marți, 11 octombrie 2005

Ofensiva URSS creste prestigiul comunistilor

CORNEL MICU

Batalia de la Stalingrad din iarna 1942-1943 a marcat un moment de rascruce in cel de-al doilea razboi mondial, cand anglo-americanii si aliatii vor prelua ofensiva pe frontul european. In vreme ce Armata Rosie se indrepta spre Romania, simpatizantii comunisti se vedeau din ce in ce mai aproape de preluarea puterii.

La 2 aprilie 1944, trupele sovietice au patruns pe teritoriul Romaniei. Doua zile mai tarziu au inceput raidurile aviatice americane asupra Bucurestiului si a principalelor centre industriale. Pentru romani, razboiul se purta acum acasa. La 12 aprilie, URSS a prezentat guvernului de la Bucuresti propunerea de incheiere a unui armistitiu in conditii surprinzator de bune pentru Romania: ruperea aliantei cu Germania si continuarea razboiului alaturi de trupele aliate; reglementarea problemelor legate de frontiera, despagubiri si situatia prizonierilor de razboi; dreptul de circulatie a trupelor aliate pe teritoriul Romaniei in scopul continuarii luptei contra Germaniei; URSS se declara de acord cu anularea Dictatului de la Viena si oferea sprijin militar pentru eliberarea nordului Transilvaniei. Conditiile au fost insa respinse de maresalul Antonescu, suspicios la orice venea din partea sovieticilor.
TRATATIVE DE ARMISTITIU. Pe de alta parte, inca din 1943, reprezentanti ai celor doua partide politice importante din Romania – Partidul National Liberal (PNL) si Partidul National Taranesc (PNT) – au incercat sa initieze o serie de tratative cu Aliatii. Chiar si maresalul Antonescu, prin ministrul sau de Externe, Mihai Antonescu, a initiat discutii pe tema unui eventual armistitiu cu anglo-americanii. Toti evitau insa sa trateze cu Uniunea Sovietica. Iuliu Maniu, liderul Partidului National Taranesc, spera chiar ca americanii vor trimite o divizie parasutata in Romania pentru a feri teritoriul acesteia de ocupatia sovietica.
Partidul Comunist reprezenta singura grupare politica din Romania care privea cu bucurie inaintarea sovietica. Aceasta constituia o sansa de a intra in legalitate si deschidea calea spre preluarea ulterioara a puterii. Situatia partidului era insa grea. Cei mai multi dintre membrii sai erau in lagare sau inchisori, iar populatia Romaniei era mai degraba speriata de inaintarea trupelor rusesti. Nu se putea asadar miza pe o eventuala revolutie care sa propulseze partidul la putere.
O PERDEA DE FUM. Pentru partid, singura solutie era negocierea cu celelalte forte politice in vedera incheierii unui armistitiu cu URSS. Primele demersuri au fost facute pe langa maresalul Antonescu inca de la sfarsitul anului 1943. "Mesager" al partidului a fost Lucretiu Patrascanu, care s-a folosit pentru a intra in legatura cu Antonescu de o cunostinta a sa, generalul Picki Vasiliu. Initial, Antonescu a respins propunerea, sperand probabil intr-o eventuala redresare a Germaniei pe front.
Discutiile au fost reluate in primavara lui 1944, de data aceasta la initiativa lui Antonescu.
De-abia acum Patrascanu, care nu facea parte din conducerea partidului si care il contactase pe "Maresal" din proprie initiativa, a raportat superiorilor sai despre aceste tratative si a primit autorizatia de a continua. Discutiile s-au incheiat insa cand reprezentantul PCdR a declarat ca "numai o reala reprezentanta a poporului poate sa faca acest pas si nicidecum regimul de dictatura", cerand practic demisia lui Antonescu.
In situatia in care negocierile cu Antonescu ajunsesera intr-un punct mort, liderii partidului au incercat inca din 1943 sa gaseasca o forma de colaborare cu celelalte grupari politice. Primul partid care a acceptat o forma de colaborare cu comunistii a fost Partidul Social-Democrat condus de Titel Petrescu. PSD nu a constituit nici in perioada interbelica un partid important pe scena politica romaneasca, iar ascensiunea extremismului de dreapta in anii ’30 l-a facut sa decada si mai mult. Insa pentru PCdR, chiar si cu aceasta grupare politica, negocierile au fost dificile. In cele din urma, cele doua partide au creat mai degraba formal un Front Unic Muncitoresc (FUM) in luna aprilie 1944.
Functionarea dificila a acestuia este probata de modul in care au decurs discutiile pentru redactarea unui manifest comun destinat muncitorilor cu ocazia zilei de 1 mai 1944. Tonul acestuia era insa atat de radical, incat negocierea continutului documentului, purtata in ziua de 1 mai intre Constantin Agiu din partea PCdR si Stefan Voitec din partea PSD, a durat cateva ore. In legatura cu aceasta discutie, Constantin Agiu declara cativa ani mai tarziu ca ar fi transat problema punandu-l pe Voitec in fata unui act implinit. El i-ar fi spus ca: "Este o realitate, de acum, in toata tara: manifestul s-a impartit la ora asta. Asa ca dumneata, daca vrei, eu te sfatuiesc sa il semnezi sau iei legatura cu seful partidului dumitale. Eu am depline puteri ca sa semnez numaidecat (...). E ridicol sa mai astept".
NEGOCIERI DURE. Mult mai dificile au fost negocierile cu partidele traditionale si cu Palatul. Acestea au fost incepute tot de Lucretiu Patrascanu, din nou fara acordul conducerii partidului. In virtutea faptului ca fusese insarcinat inca din 1937 de CC al partidului sa tina legatura cu Iuliu Maniu, Patrascanu l-a contactat pe acesta in 1943, propunandu-i rasturnarea regimului antonescian si scoaterea tarii din razboi.
Informata mai tarziu de aceste demersuri, conducerea partidului a fost de acord cu ele, trimitandu-l insa pe acelasi Constantin Agiu pentru a supraveghea discutiile. Reprezentantii comunisti ar fi dorit sa creeze un Front National, inspirat din modelul fronturilor antifasciste preconizate de Comintern a fi create in Europa anilor ’30. Acest front ar fi trebuit sa cuprinda, pe langa PNT, PNL, PSD si PCdR, si alte grupari politice de stanga, de importanta minora. Situatia era avantajoasa pentru PCdR, care ar fi putut folosi aceste grupari pentru a contrabalansa forta celor doua partide traditionale. Aceasta varianta a fost insa respinsa de Iuliu Maniu.
Solutia adoptata in cele din urma la 4 mai 1944 a fost crearea unui Bloc National Democrat cuprinzand PNT, PNL, PSD si PCdR. Forma finala a conventiei ce reglementa activitatea acesteia a fost adoptata insa dupa alte cateva saptamani de negocieri, la 20 iunie 1944. Scopul Blocului era rasturnarea dictaturii antonesciene si incheierea armistitiului cu tabara antinazista. Totodata, cei patru participanti se obligau ca, dupa reusita loviturii de stat, sa imparta puterea intre ei.

