marți, 4 octombrie 2005

Editorial: Bodnaras – cetatean sovietic

LAVINIA BETEA

Un caz ce se sustrage interpretarilor inguste ale istoricului predispus, in orice conditii, la a face o "istorie de partid" este Emil Bodnaras. In ceea ce se intampla notabil in primavara si vara anului 1944 – debarcarea lui Foris, evadarea lui Dej, arestarea Antonestilor –, Bodnaras este un personaj-cheie. Biografia si motivatia actiunilor sale prezinta insa si acum "pete albe" pentru istoriografia romaneasca.
S-a nascut in 1904 la Campulung Moldovenesc, "cinstindu-si" apoi locul de bastina cu constructia unor bune cai de acces. Ofiter fiind (absolvise scoala de ofiteri de artilerie), a dezertat in 1932 in Uniunea Sovietica. Motivele acestei dezertari sunt inca de domeniul speculatiei. La fel ca si viata in "patria sovietelor" (dosarul sau de cadre de la Moscova mentionand ocupatia de contabil, practicata intre 1932 si 1935 la Moscova si Astrahan).
Intre tovarasii de partid, Bodnaras nu ascundea ca frecventase "scoala de spioni" a Moscovei, cum era denumita scoala superioara a serviciilor speciale sovietice. Trimis "in misiune" in Romania, nici n-a apucat sa ajunga, ca in tren a fost recunoscut si denuntat de unul dintre fostii sai colegi de scoala. Astfel ca in mai 1935 a fost condamnat la 10 ani de munca silnica pentru dezertare in timp de pace si sustragere de acte. In acest moment, se produce un eveniment ocultat de istoria comunista, povestit de insusi Bodnaras, in 1952, si stenografiat ca atare: "In inchisoarea din Brasov, in 1935 (...) mi s-a comunicat ca eu am pierdut cetatenia romana, pentru ca am ocupat functii publice in Uniunea Sovietica. Eu in inchisoarea Brasov am obtinut cetatenia URSS printr-o comunicare oficiala facuta de ambasada pe baza unei cereri care tot de acord cu ambasada a facut-o fratele meu in numele meu...". Se subintelege ca sovieticii si-au protejat spionul, acoperindu-l cu "functiile publice" folositoare.
A fi sovietic in acei ani era avantajos, explica Bodnaras ("un cetatean roman care primea cetatenia sovietica este un element cu care nu este recomandabil sa te porti brutal, sa-l bati"). Condamnatul de la Doftana era, asadar, bine tratat. Ca detinut, in 1940 a si fost primit in PCdR. Abia dupa inceperea razboiului contra Uniunii Sovietice, in inchisoarea Caransebes, a inceput sa se teama. Norocul insa era de partea sa: autoritatile pareau sa nu-si mai aduca aminte de cetatenia sa. "Pareau", deoarece, in plin razboi, cand se declanseaza o adevarata vanatoare a comunistilor aflati in clandestinitate, in noiembrie 1942 Bodnaras este eliberat. Nu iese insa nici cu mana goala, ca orice detinut, din inchisoare. "Tovarasii – povesteste el in 1952 – mi-au dat si o suma de bani mai importanta, 50.000 de lei, pe care am ascuns-o intr-o ladita ce urma sa fie expediata la fratele meu cu hainele si lucrurile mele, iar asupra mea personal, 10.000 de lei." "Pe atunci erau bani multi" – estimeaza chiar el averea ce-o primise ca sa poata actiona in libertate. Cu 8.000 de lei, dintre banii "la purtator", l-a convins pe comisarul de siguranta care elibera actele "sa uite" amanuntul cetateniei sovietice, care, dupa legile lui Antonescu, obliga la internarea in lagar.
Cu restul de capital, vreme de doi ani organizeaza un negot de var, ciment si tigla, cu baza la Galati, care-i permite sa faca drumuri prin tara. Printre altele, sa ajunga la Targu Jiu, unde, simuland o criza de apendicita, este internat in aceeasi celula de spital cu "bolnavul" Gheorghiu-Dej. Aici se pun la punct manevrele ce conduc la anihilarea secretariatului PCdR, condus de Foris, se fac planuri de aliante pentru crearea unui front popular cu Partidul Comunist si se decide evadarea lui Dej.
De retinut este ca Gheorghiu-Dej nu avea incredere, la modul personal, in lunecosul Bodnaras. Refuzase chiar ca acesta sa fie direct implicat in fuga sa din lagar si a solicitat ca avocatul Maurer sa-i fie aproape. De initiative nedorite din partea lui Bodnaras insa nu a scapat. "Dej – imi povestea Alexandru Barladeanu – era convins ca Bodnaras intentionat a intarziat trimiterea masinii" in localitatea unde se ascunsesera dupa evadare. Asa se face ca ajunsese la Bucuresti dupa evenimentele de la 23 august 1944. Mai tarziu decat dorea, dar suficient de devreme ca sa intampine primele trupe ale Armatei Rosii la intrarea in Capitala.
In inlaturarea lui Foris, Bodnaras a fost personajul numarul unu: cu pistolul in mana si ciocanul la brau, i-a citit acestuia o scrisoare falsa, prezentandu-se ca emisar al sovieticilor. Cand Foris a fost asasinat, acelasi Bodnaras raspundea pe linie de partid de serviciile speciale. In ancheta din 1952 in care, printre altele, Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu sunt luati la intrebari pentru Foris, nimeni nu compromite, prin rostirea intr-o asemenea asociere, numele lui Bodnaras. Acelasi Bodnaras initiaza mai tarziu "provocarile" care au condus la arestarea lui Patrascanu. "Reabilitarea" din 1968 nu-l atinge pe Bodnaras. Niciodata Bodnaras n-a fost chemat sa dea socoteala, ca oricare dintre cei aflati in libertate in anii razboiului, de relatiile sale cu Siguranta.
In ceea ce ma priveste, dintre enigmele vietii sale, as prefera mai intai raspuns la intrebarile: cand si de ce a redevenit roman sovieticul Bodnaras?