marți, 22 noiembrie 2005

Patrascanu – primul comunist ajuns ministru

CRISTINA DIAC

Dupa 23 august, Maniu, Bratianu si alti politicieni ai vremii a trebuit sa se obisnuiasca cu ideea ca au noi colegi de guvernare. "Chiulangiul clasei", dat afara de la "ore" in anii ’20, a trebuit reprimit. Nu s-a asezat chiar de la inceput in prima banca. Miniaturalul Partid Comunist a devenit insa partid de guvernamant.

Partidul Comunist a devenit partid politic de guvernamant in urma evenimentelor de la 23 august 1944. In dupa-amiaza acelei zile, dupa arestarea celor doi Antonesti, la Palatul Regal din Calea Victoriei, "improvizatia statea cu regele la masa". Singurul lucru asupra caruia complotistii cazusera de acord fusese necesitatea grabnica a demiterii lui Ion Antonescu din fruntea guvernului. Odata realizat acest obiectiv, in fata grupului de la Palat au inceput sa se perinde "necunoscutele" asupra rezolvarii carora nu cazusera inca de acord. Cine va conduce noul cabinet – un militar sau un om politic? Cine va ocupa fotoliile ministeriale, cat de lunga va fi soarta cabinetului si care ii vor fi principalele obiective? Dupa ce a desemnat vreo trei titulari ai unor portofolii importante – Externe, Interne, Razboi, care oricum se stiau dinainte, generalul Constantin Sanatescu (proaspatul prim-ministru) a epuizat lista ministeriabililor pe care putea conta. Dupa marturisirile lui Mircea Ionnitiu, secretarul general al Regelui Mihai si participant la evenimente, Sanatescu a iesit din impas alegandu-si ministrii din... Anuarul Armatei.
PRIMUL PAS. Guvernul format in seara zilei de 23 august a fost prezidat de catre un militar – generalul Constantin Sanatescu, care detinuse pana la acea data functia de maresal al Palatului. Iuliu Maniu, Constantin I.C. Bratianu, Constantin Titel Petrescu si Lucretiu Patrascanu, semnatarii Declaratiei de constituire a BND au intrat in guvern ca ministri fara portofoliu. Cu trei exceptii, ministrii erau militari. Grigore Niculescu-Buzesti, pana la 23 august director la Directia Cifrului din Ministerul de Externe, a primit portofoliul afacerilor straine. Dimitrie Negel, administratorul Domeniilor Coroanei, a devenit ministrul Agriculturii. Lucretiu Patrascanu, un avocat care nu pledase in vreun alt proces decat cele intentate comunistilor, a devenit ministrul Justitiei. Principalele sarcini ale noului guvern au fost semnarea Conventiei de Armistitiu cu Natiunile Unite si gestionarea treburilor curente ale tarii in perioada imediat urmatoare, pana la organizarea alegerilor. Numai ca gestionarea "treburilor curente" s-a dovedit o misiune complicata pentru molcomul general Sanatescu.
In tot acel haos, in care primul-ministru "a scos" ministrii din Anuarul Armatei mai ceva ca un iluzionist iepurii din palarie, era totusi cineva care stia ce vrea: comunistul Lucretiu Patrascanu. Voia sa fie ministru. A insistat si Regele l-a numit "ad-interim" la Justitie. Era un inceput. Primul comunist pusese piciorul in "barca guvernamentala". Patrascanu nu s-a multumit cu functia simbolica de ministru fara portofoliu, ca si ceilalti trei semnatari ai declaratiei de constituire a BND. La insistentele sale si fara a avea un mandat special in acest sens din partea partidului sau, Lucretiu Patrascanu a fost numit ministru ad-interim la Justitie.
La acel moment, proaspatul ministru de Justitie nu era o figura reprezentativa a Partidului Comunist. Nu facea parte din "troica" numita in fruntea partidului dupa "demiterea" lui Foris in aprilie 1944. La negocierile cu cercurile din jurul Regelui, la care a participat asiduu, Patrascanu a fost dublat din iunie 1944 de Emil Bodnaras, adevaratul purtator de mesaj al conducerii comuniste. Numirea sa in primul guvern al Romaniei de dupa 23 august a fost caracterizata de Mircea Ionnitiu, secretar particular al Regelui si participant la evenimente, ca o "trasatura de amor propriu". Data fiind pozitia lui Patrascanu in cadrul partidului, este de crezut ca supozitia lui Ionnitiu nu era departe de adevar.
SPRE AL DOILEA GUVERN SANATESCU. In toamna lui 1944, Partidul Comunist nu reprezenta inca mare lucru. In cei 23 de ani de existenta, partidul ce avea sa acceada la putere in urmatorii ani, activase 20 de ani in ilegalitate si numai trei "la lumina zilei" – si aceia la inceputuri, intr-un cu totul alt context. Anii razboiului subtiasera si mai mult randurile si asa destul de subrede ale partidului. In tot acest timp insa, la adapostul Armatei Rosii, si-a "facut temele" in vederea dobandirii unor "felii" mai consistente din "tortul guvernamenal".
In toamna lui 1944, comunistii erau inca prea putin pregatiti pentru a emite pretentia de a prelua singuri puterea. Urmand tactica fronturilor populare patentata de Moscova inca din anii ’30, PCR a initiat o coalitie la care au aderat in majoritate partide minuscule de stanga sau dizidente desprinse din "partidele burgheze". Singura exceptie a constituit-o Partidul Social Democrat, partid situat in mod traditional la stanga esicherului politic, care activase si inainte de razboi. Coalitia s-a numit Frontul National Democrat (FND) si avea ca scopuri inlaturarea guvernului Sanatescu si netezirea drumului comunistilor spre cat mai multe posturi guvernamentale si in final spre acapararea totala a executivului.
BLOCUL NATIONAL DEMOCRAT. (BND) fusese o alianta formata din Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal, Partidul Social Democrat si Partidul Comunist, pentru inlaturarea de la putere a maresalului Antonescu. Lucretiu Patrascanu, primul comunist la guvernare, a acces la demnitatea de ministru ca reprezentant al BND. FND-ul era alianta de stanga inventata de comunisti ca o contrapondere la "partidele burgheze", un fel de alternativa la guvernarea "reactionara" ce inca mai domina Romania dupa 23 august, dupa cum scria propaganda comunista.
Cele trei luni in care Sanatescu a detinut functia de prim-ministru sunt "fracturate" in doua perioade distincte. Intre primul guvern – cel al "tehnicienilor" de formatie militara si cel de-al doilea, girat de oamenii politici, s-a interpus o criza. La originea ei s-au aflat ministrii Lucretiu Patrascanu si Constantin Titel Petrescu, ajutati fara vrerea lui de Iuliu Maniu. Primii doi fusesera indemnati sa forteze instaurarea unui guvern politic, in care comunistii si aliatii lor sa detina mai mult de un portofoliu.
DEMISIONARII DEMNITARI. Patrascanu si Titel Petrescu intrasera in guvern ca reprezentanti ai Blocului National Democrat. Numai ca in octombrie, urmand indicatiilor Moscovei, cei doi au considerat prea veche "haina" Blocului din care mai faceau parte taranistii si liberalii si au anuntat ca renunta la ea. La 13 octombrie, Patrascanu si Titel Petrescu au demisionat din Bloc, dar, paradoxal, nu si din guvern. Altfel spus, nu mai voiau sa faca parte din coalitia care ii facuse ministri, dar demnitari doreau sa fie in continuare, reprezentand de data aceasta o alta alianta (FND). "Am demisionat din Bloc, nu din guvern. In Bloc reprezint partidul, iar in guvern partidul m-a desemnat ca reprezentant", a incercat Patrascanu o explicatie "avocateasca" pentru gestul sau. Peste cateva zile insa, cei doi s-au prezentat acasa la primul-ministru si l-au anuntat cu seninatate ca demisioneaza si din guvern, "in scopul de a crea o criza si de a-l sili pe Rege sa adopte guvernul propus de ei", dupa cum nota gazda demisionarilor. Criza dorita s-a declansat, conducand spre ceea ce doreau comunistii la acel moment – adica instaurarea unui guvern politic.

