marți, 18 octombrie 2005

Editorial: Iluzia comunismului democrat

LAVINIA BETEA

Din august 1939 si pana in iunie 1941, Stalin a fost principalul aliat al lui Hitler. Timp in care Uniunea Sovietica a anexat, in intelegere cu Germania nazista, noi teritorii si a savarsit atrocitati precum "masacrul de la Katyn".
Invadarea Uniunii Sovietice de catre trupele naziste l-a adus pe Stalin intr-o stare de mutenie publica, din care parea ca-si revenise dupa abia doua saptamani. Dupa caderea regimului, s-a constatat insa ca in acest timp Stalin luase masuri in forta care-i consacrau drepturile de tiran absolut. In primul rand, i-a condamnat la moarte pe toti comandantii de aeroporturi sovietice care fusesera (ca si el) surprinsi de atacul german. Apoi a aplicat tactica asiatica a pamantului parjolit – retragerea bunurilor din fata dusmanilor. Armata sporita in forta urma insa a fi condusa, ca pe vremea vechilor tari, de ofiteri cu epoleti si de un Cartier General. Iar impotriva preotilor a incetat prigoana.
La 3 iulie 1941, Stalin s-a adresat "fratilor si surorilor" sovietici, impunandu-le rezistenta cu orice pret. Discursul sau patriotic fixeaza noi borne de exprimare a ideologiei comuniste. Acesta este primul moment in care liderul de la Kremlin a speculat sentimentele nationale ce pareau sa se fi pastrat nealterate sub masca "omului nou" sovietic proiectat in matricea internationalismului proletar apatrid. In celelalte tari europene, comunistii vor urma linia noului nationalism imprimata la Kremlin.
Din iunie 1941 si pana la capitularea Germaniei din mai 1945, lui Stalin i se va atribui calitatea de cel mai inversunat dusman al nazismului. Prin acordul anglo-american-sovietic, din octombrie 1941, Uniunea Sovietica a devenit aliata celor doua mari democratii ale lumii. Batalia de la Stalingrad, prima rezistenta de la inceputul razboiului in fata armatelor germane, ce parusera pana atunci invincibile, a sporit aura gloriei lui Stalin. La finele razboiului, pe Elba, steagurile americane si cele sovietice vor flutura impreuna. Mai inainte de aceasta, Churchill, primul-ministru al Marii Britanii, si F.D. Roosevelt, presedintele Americii, fusesera partenerii naivi ai liderului sovietic in intalnirile ce-au condus la stabilirea zonelor de influenta.
Din memoria colectiva a popoarelor s-a sters repede alianta Stalin-Hitler. Despre pactul Ribbentrop-Molotov nu s-a vorbit in lagarul socialist in anii existentei sale. Cum dreptatea si adevarul apartin intotdeauna invingatorilor, tarile invadate de armatele sovietice in drumul lor spre Berlin au fost prezentate propagandistic drept "tari eliberate". Cum gandirea oamenilor – de la starea tribala pana la comunitatile moderne ale zilelor noastre – are ca principal stereotip dualismul dintre bine si rau, prin contrast cu raul tiraniei naziste, sovieticii au fost perceputi ca buni democrati. Uniunea Sovietica este, in fapt, marea invingatoare a razboiului, comunismul fiind castigatorul razboiului din Europa.
Despre trecutul interbelic al statele europene ce-au intrat in orbita sovietica s-au enuntat, de asemenea, multe si diverse falsuri propagandistice. Situatia lor prezinta insa unele particularitati favorizante sovietizarii. In primul rand, lipsa traditiilor democratice (cazul statelor din Balcani). Principiul autodeterminarii nationalitatilor, promovat de coalitia victorioasa la finele primului razboi mondial, nu a insemnat implicit modernizarea si democratizarea tarilor din estul Europei. Datorita specificului lor socio-economic, principala miza a politicienilor epocii interbelice fusese taranimea. Problemele taranimii erau acute in Romania, Bulgaria, Ungaria si Polonia. Partidele taranesti, sub variate nume, incercasera sa promoveze interesele acestei categorii majoritare. Din cauza dificultatilor economice si sociale (absenta "clasei de mijloc" fiind importanta), structurile democratice, mandatate de Marile Puteri in 1918, fusesera curand compromise in Polonia, Albania, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria si Romania.
In razboiul impotriva Uniunii Sovietice, unele tari au dovedit sentimente pronaziste. Romania s-a alaturat Germaniei, dupa declaratiile politicienilor vremii, mai curand pentru eliberarea teritoriilor acaparate de Stalin in 1940 si pentru distrugerea comunismului Cominternului ce milita pentru dezintegrarea Romaniei Mari.
La finele razboiului insa, Romania era o tara invinsa, asupra fiecaruia dintre membrii elitei sale planand acuzatia de "colaborationist" cu nazistii, daca nu de "criminal de razboi". Documentele de arhiva dovedesc si ca in momentul derularii evenimentelor de la 23 august 1944, in limbajul marilor puteri intrasera deja sintagmele ce marcau existenta "sferelor de influenta", Romania fiind atribuita celei sovietice. O dovada este scrisoarea adresata de Churchill lui Roosevelt, la 23 iunie 1944, in care primul-ministru britanic afirma: "Rusii sunt singura putere care poate face ceva in Romania si am crezut ca era stabilit intre Dvs. si mine ca pe baza unor termeni rezonabili de armistitiu, exceptand compensatiile, ei sa dirijeze situatia din Romania".
Acestea sunt premisele pe baza carora cel mai mic partid comunist din Europa accede la putere in Romania. Iar in timpul cand reprezentantii sai intrau in componenta guvernului, iluzia unui comunism democrat, in opozitie cu teroarea nazista, stapanea lumea.