miercuri, 26 octombrie 2005

Comunistii in legalitate: marturiile lui Corneliu Manescu

LAVINIA BETEA

Fostul ministru de Externe, Corneliu Manescu, este unul dintre putinii membri ai PCdR care a relatat despre primele zile pe care comunistii romani le-au petrecut in legalitate, dupa 23 august 1944. Impresiile lui dau o imagine total diferita despre situatia PCdR, fata de cea cu care eram obisnuiti inainte de 1989.

Corneliu Manescu (1916-2000) a fost ministru de Externe al Romaniei (1961-1972). In august 1944 era functionar la Institutul Central de Statistica din Bucuresti. Este unul dintre putinii comunisti ilegalisti care a relatat despre prima saptamana de libertate a comunistilor dupa 20 de ani de ilegalitate.
GRUPURI SI GRUPULETE. Rememorand primele zile de libertate ale comunistilor din Romania, fostul ilegalist Corneliu Manescu, care n-a avut legatura superioara de partid intre 1941-1944, pomeneste numele unor fosti tovarasi cu destine tumultuoase. Reiese ca, desi foarte putini, in august 1944, comunistii romani se aflau dispersati in diverse grupuri, unitatea de monolit a partidului fiind o alta legenda a istoriei sale.

Corneliu Manescu: Pentru cine a trait acel moment, 23 august a fost o explozie in care oamenii au fost luati pe neasteptate si prinsi in fel de fel de situatii. Eu, de pilda, il ascundeam acasa pe fostul meu coleg de la Statistica, Mihai Levente care era condamnat in contumacie. Il ascundeam, desi stiam la ce pericole ma expun, cu toate ca nu aveam relatii bune cu el care fusese legatura mea superioara de partid. Dupa cum spuneam, imediat dupa 23 august, partidul comunist nu era undeva focalizat ca atare. Gheorghiu-Dej avea un sediu al lui, undeva, izolat prin Parcul Domeniilor. Bodnaras era cu Maurer in Aleea Alexandru. Acolo era asa... un fel de ramura a unui serviciu special. Toata viata lui Bodnaras a facut asta. Avea o feblete pentru armata si vocatie pentru serviciile speciale.

Lavinia Betea: Dar Maurer ce va fi cautat acolo, ca mare simpatie pentru Bodnaras n-a avut si in buna intelegere cu el nu s-a prea aflat?
C.M.: Maurer venea din trecut. Un trecut ce insemna si activitatea lui de avocat al apararii in procesele intentate comunistilor si participarea pe Frontul de Rasarit, antisovietic. Acolo, in Aleea Alexandru, erau si agentii sovietici ce iesisera din inchisori, la 23 august, dupa ce fusesera condamnati ca spioni pe teritoriul Romaniei.

L.B.: 46 de agenti sovietici au iesit atunci din inchisorile romanesti. Toti au ramas aici. Si-au luat, majoritatea, nume romanesti si au indeplinit inalte functii, in anii ce au urmat, in principal in Securitate.
C.M: Pe Nikonov il vazusem pe-acolo. Mai stiam unul – nu imi mai amintesc cum il chema – care n-a facut altceva (dupa stiinta mea) decat sa construiasca Mausoleul din Parcul Carol in care au fost pusi "eroii patriei si socialismului". La putina vreme dupa 23 august, eu am inceput sa scriu la Romania Libera. Redactor-sef devenise deja Grigore Preoteasa care m-a primit corector. In aceasta calitate am scris si un articolas ce-a aparut pe pagina intai a ziarului. Purta titlul "Strada" si a aparut cu oarecare dificultate pentru ca nu se incadra in tipicul celorlalte articole. Incercam sa-i fac pe oameni sa judece daca e bine sau nu in cele ce se intamplasera dupa aspectul strazii... In toamna lui 1944, mai era un grup care functiona foarte aproape de unde se afla acum sediul Ministerului de Externe. Acolo puteai sa dai de Ana Pauker, Leontin Salajan, Moghioros, Vasile Luca. Nicaieri nu se vorbea ca va ajunge Dej la putere. El parea chiar izolat, acolo, in cuibul lui.

