale de pe urma incarceratilor. Teoretic, acestia primeau de pe urma muncii depuse o anumita suma de bani, proportionala cu "pretul muncii lor", dupa cum prevedeau regulamentele. Produsele iesite din mainile detinutilor erau valorificate pe piata. Un birou de contabilitate in care lucrau condamnatii trebuia sa tina un fel de contabilitate dubla. Sumele totale de bani care se obtineau de pe urma muncii detinutilor, precum si cele care le reveneau acestora nu erau raportate corect Directiei Generale a Penitenciarelor din Bucuresti. Veniturile ilegale erau impartite intre "organizatie" si administratia inchisorii, care obtinea astfel venituri importante de pe urma muncii detinutilor. Fara a utiliza nici o metafora, libertatea in plan politic avea un pret, un pret cuantificabil in bani.
In pretul tacerii intrau mai multe avantaje concrete pentru detinutii comunisti. Paznicii nu efectuau decat arareori controale neanuntate in celule. Printre "corvezile" pe care le faceau detinutii se numara si curatenia in birourile inchisorii. Scotocind prin hartii, "baiatul cu matura" afla in timp real toate noutatile comunicate oficial, pe care le aducea imediat la cunostinta liderilor de partid. Acestia stiau dinainte cine urmeaza sa plece si cine sa vina de la si la Caransebes. Intre liderii comunistilor din inchisori si cei ramasi afara s-au schimbat permanent mesaje, in fapt o adevarata corespondenta. Una dintre metodele folosite era sa introduca respectivele hartii – celebrele mesaje scrise pe foita de tigara intrate dupa 1944 in "mitologia ilegalitatii" – in obiectele pe care le vindeau duminica in pietele din oras. Spre exemplu, Teohari Georgescu intr-o zi de targ trebuia sa "vanda" unui anumit cumparator un joc de sah realizat in atelierele inchisorii. Una din piese fusese scobita la mijloc, pentru a se putea introduce un ravas destinat cuiva din afara. Asemenea practici erau posibile deoarece munca in ateliere nu era supravegheta de nici un gardian, detinutii fiind lasati sa gaureasca atatea piese cate credeau necesar pentru a-si trimite "epistolele" catre tovarasii ramasi in libertate.
Conducerea comunista de la Caransebes a fost preocupata sa asigure supravietuirea "activului de partid" incarcerat. Pentru aceasta, nu s-a dat in laturi de la a pactiza cu "dusmanul de clasa". Gheorghiu-Dej l-a acuzat pe Foris ca nu a provocat pagube trupelor germane care se aflau in Romania, facandu-se astfel vinovat de un fel de pasivism. Pentru a supravietui anilor de inchisoare, el insusi a "colaborat" cu reprezentantii regimului de dictatura militara al generalului care s-a autoavansat maresal – Ion Antonescu.

NOAPTEA DEVORATORULUI DE HARTII
Intamplator, victima a administratiei inchisorii a cazut la un moment dat chiar unul dintre membrii conducerii de partid, Miron Constantinescu. Intr-una din seri, dupa ora stingerii, fiul nelegitim al savantului Ilie Murgoci redacta, pe celebrele foite de tigara, un mesaj pentru exterior. Niste gardieni mai zelosi sau poate doar mai putin informati in legatura cu mersul lucrurilor din inchisoarea Caransebes au facut un control neanuntat in celula lui Miron Constantinescu. "Pierzandu-si cumpatul, scrie Pavel Campeanu, Miron s-a precipitat si si-a infulecat opera sub privirile uimite ale gardienilor, care, pierzandu-si si ei cumpatul, au ales prima solutie care le-a venit in minte: cea regulamentara. L-au insfacat deci pe Miron impreuna cu documentele neingurgitate, prezentand intreaga captura la raport si punand astfel administratia in situatia de a afla oficial ceea ce ar fi preferat sa ignore."

"CONVOIUL" PE NOUA MILIMETRI
Pusa in fata evidentei, conducerea penitenciarului a trebuit sa ia masuri dupa aparitia "cazului" detinutului "mancator de hartie". Un grup de detinuti, printre care se afla si Miron Constantinescu, a fost transferat la inchisoarea de la Lugoj.
Un fapt la a carui origine a stat o situatie mai mult comica decat eroica a fost contabilizat in anii ’80 ca "episod al luptei duse de Partidul Comunist in ilegalitate". A fost rememorat ca atare si adus in atentia noilor generatii prin intermediul unui film de lung metraj. "Convoiul" s-a bazat pe un scenariu scris de doctoral Horia Dunareanu, unul din detinutii transferati la Lugoj. Regia a fost semnata de Mircea Muresan. In distributia filmului, interpretand rolurile comunistilor persecutati, se regaseau actorii Ion Besoiu si Emil Hossu.