FARA FIR
In primele saptamani din septembrie, Romania, care abia intrase intr-o "era noua", conform spuselor regelui din seara de 23 august, prezenta un tablou dezolant. Tara era ocupata de trupele sovietice intrate ca ocupant, nu ca aliat. Intreaga Moldova era izolata de restul tarii, din cauza distrugerii retelei de cai ferate, a proastei situatii a drumurilor in general. Mai mult, in intreaga tara nu s-a putut efectua o vreme nici un fel de legatura telefonica. Sovieticii au confiscat toate firele de telefon, le-au introdus intr-o centrala proprie si le foloseau intr-un mod "foarte rudimentar", dupa cum se exprima in sedinta Consiliului de Ministri din data de 17 septembrie generalul Eftimiu, ministrul Lucrarilor Publice. "Daca ne-ar fi lasat pe noi sa organizam acest lucru, a continuat generalul, le-am fi putut oferi mai multe posibilitati de convorbiri. Le-am aratat ca acesta este in interesul lor si al conducerii razboiului. Din aceasta cauza, astazi nu exista nici un fel de posibiltate de convorbire cu toata tara", a conchis ministrul.

FABRICA MALAXA, CERUTA DE SOVIETICI IN CONTUL DATORIEI DE RAZBOI
O chestiune viu disputata in sedintele Consiliului de Ministri a fost cea a fabricii Malaxa (foto). Sovieticii voiau sa o demonteze si sa o trimita in URSS, in contul datoriei de razboi. Ministrii au stat, au cumpanit, au facut analiza pe textul Conventiei de Armistitiu, pentru a se lamuri daca demontarea fabricilor si trimiterea lor in URSS intra sau nu in prevederile acestui act juridic. Textul spunea ca Romania urmeaza sa-si achite datoria de razboi in marfuri a caror valoare trebuia sa insumeze 300 de miloane dolari SUA, prin marfuri intelegandu-se produse petroliere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime si fluviale, diverse masini. Pe moment, membrii cabinetului au crezut ca au gasit solutia: prin "diverse masini" nu se intelege "fabrici", prin urmare "rapirea" fabricii Malaxa nu are nici o acoperire legala. Entuziasmul a fost domolit insa de interventia lui D.D. Iordan, membru al Comisiei Romane de Aplicare a Armistitiului. Acesta l-a citat pe amiralul sovietic Bogdenko, care transase problema foarte simplu: "Aceasta clauza a fost redactata de domnul Molotov si de mine. Noi stim mai bine ca dvs. ce am vrut sa spunem".