L.B: Dvs. unde v-ati dus?
C.M: La Patrascanu. Isi stabilise sediul, adica avea un cabinet, pe Strada Armeneasca. Acolo veneau toti prietenii lui si se facea o politica – a lui – deosebita de a altora.

L.B.: Deosebita prin ce?
C.M.: Era un intelectual.

L.B: Era evident si potentialul sau de lider?
C.M: Era. Si oamenii chiar tineau la el. Avea prieteni credinciosi. (...) Era totusi acolo, la el, o izolare ce va esua in situatiile concrete cunoscute, de mai tarziu. Ceea ce se infiripa din samburii de-atunci vor fi copacii de mai tarziu. Cei din Aleea Alexandru erau un serviciu special – evident, in folos sovietic, ceilalti din Modrogan erau toti veniti de la Moscova. Iar Dej a devenit Dej. Aici insa intram in istoria bine gandita si pregatita a devenirii lui Dej.

L.B: Atunci, in 1944 cine-o pregatea?
C.M: In primul rand el. Calculat. Cu abilitate. Cu rabdare.

L.B: Cum ati ajuns angajat la Institutul Central de Statistica?
C.M: Din aproape in aproape. Sau poate m-a recomandat cineva. Nu-mi amintesc sa fi fost ceva deosebit. Am fost referent la Biroul de Studii, condus de sociologul Golopentia. Era o institutie deosebit de apreciata si cu o atmosfera aparte.

L.B: Mi-a fost dat sa citesc multe amanunte in Arhivele SRI despre activitatea acestei institutii, despre anumiti functionari ai ei si despre cei doi conducatori – Sabin Manuila si Anton Golopentia. Anton Golopentia a fost arestat in cadrul anchetei "grupului Patrascanu". A decedat in conditii neelucidate, in 1951, in timpul anchetei.
C.M: Sabin Manuila a avut un rol extraordinar in timpul razboiului. Ca director al Statisticii, ca om de mare influenta politica, fost bursier Rockefeller, avea legaturi cu toate partidele politice si cu Antonescu. In casa lui s-au intamplat multe lucruri. Mai trebuie remarcat in legatura cu rolul lui Sabin Manuila si ca in institutia pe care o conducea erau oameni de stanga, ca sa nu spun comunisti. Cu ei s-a facut, inainte de intrarea Romaniei in razboi, recensamantul tarii. Eu am fost seful propagandei recensamantului pe tara.

EA IN PARTID
La intrebarea cand si cum a intrat in partidul comunist, Corneliu Manescu a raspuns: "Prin 1936. Aveam 20 de ani. M-a facut membru de partid unul Popovici, inginer. Pistruiat, cu parul rosu, toata lumea credea ca e evreu, dar nu era. Ce soarta a avut! S-a casatorit cu o femeie tanara si intr-o zi si-a tras un glonte in cap!
N-am aflat de ce. Pana in 1940 am fost secretarul organizatiei de partid a studentilor din Capitala. Aceasta sarcina imi fusese data pe linia Frontului Studentesc Democrat de Miron Constantinescu ce mi-a cerut totodata sa fac tot posibilul ca sa-l aduc la sentimente mai bune fata de partid pe Grigore Preoteasa. La randul meu, l-am facut membru de partid pe prietenul meu de la Facultatea de Drept, Zambetti. Cum m-a facut Popovici pe mine, asa l-am facut si eu pe Zambetti. L-am intrebat: «Vrei sa fii membru al Partidului Comunist?». A spus «da» si asta a fost. Mai tarziu cand s-au facut verificarile membrilor de partid, am dat despre el recomandari. Ce motivatie interioara as fi putut avea ca sa ader la stanga? Asa am fost facut sa fiu – un om interesat de semenii lui. (...) Iata, eu il aveam pe Levente, legatura superioara de partid. N-a fost una fericita. El era un om brutal, impulsiv, nu te lasa sa vorbesti. O conversatie cu el era aproape imposibila".

POSIBILITATE
"Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, Partidul Comunist reprezenta o posibilitate de a te opune antidemocratiei reprezentata, in principal, de nazism (…) Relatiile din aceasta lume a ilegalistilor nu sunt asa cum au fost descrise prin carti"
Corneliu Manescu