marți, 6 septembrie 2005

Recrutare de prizonieri

PAULA MIHAILOV

Dupa traditia instituita de Comintern inca din 1924, Partidul Comunist din Romania a fost condus de cel putin doua centre: unul la Bucuresti si celalalt la Moscova. La finalul razboiului, "grupul moscovit", ce parea privilegiat, nu a reusit acapararea puterii in fata "comunistilor nationali".

In procesul-verbal din 3 mai 1941, reprezentantul autoritatilor graniceresti ale URSS si presedintele comisiei de repatriere de la Ungheni, din partea guvernului roman, consemneaza schimbul a doi prizonieri politici: Anei Pauker guvernul roman i-a permis sa plece la Moscova in schimbul revenirii in tara a lui Mos Ion Codreanu, vechi fruntas in Consiliul National Roman din Bucovina.
REVENIREA LA ORDIN. Nu era pentru prima data cand Ana Pauker calca pe teritoriu sovietic. Si ca dovada a notorietatii de care se bucura in randul cominternistilor, ea a fost ceruta de catre mai-marii Sovietelor. Dar Ana Pauker revenea acum cu stigmatul de a fi sotia lui Marcel Pauker, "deviatorul de dreapta, dusmanul poporului", executat in 1937. In acelasi timp, venea dupa o perioada de cinci ani de puscarie, rastimp in care acumulase lacune in ceea ce privea activitatea partidului in tara si la Moscova.
Primirea de care are parte in capitala URSS intrece insa orice asteptari: se organizeaza o receptie in cinstea ei si totodata este numita reprezentantul Partidului Comunist din Romania la Comintern. Dar cum distractia era un moft burghez, Ana Pauker intra repede in "painea" muncii de partid. Il atrage de partea sa pe Vasile Luca. Mai tarziu, dvoika (duet, lb. rusa) se transforma in troika, celor doi alaturandu-li-se si Manole H. Manole, un comunist mai putin cunoscut, a carui fidelitate conta mai mult decat faima.
MUNCA DE PARTID. Deoarece Cominternul cu doar un an inainte il impusese pe Foris in fruntea PCdR, "moscovitii" pareau a fi in afara realitatii romanesti. In fapt, toate actiunile pe care le-au intreprins la Moscova sub obladuirea Anei Pauker au vizat propaganda ideii comunismului invingator: emisiunile sectiei romane de la Radio Moscova – "Romania Libera", activitatea de la Institutul nr. 205 – structura "reciclata" din ramasitele Cominternului, precum si racolarea de voluntari pentru diviziile de romani care urmau sa lupte alaturi de Armata sovietica.
PRIZONIERII ROMANI LA LUPTA. Razboiul era o preocupare constanta si de neevitat, in orice colt al lumii. La Moscova, Ana Pauker si Vasile Luca descopera o resursa pentru mesajele lor de propaganda in lagarele cu prizonieri romani. In septembrie 1943, la Krasnogorsk organizeaza chiar un Congres al prizonierilor de razboi romani. Mesajul lor era simplu: daca veti lupta alaturi de Armata Rosie, veti deveni liberi. Desi misiunea Anei Pauker, ca si a altor reprezentanti ai partidelor comuniste, fusese aprobata de Stalin, jocul de-a democratia si initiativa sta pana la capat. Astfel, prea-supusa Kremlinului Ana Pauker ii trimite lui Stalin o scrisoare, prin care ii cerea permisiunea sa organizeze o divizie romaneasca, ce avea ca scop lupta impotriva Axei. Odata primit acceptul (2 noimebrie 1943), la 15 noiembrie ia fiinta Divizia "Tudor Vladimirescu" (denumirea i-a fost data de insasi Pauker), cu 9.000 de oameni si Ana Pauker in functia de comisar politic.
Demersul Anei Pauker nu ar fi avut succes daca o parte din ofiterii internati in lagar nu ar fi acceptat sa preia comanda Diviziei. Primii trei care au pus bazele Diviziei "Tudor Vladimirescu" au fost colonelul Mihai Maltopol (participant la luptele din nordul Moldovei, de partea Armatei Rosii), locotenent-colonelul Nicolae Cambrea (comandantul Diviziei "Tudor Vladimirescu" in perioada noiembrie 1943 – octombrie 1944, ranit in luptele pentru recucerirea Transilvaniei, inaintat la gradul de general maior) si colonelul Iacob Tech (a condus Divizia in perioada ianuarie – martie 1945, in timpul luptelor pentru eliberarea Cehoslovaciei, numit ulterior sef al Marelui Stat Major al Armatei romane).
VERSIUNEA LUI LUCA. Iata ce declara Vasile Luca in fata anchetatorilor Securitatii, la 12 martie 1954: "In timpul razboiului, m-am intalnit cu Ana Pauker la Moscova si atunci – primavara lui 1943 – am inceput colaborarea cu dansa pentru prima data. Eu am venit la Moscova de pe front si am fost trimis la Academia Militara. Ana Pauker lucra atunci la sectia romana a unui institut care se ocupa cu problemele reeducarii prizonierilor si, afara de aceasta, conducea Radio Romania Libera. Dupa sosirea mea de pe front, am cautat-o pe Ana Pauker la Moscova si, stand de vorba cu dansa, mi-am exprimat dorinta sa fiu repartizat pentru munca cu prizonierii ori sa merg inapoi pe front in sectorul romanesc. Ana mi-a propus sa viu la Institutul unde lucreaza ea. Am obtinut aprobarea cuvenita de la Directia Politica a Armatei si astfel am trecut la sectia romana a Institutului, care se ocupa de munca cu prizonierii. Ana Pauker fiind seful acestei sectii, am inceput colaborarea cu ea. (...)
Am discutat cu ea despre cadrele ce trebuie repartizate la diferite munci de raspundere in lagarele de prizonieri romani si Diviziile «Tudor Vladimirescu» si «Horia, Closca si Crisan», problema muncii cu prizonierii si perspectivele politice din tara dupa eliberare, rolul care ne revine dupa reintoarcerea noastra in tara si am elaborat impreuna cu ea platforma politica pe baza careia vom crea Frontul National Democrat. (...)
In aceasta perioada, adica in anul 1943-1944, eu am considerat ca lui Ana Pauker ii revine rolul sa devina secretar general al partidului, astfel ca influenta pe care dansa a exercitat-o asupra mea a fost intarita si de acest considerent. (...)"
ACUZATII. Deoarece declaratia este data in conditiile in care Ana Pauker cazuse in dizgratie, iar Vasile Luca trebuia sa-si faca autocritica, amintirile sale sunt foarte critice: "Am aratat si in alte declaratii, scrie el, ca Ana Pauker nu a mers pe o linie consecvent revolutionara si nu a vazut perspectivele de transformare rapida a revolutiei burghezo-democratice in revolutie socialista. In timpul emigratiei ea s-a inconjurat de o serie de elemente mic-burgheze evreiesti, fiind inca de atunci pornita in contra unor elemente romanesti din emigratie: Doncea, Petrescu s.a. (...) Am sprijinit si sustinut pe Ana Pauker in toate problemele politice si ideologice pe care le-am aratat in declaratiile mele anterioare, precum si prin faptul ca am sustinut si sprijinit actiunile ei de a acapara conducerea Partidului".
COMPLETARI. Vasile Luca ajunsese insa in URSS in 1940, dupa ce fusese eliberat de soldatii sovietici care ocupasera Basarabia din inchisoarea de la Cernauti. Va deveni curand deputat in Sovietul Suprem al Ucrainei, dupa care pleaca la Moscova. Acolo va trece ca unul dintre cei mai importanti romani din emigratie, datorita colaborarii cu Ana Pauker. Totodata, Luca a colaborat cu serviciile speciale sovietice, in care s-a inscris si pe care le-a slujit cu mare folos in perioada instaurarii regimului comunist in Romania.

