marți, 18 octombrie 2005

Comunistii, in razboi

ILARION TIU

Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, la 1 septembrie 1939, partidele comuniste europene au avut destine diferite. Comunistii au mentinut vie "flacara rosie" in functie de pozitia tarii de provenienta in marea conflagratie, osciland intre "exilul" la Moscova si participarea la miscarile de rezistenta.

Dupa semnarea Pactului "Ribbentrop-Molotov", la 23 august 1939, devenea iminenta izbucnirea unei noi conflagratii mondiale. In perioada interbelica, Moscova a pregatit permanent eventualitatea redeschiderii problemei frontierelor trasate de Tratatul de Pace de la Paris din 1919-1920. Prin crearea Cominternului, in 1919, puterea sovietica si-a implantat "agentii" in toate colturile Europei, cu misiunea de a slabi mecanismul democratiilor traditionale. Insa, dupa 20 de ani, in 1939, "partidele fratesti" au fost lasate de Moscova sa se descurce dupa propriile puteri in perioada conflagratiei mondiale. Daca initial Cominternul a mentinut unele legaturi cu filiale sale "nationale", dupa atacarea URSS-ului de catre Germania nazista, in iunie 1941, in cele mai multe cazuri acestea s-au pierdut. In cele din urma, insusi Cominternul a fost desfiintat de Stalin, in 1943. Functionarii sai de la Moscova au continuat insa sa activeze sub paravanul unor scoli, edituri si institutii. Instruiti timp de doua decenii in spiritul cauzei si al "disciplinei de partid", comunistii europeni au gasit astfel diferite cai de supravietuire in anii razboiului.
"EXILUL" LA MOSCOVA. Cea mai utilizata tactica de supravietuire a partidelor comuniste a reprezentat-o refugiul membrilor comitetelor centrale in Capitala Uniunii Sovietice. Puterea de la Moscova a continuat sa-i pregateasca pe acestia in anii razboiului pentru preluarea puterii dupa sfarsitul conflagratiei. Chiar in momentele cand Germania si aliatii sai patrunsesera adanc in Uniunea Sovietica, Moscova nu i-a abandonat pe comunistii din "partidele fratesti". Dupa desfiintarea Cominternului, ei au functionat pe langa tribunele de propaganda ale URSS in tarile aliate Germaniei – in primul rand "Radio Moscova", care a infiintat sectii "nationale". Aici au lucrat comunisti cehoslovaci, polonezi, romani, unguri si bulgari.
"SINGURATICII". Din aceasta categorie fac parte si comunistii care proveneau din tarile aliate ale Germaniei, si care erau rupti complet de Moscova. Statele aliate lui Hitler au monitorizat atent activitatea comunista, insa nu au organizat campanii severe de "vanatori" de comunisti. Autoritatile politienesti, care se ocupasera de extremistii de stanga in perioada interbelica, s-au ocupat de acestia si in perioada razboiului, fara a face mari excese de zel. Comunistii au reusit astfel sa mentina oarecum legatura intre ei, fara a pune insa in pericol in mod serios alianta Ungariei, Romaniei si Bulgariei cu Germania, prin organizarea unor miscari de rezistenta. Totusi, in perioadele de declin ale Germaniei pe frontul de Est, comunistii din tarile aliate nazistilor au fost persecutati, fiind internati in lagare.
"PARTIZANII". Cei mai activi comunisti in perioada celui de-al doilea razboi mondial au fost adeptii Moscovei din tarile ocupate efectiv de Germania nazista si aliatii ei. In Franta, Grecia, Iugoslavia sau Albania populatia s-a radicalizat dupa "marsul" german prin Europa, participand la miscari de rezistenta de "eliberare nationala". Printre cei mai activi participanti la miscarile de rezistenta, atat militar cat si propagandistic, au fost comunistii care luptau in primul rand ideologic impotriva nazismului. Activismul lor a atras si alte categorii de cetateni in miscare – denumita "a partizanilor" –, chiar daca acestia nu avusesera simpatii de stanga inainte de razboi. Comunistii au fost deosebit de duri atat cu ocupantul german, cat si cu colaboratorii interni din tarile ocupate de Reich. Ei au dorit sa monopolizeze miscarea de rezistenta, luptand uneori si cu celelalte grupari nationale care participau la aceasta, si care doreau ca dupa razboi sa fie reinstaurat regimul democratic parlamentar.
"AMBASABORII". Uniunea Sovietica nu era cu nimic mai deosebita din punct de vedere moral decat Germania nazista in ceea ce priveste metodele politice. Asa cum Hitler ocupase Cehoslovacia si jumatate din Polonia, Stalin "avusese grija" de cealalta jumatate a Poloniei, Basarabia si Bucovina de Nord, Tarile Baltice si Finlanda. Cu toate acestea, comunistii din "democratiile occidentale" sustineau in permanenta ca Moscova nu dorea altceva decat pacea, solicitand o alianta antinazista cu Uniunea Sovietica. Mai ales cominternistii britanici sustineau fervent alianta cu Moscova "democratica". Insa doar capitularea Europei Occidentale a apropiat definitiv Londra de URSS.

ESECUL POLITICIENILOR “DEMOCRATI”
Dupa ce asistase "democratic" la disparitia Cehoslovaciei si Poloniei, in primavara anului 1940 Europei de Vest i-a venit randul sa primeasca "atentia" lui Hitler. In numai doua luni (mai-iunie), granitele Germaniei au ajuns la Oceanul Atlantic. Cei care "s-au aruncat" sa apere frontierele nationale au fost tocmai comunistii.

FRANTA, OCUPATA
"In partea ocupata a Frantei, Germania exercita toate drepturile unei puteri ocupante. Guvernul francez se obliga sa respecte pe toate caile rigorile rezultate din exercitarea acestui drept"
Armistitiul franco-german - 25 iunie 1940