marți, 13 septembrie 2005

Editorial: Rasplata complicitatii

LAVINIA BETEA

Cartea lui Pavel Campeanu, "Ceausescu, anii numaratorii inverse" (Polirom, 2002), este o raritate in peisajul lucrarilor pe tema istoriei comunismului romanesc. Scrisa in acesti ultimi ani (al caror bun incontestabil este libertatea de expresie a comunitatii stiintifice), lectura ei presupune intrarea intr-o lume inchisa – comunitatea comunistilor din inchisoarea Caransebes. Amintirile martorului sunt insa comentate prin filtrul critic si avizat al sociologului vindecat de "iluzia comunista" in chiar anii omnipotentei sale.
Multe si pretioase sunt informatiile si observatiile din cartea amintita. In primul rand se retine faptul ca aceasta comunitate a detinutilor inchisorii Caransebes este viitorul nucleu al puterii comuniste. Aici se afla ilegalistii Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Chivu Stoica, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Alexandru Moghioros, Alexandru Draghici, Miron Constantinescu, Nicolae Ceausescu. Mai importanti decat ei, in acel moment sunt agentii sovietici arestati pe teritoriul Romaniei. Detinutul Pantelimon Bodnarenko bunaoara, viitorul general Gheorghe Pintilie, primul director general al Securitatii, in organizatia de partid a inchisorii asigura si controla relatia condamnatilor cu exteriorul. Serghei Nikonov, care va fi generalul Serghei Nicolau, director general al SSI, era coleg de celula cu Bodnaras. Petea Goncearuc, responsabilul corvezilor din inchisoare, ulterior colonelul Petrea Petrescu, va detin functia de loctiitor al lui Nicolau. Vasili Postanski se va numi Vasile Posteuca si va fi director al Canalului Dunare-Marea Neagra si sef al gospodariei de partid. Detinuti erau si Vanea Didenko, Valerian Bucikov si alti spioni sovietici care vor ramane in Romania ca fata nevazuta a puterii comuniste si oameni de legatura cu centrul de comanda care a fost Moscova pana la Congresul al XX-lea al PCUS (1956).
In conditiile in care detinutii reprezentau insusi dusmanul cu care Romania se afla in razboi, intre ei si temniceri se creeaza o complicitate a carei analiza poate fi relevanta pentru caracteristicile elitelor noastre politice. Pe de-o parte, administratia inchisorii prospera ilicit in urma veniturilor provenite din munca atelierelor organizate de detinuti. Bani multi de la "ajutorul rosu" se scursesera de-a lungul anilor si in buzunarele componentilor tribunalelor militare care-i condamnasera. Mituitii temniceri "nu vad" nimic din organizatia unui partid declarat ilegal inca din vreme de pace, dar care functioneaza bine protejat in chiar incinta inchisorii. Dupa batalia de la Stalingrad din 1943, satisfactiilor pecuniare si imediate le sunt alaturate calculele de viitor: a te pune bine cu comunistii poate fi un bun plasament pentru timpul cand politica filonazista va fi o "crima de razboi".
Nimic nu argumenteaza mai bine stransele relatii de complicitate bazate pe castigul sigur si reciproc dintre comunisti si temniceri decat refuzul celor dintai de a evada la inceputul verii lui 1944. Evadarea fusese organizata de sectorul "aparare" al PCdR, prin legatura Belu Zilber si cu mijloacele materiale ale Institutului Central de Statistica prin contributia directa a fruntasului taranist Sabin Manuila, directorul sau si a sefului oficiului statistica, Anton Golopentia. Temnicerii, carora li se ceruse legatura cu detinutii, au "raportat" condamnatului Teohari Georgescu solicitarea. Apreciindu-i de mai mare incredere pe paznicii sai, acesta a refuzat legatura, considerandu-si tovarasii niste "provocatori". In anii in care Teohari Georgescu va fi ministru de Interne, banuiala sa va fi considerata certitudine: toti cei implicati in organizarea evadarii de la Caransebes au fost arestati si condamnati ca atare (Manuila reusise sa fuga in strainatate, insa Golopentia a decedat in timpul anchetei).
Au fost rasplatite, in schimb, serviciile celor care in limbajul consacrat erau numiti "uneltele burghezo-mosierimii". Cel dintai, colonelul Alexandru Petrescu. Fostul presedinte al sectiei a III-a a Curtii Martiale din Bucuresti prezidase completul de judecata care-i condamnase la moarte pe "sabotorii de razboi" din grupul comunist Paneth-Kornhauser – Ada Marinescu. N-a fost insa ulterior declarat "criminal de razboi", el fiind si presedintele completului de judecata care-i condamnase pe cei doi secretari ai CC ai PCdR, Teohari Georgescu si Iosif Chisinevschi, in 1941, la numai zece ani inchisoare. Ca director general al penitenciarelor, in 1943, cand inspectase Caransebesul, daduse unda verde activitatilor comuniste din inchisoare. In consecinta, in 1947, fostul detinut Teohari Georgescu i-a incredintat lui Petrescu procesul liderilor taranisti, in frunte cu Maniu si Mihalache.
Semn de recunostinta este promovarea fostului director al inchisorii Caransebes, Gheorghe Dumitrescu, ca director in Ministerul de Interne. Iar procurorul Dobrian, alt protector al comunistilor, a fost facut acuzator public in Tribunalul Poporului. Ii avea acum colegi si tovarasi pe fostul detinut de la Caransebes Alexandru Draghici si pe Alexandra Sidorovici, ale carei merite si cunostinte de ilegalista vor fi imprumutate, in prima etapa, de mai motivatul ei sot intru afirmare, Silviu Brucan.