FIDELITATE
Motivul pentru care Ana Pauker a fost ceruta de guvernul sovietic printr-un schimb de prizonieri era acela ca la Moscova eficienta, fidelitatea si disciplina sa erau cunoscute. Ea mai lucrase ca si consilier in cadrul Secretariatului latin al Cominternului (aprilie – septembrie 1930), instructor special organizatoric al Comitetului Executiv al Cominternului, a functionat si pe langa Cartierul General al Cominternului la Moscova (1932 – martie 1934). Revine in Romania in martie 1934, iar in 1936 este arestata pentru "tulburarea linistii publice" si condamnata la 10 ani de inchisoare. Timp in care a cunoscut conditiile de detentie din inchisorile Vacaresti, Dumbraveni, Ramnicu Sarat, Caransebes.

RECOMANDARI
In campania ei de racolare a voluntarilor pentru "diviziile antifasciste", Pauker a avut si ajutoare. Unul dintre binevoitori, numitul "Stancu" (neidentificat), ii scrie Anei Pauker despre doi prizonieri din URSS – Boncia Gheorghe (invatator, ranit la ochiul stang) si Carlig Iustin (taran din Transilvania, care conducea un colhoz in URSS) ca fiind foarte potriviti pentru a fi inrolati in Divizia "Tudor Vladimirescu": "Amandoi acesti prizonieri sunt foarte avansati din punct de vedere politic, sunt buni agitatori si au fost tot timpul sufletul miscarilor antifasciste. Au invatat foarte mult din teoria marxista de o explica si altora. (...) Dupa mine, ar trebui luati pentru munca culturala in Divizie".

In campania ei de racolare a voluntarilor pentru "diviziile antifasciste", Pauker a avut si ajutoare. Unul dintre binevoitori, numitul "Stancu" (neidentificat), ii scrie Anei Pauker despre doi prizonieri din URSS – Boncia Gheorghe (invatator, ranit la ochiul stang) si Carlig Iustin (taran din Transilvania, care conducea un colhoz in URSS) ca fiind foarte potriviti pentru a fi inrolati in Divizia "Tudor Vladimirescu": "Amandoi acesti prizonieri sunt foarte avansati din punct de vedere politic, sunt buni agitatori si au fost tot timpul sufletul miscarilor antifasciste. Au invatat foarte mult din teoria marxista de o explica si altora. (...) Dupa mine, ar trebui luati pentru munca culturala in Divizie".