marți, 20 septembrie 2005

Editorial: Mana dreapta a lui Dej

LAVINIA BETEA

L-am intalnit pentru prima data pe Ion Gheorghe Maurer in 1993. Era atunci – si probabil asa va ramane pentru totdeauna de-acum incolo – primul ministru cu cea mai lunga guvernare din istoria contemporana a Romaniei (1961-1974). La douazeci de ani distanta dupa retragerea din functii isi mentinea reputatia de a fi fost "mana dreapta a lui Dej", eminenta cenusie care determinase procesul de desprindere al Romaniei de sub tutela sovietica.
Intalnirile cu el – finalizate cu o carte de interviu – au fost prilejuri de nenumarate surprize. Mai intai surpriza infatisarii, decorului si modului de viata al celui care, ca si ceilalti tovarasi ai sai din anii puterii, era numit reprezentant al clasei muncitoare. Apoi constatarea dezinteresului fostului avocat al apararii in procesele intentate comunistilor ilegalisti fata de traseele de viata reale ale acestora. In ceea ce priveste biografia intervievatului, teoria "determinismului istoric" – calea "stiintifica" pe care ideologia comunista sustinea ca se produc procesele sociale si implicit ascensiunea personalitatilor politice ale unei epoci – nu gaseste zone de exemplificare. Insasi data intrarii sale in partid – in istoriografia comunista, rascrucea sa de viata – lui Maurer i se parea lipsita de importanta. "Am intrat in partidul comunist – mi-a raspuns el la intrebare – ceva mai devreme decat anul 1936, cum au spus si au scris astia". "Astia" erau istoricii oficiali ai partidului ajuns la putere care consemnasera data prin corelatie cu procesele intentate mai multor grupuri de comunisti in acel an si in apararea carora Maurer si alti avocati de stanga (printre care si Patrascanu) pledasera.
Maurer s-a nascut in 1902 si a fost botezat Jean George. Tatal sau era neamt iar mama frantuzoaica, amandoi parintii fiind profesori. Absolvent al liceului militar din Craiova, s-a inscris la Politehnica de unde se va retrage (ori va fi exmatriculat) dupa anul intai. Absolvent al Facultatii bucurestene de Drept, incearca sa-si faca un rost tatonand diverse cercuri de influenta care i-ar favoriza ascensiunea.
Momentul crucial al biografiei lui Maurer este cunostinta directa cu Gheorghiu-Dej. Aceasta se petrece in imprejurarile cutremurului din 1940 care avariaza grav inchisoarea Doftana. Trimis de "sectorul aparare" pentru a vedea la fata locului ce se petrecuse, avocatul il ia, cu invoirea autoritatilor pe detinutul Gheorghiu-Dej la Campina unde petrec noaptea gazduiti de unul dintre oamenii partidului. Cei doi barbati – atat de diferiti unul de celalalt prin rosturilor lor de pana atunci in viata – au fost placut impresionati unul de celalalt. Atat de mult incat Maurer ii propune lui Dej sa evadeze. Propunere extrem de riscanta pentru un avocat care initiaza asemenea practica ilegala in regimul de atunci al Romaniei. Prudent, Dej refuza: pentru el e un risc de viata, nu de cariera.
Vor mai trece patru ani pana decide ca a venit timpul potrivit evadarii sale. Din lagarul de la Tg.Jiu cere ca evadarea sa-i fie organizata de Maurer. Astfel ca acesta – ofiter al Armatei Romane in razboi! – primeste sarcina de partid sa evadeze de pe frontul de Est.
Intre timp, Maurer cunoscuse si rigorile lagarului din Tg. Jiu unde fusese internat in doua randuri. Prima data dupa declansarea atacului impotriva URSS, deoarece avocatul Maurer era semnalat de rapoartele politiei ca unul ce intretinuse relatii cu legatia sovietica la Bucuresti. Atunci iesise din lagar dupa ce (ca si Patrascanu) semnase angajamentul de-a nu mai face politica. A doua oara, dupa batalia de la Stalingrad cand ramane pana in iulie 1943. Atunci o comisie militara de triere a detinutilor, condusa de fostul director al liceului craiovean pe care-l absolvise, il trimite pe front.
Ca si Patrascanu (cu care s-a aflat continuu in relatii de pronuntata si reciproca antipatie), Maurer cunostea oameni cu influenta de diverse orientari. Astfel ca in organizarea evadarii lui Dej din noaptea de 13 spre 14 august 1944 se intercaleaza si detaliul unui luxos Cadillac – cel mai probabil masina lui Auschnitt, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania. Nu era singurul din "lumea buna" care contribuise cu bani in favoarea comunistilor. Industriasii Alexandru Stefanescu, Radu Xenopol, Ghita Popp sunt alti cotizanti datorita carora au fost posibile cheltuielile debarcarii lui Foris, evadarii lui Gheorghiu-Dej si detentiei Antonestilor.
Excluzand curajul si gustul riscului (calitati inexistente la "oamenii lui Ceausescu"), nu meritele politice au determinat ascensiunea lui Maurer. Ci intamplarea de a-l fi intalnit si de a-i fi placut lui Gheorghiu-Dej.
Datorita acelorasi imprejurari conjuncturale ale evadarii viitorului lider, invatatorului valcean Nicolae Rosianu i se confera in 1949 direct gradul de profesor universitar, ocupand pe parcursul intregii lui vieti inalte functii in invatamant, diplomatie si cultura. Preotul care servise ca gazda evadatilor Gheorghiu-Dej si spionului sovietic Vanea Didenko (insotitorul lui Dej la iesirea din lagar) si avocatului Maurer va fi pana la moarte Prea Fericitul Patriarh al Romaniei, Iustinian Marina.
De altfel – spune Maurer – nici comunistii nu ajunsesera la putere pentru ca ar fi facut ceva deosebit, ci datorita conjuncturii razboiului.