marți, 22 noiembrie 2005

Editorial: Norocosul Patrascanu

LAVINIA BETEA

Incepand din vara lui 1944, toate par sa-i mearga din plin lui Lucretiu Patrascanu. Din starea unui marginal, cu statut politic de individ periculos, izolat prin regimul de lagar si domiciliu obligatoriu, prin actul de la 23 august devine unul dintre primii oameni ai Romaniei. Daca nu cumva, cel mai vizibil!
Sub semnatura sa, dupa douazeci de ani de ilegalitate, Partidul Comunist intra pe scena politica a tarii intr-un nemeritat rol principal. In contextul istoric descris, prin acordul formarii Blocului National Democrat din iunie 1944, semnat pe masa din sufrageria fruntasului taranist Ioan Hudita, minuscula formatiune ajunge in conul de lumina al evenimentelor. Iar Lucretiu Patrascanu, care nu detinea in acel moment nici o functie in partidul sau, este perceput si tratat de rege, politicieni si presa ca prim lider comunist.
In conditiile in care reprezentantii "partidelor istorice" nu doresc sa se implice in schimbarile putin linistitoare ale viitorului apropiat, asumandu-si responsabilitati guvernamentale, Patrascanu devine primul ministru comunist din istoria Romaniei. Functia de ministru al Justitiei – in care el se autopropusese – atrage dupa sine si presedintia delegatiei romane care a semnat armistitiul cu URSS.
Marile schimbari ale structurilor si institutiilor tarii sunt amprentate de semnatura ministrului Justitiei. Legea pentru pedepsirea criminalilor, cea pentru pedepsirea vinovatilor de dezastrul tarii si legea pentru epurarea aparatului de stat permit inlaturarea vechilor autoritati si deschid calea ascensiunii "oamenilor noi".
Patrascanu este si un personaj extrem de mediatizat. Pe de o parte, pentru ca primele numere legale ale ziarului PCdR Romania Libera fusesera redactate si tiparite de oamenii pe care el ii gasise. Cand se infiinteaza noul oficios al partidului, Scanteia, printre membrii colegiului director se afla si el, orgoliul de a fi bine reprezentat in paginile sale fiind binecunoscut responsabililor ziarului. Pe de alta parte, gazetarii il prefera pentru calitatile sale de om placut si cultivat. Se scrie mult despre ceea ce face Patrascanu, iar radioul ii consacra multe emisiuni si pentru ca resortul pe care-l coordona este de mare interes pentru opinia publica. Legea impotriva speculei si speculantilor, infiintarea "tribunalelor poporului" si toate celelalte reglementari si decizii care fac trecerea de la "justitia burgheza" la "justitia populara" sunt evenimente de interes general.
In calitate de ministru al Frontului National Democrat, Patrascanu este si unul dintre varfurile de lance prin care formatiunea ajunge la putere. Insarcinari numeroase are si ca membru al Biroului Politic al CC al PCR.
In acest vacarm politic, Patrascanu a finalizat si editat trei carti: "Problemele de baza ale Romaniei", "Sub trei dictaturi", "Curente si tendinte in filozofia romaneasca". Intr-un timp care-si propune sa inlature "cultura putreda burgheza", absenta de pe piata romaneasca a unor lucrari scrise in viziune marxista asigura autorului un extraordinar succes. Pentru liderul comunist care-si ipostaziaza astfel vocatia de "doctrinar", cartile, aparute in tiraje succesive si masive in Romania si traduse in strainatate, sunt o sursa de imbogatire.
Ca si cum toate aceste sarcini si onoruri publice n-ar fi fost suficiente pentru satisfacerea ambitiilor unui singur om, in toamna lui 1946, Lucretiu Patrascanu se titularizeaza ca profesor la Universitatea Bucuresti. Fiecare conferinta sustinuta de el face senzatie. Comentandu-i succesul, contemporanul sau Constantin Radulescu-Motru noteaza cu amaraciune: "In imprejurari normale, cand exista o judecata critica in atmosfera societatii, parerile pe care un agitator politic, si poate chiar un barbat politic, le are despre filosofie nu sunt prea mult luate in seama". In urma cu putina vreme, "nimeni nu ar fi dat atentie la parerile dlui Lucretiu Patrascanu", insa "lumea intelectualilor nostri (...) complet aiurita nu mai are ochi si urechi decat pentru agitatorii comunisti, partizani ai Sovietelor".
Si viata sa personala este neobisnuita, prin bucuriile ei, in comparatie cu traiul celorlalti comunisti. Din bogatele drepturi de autor, Patrascanu incepe constructia unei vile la Snagov. Sotii Patrascanu intretin relatii numai cu "oameni interesanti" – intelectuali si artisti. Roiul lor efemer e atras de perspectiva de-a fi in preajma acestui "om al zilei" pe care gresit il percep ca definitiv ancorat in carul triumfal al puterii. Fie sub obladuire sovietica, fie anglo-americana, Patrascanu se va mentine la varf, iar, prin el, cred ei, si-ar asigura, la randu-le, viitorul.
Intru toate norocosul om ignora cutumele comuniste la care aderase de buna voie din tinerete. Incalca insasi "sacra porunca" a disciplinei de partid, incercand, fara stiinta alor sai, sa urce in postul de prim-ministru.
Vreme de patru ani, imbatat de succes, Patrascanu nu pare sa-si fi adus aminte nici macar povata anticilor care ziceau ca, atunci cand toate-ti merg bine, ca sa nu-i superi pe zei, pune-ti o pietricica in incaltare.