CONVENTIE
La 20 iunie 1944 a fost adoptata declaratia de constituire a BND. Conform acesteia, obiectivele gruparilor politice participante erau:
1. "Incheierea (...) unui armistitiu cu Natiunile Unite, cautand a obtine conditiile posibile cele mai bune pentru interesele tarii.
2. Iesirea Romaniei din Axa, eliberarea tarii de ocupatia germana, alaturarea ei la Natiunile Unite si restabilirea independentei si suveranitatii nationale.
3. (...) Inlaturarea actualului regim de dictatura si inlocuirea lui cu un regim constitutional democratic, pe baza acordarii drepturilor si libertatilor civice tuturor cetatenilor tarii.
4. Mentinerea unei ordini democratice si realizarea pacii, conform cu interesele statului si poporului.
5. Prezentul acord intra imediat in vigoare si obliga partidele contractante la organizarea si ducerea in comun, fara nici o intarziere, a actiunii, pentru realizarea punctelor de mai sus".

OPOZITIA LUI MANIU
Crearea Blocului National Democrat nu a fost solutia preferata de reprezentantii comunisti, ci de Iuliu Maniu. Primii ar fi dorit crearea unui Front National Democrat, care sa includa o serie de grupari de stanga putin importante pe scena politica romaneasca, sperand sa le foloseasca pentru a obtine mai multe locuri intr-un eventual guvern creat dupa reusita loviturii de stat. Dupa cum relateaza Constantin Agiu, unul din participantii la discutii, Iuliu Maniu s-a opus categoric acestui proiect: "De la inceput, Iuliu Maniu, care era capul politic cel mai ridicat, a spus ca da, recunoaste si partidul comunist ca era o forta si PSD care ii era atat de drag, dar ce este aia Uniunea Patriotilor, ce este partidul lui Ralea (...), ce este aia Frontul Plugarilor, ce este aia Madosz? Ca si cum coborase din luna atunci si nu auzise de nici unul din acestea".