marți, 6 septembrie 2005

Editorial: Gogu – patronul artelor

LAVINIA BETEA

Pentru viitorul unui comunist, "atitudinea fata de Uniunea Sovietica" putea fi fatala. Ori aducatoare de nenoroc pentru ca intr-un alt timp "greselile trecutului" sa fie considerate fapte eroice.
Prea putini dintre comunistii romani intrasera insa in anii ilegalitatii in contact direct cu realitatile sovietice. Cazul dezamagitului Panait Istrati este de notorietate mondiala. Ce gandeau alti intelectuali de stanga putem afla datorita jurnalelor scrise in epoca de Mihail Sebastian si Miron Radu Parashivescu. Amandoi tineri scriitori fara alt "capital" decat talentul, cautand cai de obturare ale ierarhiei sociale, intepenita de secole cu structuri pronuntat medievale. "Mai mult decat pentru chirie si o masa modesta, nu vad de unde-as putea avea bani" – suspina poetul Miron Radu Parashivescu, traitor din leafa de functionar la Institutul de Conjunctura Economica si gazetarie, in 1940. In consecinta: "Ada-l, Istorie, mai repede pe Stalin, cu ostile lui needucate! E singura nadejde!".
Fara putinta de tagada stim astazi ca legaturile PCdR cu Moscova au fost, incepand din primavara lui 1941, intrerupte pe tot parcursul razboiului. Situatia era de o enorma dificultate pentru comunistii dintr-o tara aflata in razboi tocmai cu Uniunea Sovietica. Mai amenintati erau cei de etnie evreiasca. Iar cei mobilizati se aflau in neputinta de a executa simultan indatoririle de ostean roman si pe cele de "soldat al revolutiei comuniste".
Asemenea dileme si consecintele lor sunt ilustrate de cazul lui Gogu Radulescu, "patronul" elitei culturale din ultimul deceniu al "epocii Ceausescu".
Gogu Radulescu (1914-1991) a avut ca parinti un lautar tigan si o rusoaica, cu care tatal sau s-a insotit pe cand canta la Sankt Petersburg. In 1937 era unul dintre putinii absolventi bucuresteni de studii superioare economice de "joasa extractie sociala". Convingerile si legaturile politice de stanga au condus la numirea sa ca presedinte pe tara al Frontului Studentesc Democrat, organizatie paravan a PCdR interzis. Referent la Institutul de Statistica, a fost mobilizat in mai 1941. Mai iniante de aceasta se logodise insa cu o tanara comunista evreica, Dorina Rudisch. In vara lui 1940, dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, de teama de a nu fi arestata, dupa planul stabilit cu logodnicul sau, Dorina Rudisch a emigrat la Chisinau.
In noaptea de 21 iunie 1941, cand armatele germano-romane au invadat Uniunea Sovietica, aidoma tuturor ofiterilor din zona, Gogu Radulescu a primit ordinul de pregatire a trupelor pentru atac. Comunist fiind, cum il putea indeplini fara sa tradeze "cauza revolutionara"? Astfel ca Gogu a hotarat sa treaca de cealalta parte a Prutului ca sa-i previna pe sovietici de urmari. Sa se pregateasca in putinele ceasuri ce le mai aveau la dispozitie, pentru a nu fi luati prin surprindere. O fapta eroica, in raport cu momentul, tanarul ofiter riscand sa fie impuscat fie de granicerii romani, fie de sovietici.
Nu astfel li s-a parut si autoritatilor sovietice in fata carora a ajuns. Stirea adusa de ofiterul roman li s-a parut a fi o "provocare". Iar mesagerul, un spion, drept care a fost imediat arestat. In invalmaseala provocata de invazia trupelor germane si romanesti, nimeni nu s-a mai ocupat pe moment de dezertor. Dupa cateva zile, in loc sa fie eliberat cu scuze, a fost trimis in spatele frontului. Cu aceeasi eticheta de spion. Vreme de trei ani, Gogu Radulescu a trait in diverse lagare sovietice impreuna cu "dusmani ai poporului" din acea vreme. Logodnica sa pribegise, la randu-i, de la Chisinau pana la Alma-Ata. Cand s-a organizat "Divizia Tudor Vladimirescu", Gogu Radulescu a intrat in ea, intorcandu-se in tara cu "armata eliberatoare".
In tara, pana in 1952, Gogu Radulescu a ocupat inalte functii ministeriale. Avea "o infatisare stranie, arata ca un han tatar" si "o ironie muscatoare" de care lumea se temea, il descrie in amintirile sale Egon Balas, alt fost ilegalist. "Spatele asigurat" si-l datora – scrie Balas – faptului ca "toata lumea stia ca in timpul razboiului fusese in Uniunea Sovietica si ca era in relatii bune cu mai multe personalitati sovietice aflate pe atunci la Bucuresti".
Acestea erau aparentele puterii sale. Serviciile speciale sovietice, care in timpul vietii lui Stalin le coordonau pe cele romanesti, ii dadeau insa alte semnificatii. Dupa declansarea proceselor staliniste postbelice, ca si alti comunisti cu "situatia neclara" in raport cu atitudinea fata de Uniunea Sovietica, Gogu Radulescu a fost exclus in 1952 din partid si anchetat o vreme in stare de arest, in "cazul Vasile Luca". Abia dupa celebrul raport al lui Hrusciov din 1956 a fost reprimit in partid si repus in functii.
In plin "comunism national", Gogu Radulescu dobandeste iarasi o misterioasa notorietate. Reprezinta acum "intelectualul comunist nationalist" care a avut de suferit din partea sovieticilor si, totodata, din partea lui Gheorghiu-Dej.
Membru al CPEx din 1974 si pana la faimoasa sedinta din 22 decembrie 1989, lui Gogu Radulescu i se permitea si privilegiul unei "curti" de literati si artisti. A fi invitat la petrecerile din casele sale de vacanta din Comana si Neptun insemna un salt (ori cel putin o confirmare) in ierarhia valorilor nationale. Iar el a fost rasplatit de oaspetii neinitiati in tainele interpretarilor biografiei sale cu reputatia (inca vie!) de "activist luminat", protector al scriitorilor, eseistilor, cantaretilor si actorilor.